Matei

Matei - Promisiune (BONUS)

N/A

Bună dragi cititori! Așa cum v-am spus acum ceva vreme, am decis să mai scriu ceva cu Matei, dat fiind faptul că știu cât de tare îl îndrăgiți și cât de dezamagiți ați fost de finalul acestei lucrări. Astfel, am încheiat volumul meu de Promisiuni cu aceasta ultimă istorisire. Și ca să găsiți mai repede acest one shot, am zis să îl postez și aici! Lectură placută vă doresc! 

          Cu paşi repezi traversezi bulevardul încercând să ajungi la locul vostru de întâlnire. Treci de porţile masive ale parcului în timp ce îţi frămânţi neliniştită degete şi asta pentru că eşti emoţionată. Matei îşi dorise cu o seară în urma să te vadă, să staţi amândoi pe o bancă de vorbă şi să vă bucuraţi de soare şi de vremea plăcută de afară, iar tu nu ai putut să îl refuzi, nu ai putut să nu îi faci pe plac având în vedere starea sa precară. Aşa că nu ai stat pe gânduri şi aţi convenit de comun acord să vă plimbaţi prin parc.

          Vremea e frumoasă şi nu regreţi absolut deloc decizia pe care ai luat-o. Îţi e dor de el, îţi e dor de voi. Şi trecuse atâta amar de vreme... timpul se scursese, dar tot îţi doreşti să îl revezi.

          Îl vezi încă din depărtare cum te aşteaptă tăcut pe bancă. Ţine în mână un trandafir şi te priveşte şi el. Când ajungi lângă el, se ridică şi îţi săruta galant mâna, îţi oferă tradafirul roşu ca sângele şi apoi te strânge într-o îmbrăţişare caldă. Mirosul lui plăcut şi atât de familiar îţi inundă nările şi nu te poţi abţine din a-l strânge şi mai tare în braţe. Chicoteşte scurt şi te sărută pe frunte în timp ce îşi trece nestingherit degetele prin părul tău lung şi mătăsos.

— Îţi mulţumesc că ţi-ai respectat promisiunea, îţi şopteşte, iar apoi te prinde voios de mână şi îşi încrucişează degetele cu ale tale.

          Nu spui nimic, doar îl laşi să se bucure de prezenţa ta şi îl urmezi pe cărăruia pietruită. Trecutul vostru împreună înseamnă mult pentru tine, iar faptul că ai fost la un pas să îl pierzi, te face să te cutremuri. Gândul că el nu ar mai fi putut exista în viaţa ta îţi dă fiori, astfel că îi strângi mâna cu putere încercând să te convingi că el este lângă tine. Îşi întoarce privirea şi se uită atent la tine. Îi zâmbeşti şi îţi treci mâna peste obrazul lui. Nu are răni, cearcănele îi dispăruseră, iar Matei de care te-ai îndrăgostit acum mulţi ani a revenit. Matei cel plin de viaţă, care te face mereu să râzi şi care îţi colorează lumea în adevăratul sens al cuvântului.

          După ce traversaţi o parte din parc, vă opriţi pe o bancă la umbră, exact în faţa lacului. Briza adie uşor, iar răţuştele se plimbă pe apă în voie, savurând şi ele vremea plăcută. Te uiţi în jurul tău şi nu îţi vine să crezi că totul este real. Matei încă te ţine strâns de mână şi priveşte în zare, la toate frumuseţile ce vă înconjoară. Ştii că acel peisaj va ajunge pe pânza lui, tocmai de aceea îl laşi să surprindă atent toate detaliile.

— Voi picta pe seara, îţi şopteşte întâmplător, iar tu te apropii şi mai mult de el. Îţi place să îl ştii aproape, îţi place când vorbeşte minute în şir despre artă, despre cum vede el lumea, despre culori şi lucrurile mărunte şi frumoase pe care îşi doreşte să le surprindă.

— Aştept nerăbdătoare să văd rezultatul, îi spui când îţi laşi capul pe umărul lui. Oftează scurt şi te ia în braţe. Cârlionţii îi cad pe chip şi nu te poţi abţine din zâmbit. Inima ta se deschide şi simţi că te îndrăgosteşti din nou de el. De fapt, nici măcar nu aţi fost vreodată despărţiți. Sufletele voastre au fost întotdeauna legate, indiferent de ce aţi fi făcut. Şi nu regreţi. Nu regreţi că ai ales să te întorci în braţele lui.

          Matei se întoarce către tine şi îţi cuprinde chipul cu palma lui caldă. Nu eziţi, doar eşti fermecată de aceeaşi ochi căprui şi blânzi care te-au iubit întotdeauna pe tine. Citeşti fericirea în ei şi îl laşi să se apropie. Îl laşi pentru că şi tu îţi doreşti acelaşi lucru. Îl vrei pe el şi el te vrea te tine.

          Te sărută, iar buzele lui nu se mai satură să te guste. Nu e lacom, ci doar i-a fost dor. Mult prea dor.

— Vreau să îţi arăt ceva, Diana! spune scurt, trecându-şi degetele peste obrazul tău. Se ridică şi îţi întinde mâna. O prinzi şi îl urmezi încrezătoare în timp ce traversaţi iarăşi parcul. E plăcut şi toată natură e vie, păsările vă încântă auzul cu ciripitul lor, iar mireasma florilor dăinuie în aer. Cu paşi grăbiţi vă îndreptăţi spre ieşirea ce dă spre casa lui, în timp ce îţi laşi răgaz să îl admiri tăcută. E tot îmbrăcat în negru, exact pe stilul lui, exact cum ţi-l aminteşti. Deşi mulţi ar zice că este o persoană tristă, tu eşti conştientă că nu este aşa. Îi place viaţa, îi plac culorile şi ştie să se joace cu ele, dar doar pe pânză.

          Surâzi scurt când ajungeţi în faţa blocului. Descuie uşa tacticos şi o zbughiţi pe scări până la etajul patru unde locuieşte el. Te invită în casă şi nu te lasă să te descalţi, ci doar te invită în micul lui atelier. Nimic nu este schimbat, ba chiar îi recunoşti fiecare lucrare. Unele atârnau pe pereţi, altele erau depozitate prin cameră, completând astfel armonia pe care el o crease. Însă, privirea îţi cade asupra unui portret. Portretul lui. Îl ridici mirată, iar el te priveşte tăcut.

— Parcă nu îţi plăcea să te pictezi...

— E pentru tine, spune zâmbareţ.

          Nu spui nimic mai mult, ci doar admiri detaliile. Cârlionţii, conturul fetei, trăsăturile, toate sunt redate în cel mai mic detaliu.

— Mulţumesc, reuşeşti să bâigui în timp ce laşi portretul pe pat.

          Matei îţi aduce un scăunel şi te invită să te aşezi lângă el în fața şevaletului. Îşi poziţionează o nouă foaie de desen, după care îşi caută creioanele. Da, Matei pictează, dar şi desenează în creion.

— Dă-mi voie să îţi fac un portret... pentru ultima dată, îţi şopteşte în timp ce deja îţi conturează chipul. Aprobi şi în acelaşi timp îi urmăreşti mâna cum dansează pe foaie. Eşti uimită pentru că niciodată nu te lăsase să îi stai alături când lucra. De obicei pictează noaptea, în linişte şi în lumina difuză a lumânărilor sau în zorii zilei, când nimeni nu îndrăzneşte să îl deranjeze.

          Câteva minute mai târziu, trânteşte creionul şi se ridică brusc de pe scaun. Te întorci şi încerci să îi înţelegi reacţia. Se plimbă prin încăpere şi îşi trece mâinile prin păr. E nemulţumit. Atunci te ridici şi îl prinzi de braţe. Îi zâmbeşti şi îi captezi atenţia. Ochii căprui te străpung, dar nu te înlături. Îşi lipeşte fruntea de a ta şi doar atunci ai putut să observi lacrima ce i se scurge pe obraz.

— Nu o să te părăsesc niciodată, Diana! Eşti tot ce am avut şi ce am. Nu voi mai pleca. Îţi promit!

          Simţi cum lacrimile ţi se scurg deja pe obraji şi încerci să îl iei în braţe, dar nu poţi. Lumina puternică va departe şi ţi-l smulge din strânsoare. Te trezeşti.

          Te trezeşti din vis şi te ridici în capul oaselor. Plângi. Eşti în camera ta şi razele soarelui pătrund prin geamul lăsat deschis de izbelişte.

— Îţi promit, auzi vag. Vocea i se stinge şi vrei să urli.

          Înghiţi în sec şi îţi ştergi lacrimile de pe obraji, apoi îţi treci degetele peste buzele uscate şi crăpate. Îţi ridici chipul şi priveşti tabloul pictat de el. A fost doar un vis.

          Matei a murit, iar astăzi se împlineşte un an de la tragicul eveniment. Matei s-a stins şi nu ai mai fost capabilă să îi îndeplineşti ultima dorinţă. Nu în această viaţă, ci doar în vis.

— Îţi promit, auzi pentru ultima dată.

În memoria lui Matei.