Sunt trezită de sunetul telefonului ce-mi transimitea că am primit un mesaj. Cu ochii între deschişi mă întind după el şi îmi chioresc ochii să citesc.
„ Neaţa, scuze că nu ţi-am scris ieri. Sunt nebuneli cu decoraţiunile de Crăciun. Acum m-am trezit şi ştiu că tu deobicei la ora asta eşti „bântuită" de coşmaruri. Mă gândeam dacă vrei să mergem la alergat."
Primit la 5:52
Are dreptate, la ora asta mereu aveam unele coşmaruri, şi e ciudat, acum nu mai am. Mă uit în pat şi observ că David era aici, mă cuprisese de talie. Oare din cauza asta nu am coşmaruri? Prostii!
„ Neaţa, înţeleg ce spui. Eu datorită ţie m-am trezit, nu ştiu ce-i cu mine, dar nu mai am coşmaruri... Şi partea ciudată e că, David.. E aici.. Şi nu cred că vin azi la alergat, o să fac exerciţii în plus pentru asta. Dacă vrei după ce-ţi termini cursa ne vedem undeva, chiar vreau să îţi fac cunoştinţă cu „bunicu'". Btw (By the way/apropo) oriunde merg, vine şi el. Ne-a „legat" Dante..."
Trimis la 5:55
„ Înţeleg.. Păi te las atunci, distracţie plăcută şi scuze de deranj. Ne vorbim după ce vin de la alergat."
Primit la 5:56
„ Okey, ai grijă."
Trimis la 5:56
Am pus telefonul înapoi pe noptieră, şi îmi îndrept atenţia asupra băiatului ce era încolăcit de trupul meu. Aşa inocent... Aşa fraier... Aşa al meu.
Ca să nu cad în alte gânduri, am încercat să îl dezlipesc de mine. Ca să pot începe exerciţiile în plus, să fac un duş şi să pregătesc micul dejun. Dar nu, când i-am dat la o parte mâna, m-a strâns şi mai tare, adânciundu-mă în spre el. Căldura lui... Respiraţia lui pe ceafa mea... Inima lui bătând puternic pe spatele meu...
Deci să mă răsucesc, acum aflându-mă faţă în faţă cu el. L-am strigat de câteva ori, dar zici că era hipnotizat să nu mă audă. Aşa că a trebuit să fac ceva, ce sigur l-ar fi scos din hipnoză. Am început să îi amplasez săruturi pe năsuc, obraji, frunte, pleoape, pomeţi, practic pe toată faţa în afară de buze. De ce? Pentru că eu nu sărut iubitul alteia, chiar dacă ştiu că el n-o iubeşte pe ea,ci pe mine.
- Mmm. Spune el, deschizându-şi încet, încet ochii.
- Neaţa. Spun.
- Mneaţa, iubito.
- Nu-s iubita ta. În fine, scuze că te-am trezit,dar altfel nu-mi dădeai drumul. Spun eu scurt şi la obiect.
- Pe bune, Bella? Te-ai gândit că nu ţi-am dat drumul, pentru că vreau să rămâi aici până răsare soarele, şi după eu să te admir când razele îţi chinuiesc ochişorii. Aşa, ca pe vremuri...
- Vremurile alea s-au terminat de mult, David. Lasă trecutul unde este. Îi spun uitându-mă spre fereastră.
- Tu eşti în trecut, nu pot să te las acolo când mi te doresc şi în prezent şi viitor.
- Voi fii, doar ca prietenă, înger, amică. Nimic mai mult. Îi spun fără pic de emoţie în glas.
- Când ai ajuns aşa? Dură, fără inimă.
- De când am oprit o grămadă de bătăi de inimă, pentru a mă antrena. Pentru a fii cine sunt în prezent. Ca să pot oprii Gardienii Raiului.
- Şi după ce-i distrugi, ce o să faci? O să rămâi aşa?
- Nu. O să te protejez de oricine, şi voi începe cu scorpia aia roşcată, o voi elimina uitându-mă în ochii ei, în timp ce sângele ei îmi vor păta mâinile. Îl lămuresc uitându-mă în ochii lui fără să clipesc.
N-a mai spus nimic, l-am lăsat fără cuvinte.
M-am ridicat de lângă el, mi-am prins părul şi mi-am luat nişte pantaloni scurţi de faţă cu el. Am început cu exerciţii de încălzire, apoi altele mult mai complicate, şi la sfârşit terminând cu inamicul meu imaginar. A durat în jur de o oră, în tot acest timp, David m-a privit. Părea într-un fel fascinat, iar altfel dezamăgit.
- Eu intru la baie. Îi spun în timp ce îmi iau o pereche de lenjerie intimă şi nişte haine comode de casă.
- Bine.. Bălăceală plăcută, micuţo. Spune el.
Nu i-am răspuns cu nimic, pentru că şi-ar fi dat seama că încă ţin minte că aşa făceam noi înainte.
În timp ce-mi clăteam şamponul din păr în cabina de duş, aud cum îmi sună telefonul în dormitor. După scurt timp s-a oprit.
Termin baia şi mă alătur încăperii de lângă care nu era inundată în aburi. Îl văd pe David dormind şi lângă el, pe perna mea era roşcata aia. Ce dracu caută asta în camera mea, în patul meu, pe perna mea?!
- Ce cauţi tu, scorpie în camera mea? Spun în timp ce o prind de picior şi o dau jos din pat.
- Au! Eşti nebună?!
- Ce se întâmplă aici? Tresare David.
- Nebună? Fato, ăsta e patul meu!
- Şi el e iubitul meu, ce caută în patul tău?
David mă priveşte ca şi cum să îl salvez, dar de ce să fac aşa ceva? I-am zis să plece de aici aseară, el a insistat. O să îi bag „mortul în casă" . O să fiu nesimţită şi n-o să-mi pară rău.
- Ce se poate face într-un pat? Un băiat şi o fată ? Spun în timp ce-mi ridic sprâncenele, având o faţă destul de perversă.
- M-ai.... înşela...t? Întreabă Rebecca.
- Nu, draga mea. Doar şi-a bătut joc de tine. Spun.
- Rebecca... Eu nu te iubesc. O iubesc pe Bella. Spune David.
- Ce? Spunem amândouă la unison.
- Am fost cu tine, pentru că aveam nevoie să pierd timpul.
- Ieşiţi afară din camera mea! Acum! Să nu vă mai prind aici.
- Bella...
- Eşti un nesimţit! Te urăsc! Te urăsc şi pe tine, târfo!
- Ia vino aici, să te învăţ eu cum să vorbeşti! Curvo! Te-a găurit jumătate din cartier, şi tu îmi spui mie cuvinte din astea? Valea!
Spun şi îi dau pe amândoi afară din camera mea.
Cât tupeu jegos pot amândoi să aibă? Pe bune! 1 e camera mea, ştiu eu l-am lăsat să doarmă aici, dar nimic mai mult! 2 e patul meu, nu au ce căuta cupluri pe patul meu, în afară de mine şi viitorul meu iubit! 3 mai are tupeu să şi comenteze la mine. 4 i-auzi, a recunoscut că nu a plăcut-o pe aia. Cred şi eu! E găurită de tot cartierul!
După 2 ore
Îmi sună telefonul la micul dejun, mă scuz şi mă îndepărtez de lângă masă.
- Hei. Ai terminat? Minunat, păi unde ne vedem? Okey, te aştept.
Închid telefonul şi mă aşez înapoi la locul meu.
- Pleci undeva? Întreabă Dante.
- Da, o să ies cu Lucian, ieri nu ne-am văzut şi chiar mi-e dor de glumele lui.
- Vine şi David, nu-i aşa?
- Nu ştiu. Vrei să vii? Îl întreb
- Nu. Am nişte treabă. Distracţie plăcută. Spune printre dinţi şi se ridică de la masă.
Tot ce am putut să îi citesc din privirea a fost ură şi nervozitate. Ce pot să spun, de parcă mie mi-a convenit când proasta aia era pe patul meu.
M-am dus la mine în cameră, dar nu înainte de a-mi spăla farfuria. Când ajung în dreptul semi-lunei, cineva mă prinde de şold şi mă lipeşte de uşă.
- De ce eşti o încăpăţânată?
- De ce eşti bou?
- Pardon?
- I-ai frânt inima unei târfe, of,of.
- Şi tu ai făcut-o zob.
- Facem o echipă destul de bună. Spun şi deschid uşa camerei.
Închid lemnul masiv ca să nu-i mai privesc ochii ăia caramelizaţi, ca pot avea o minte limpedă. Nu ca aseară când se pare că l-am lăsat să stea în patul meu. Ce prostie.
În timp ce mă îmbrăcam, cineva suna la soneria de afară, ceea ce înseamnă că îngerul a sosit. Mai aveam să îmi prind părul într-o coadă lejeră apoi mă puteam alătura lui.
Cobor scările, şi mă îndrept spre bucătărie, unde Dante îl chinuia pe Lucian cu câte un bobârnac în cap.
- Bunăă. Strig eu spre el, e un obicei, ştiu cât de mult ura asta dimineţile când îi urlam în ureche.
- Bunăăăă! N-am crezut că o să-mi fie aşa dor de ţipătul tău. Strigă şi el, apoi vine şi mă ridică într-o îmbrăţişare puternică.
- Mereu dimineţile, Bella venea la Lucian, când era mort de somn şi îi ţipa în ureche ca să se trezească. Îi explică vânătorul lui Nicolle, şi ea începe şi râde în hohote.
- Se pare că te-a chinuit o lungă vreme. Spune mătuşica, îngerului.
- Da, am avut o pacoste pe cap.
- A, da?!
- Uite, iar mă întrerupi şi nu apuc să termin ideea.
- Ia termin-o.
- Am avut o pacoste pe cap, DAR nu regret nimic. Ne-am antrenat, distrat şi am avut grijă unul de altul mereu. Îşi termină el ideea.
- Sunt mândru de ei. Doi fraieri, dar totuşi sunt mândru. Spune antrenorul Dante.
- Noi mergem la localul din vale, dacă e ceva, sau dacă vrea şi David să ni se alăture îl aşteptăm acolo. Spun eu.
- Bine, aveti grijă, da? Spune Nicolle.
- Nu-ţi face griji, ei mereu supravieţuiesc împreună, orice ar fi. Adaugă vânătorul.