Puritatea Bellei

Capitolul 24

Sunt trezită de sunetul telefonului ce-mi transimitea că am primit un mesaj. Cu ochii între deschişi mă întind după el şi îmi chioresc ochii să citesc.

„ Neaţa, scuze că nu ţi-am scris ieri. Sunt nebuneli cu decoraţiunile de Crăciun. Acum m-am trezit şi ştiu că tu deobicei la ora asta eşti „bântuită" de coşmaruri. Mă gândeam dacă vrei să mergem la alergat."

Primit la 5:52

Are dreptate, la ora asta mereu aveam unele coşmaruri, şi e ciudat, acum nu mai am. Mă uit în pat şi observ că David era aici, mă cuprisese de talie. Oare din cauza asta nu am coşmaruri? Prostii!

„ Neaţa, înţeleg ce spui. Eu datorită ţie m-am trezit, nu ştiu ce-i cu mine, dar nu mai am coşmaruri... Şi partea ciudată e că, David.. E aici.. Şi nu cred că vin azi la alergat, o să fac exerciţii în plus pentru asta. Dacă vrei după ce-ţi termini cursa ne vedem undeva, chiar vreau să îţi fac cunoştinţă cu „bunicu'". Btw (By the way/apropo) oriunde merg, vine şi el. Ne-a „legat" Dante..."

Trimis la 5:55

„ Înţeleg.. Păi te las atunci, distracţie plăcută şi scuze de deranj. Ne vorbim după ce vin de la alergat."

Primit la 5:56

„ Okey, ai grijă."

Trimis la 5:56

Am pus telefonul înapoi pe noptieră, şi îmi îndrept atenţia asupra băiatului ce era încolăcit de trupul meu. Aşa inocent... Aşa fraier... Aşa al meu.

Ca să nu cad în alte gânduri, am încercat să îl dezlipesc de mine. Ca să pot începe exerciţiile în plus, să fac un duş şi să pregătesc micul dejun. Dar nu, când i-am dat la o parte mâna, m-a strâns şi mai tare, adânciundu-mă în spre el. Căldura lui... Respiraţia lui pe ceafa mea... Inima lui bătând puternic pe spatele meu...

Deci să mă răsucesc, acum aflându-mă faţă în faţă cu el. L-am strigat de câteva ori, dar zici că era hipnotizat să nu mă audă. Aşa că a trebuit să fac ceva, ce sigur l-ar fi scos din hipnoză. Am început să îi amplasez săruturi pe năsuc, obraji, frunte, pleoape, pomeţi, practic pe toată faţa în afară de buze. De ce? Pentru că eu nu sărut iubitul alteia, chiar dacă ştiu că el n-o iubeşte pe ea,ci pe mine.

- Mmm. Spune el, deschizându-şi încet, încet ochii.

- Neaţa. Spun.

- Mneaţa, iubito.

- Nu-s iubita ta. În fine, scuze că te-am trezit,dar altfel nu-mi dădeai drumul. Spun eu scurt şi la obiect.

- Pe bune, Bella? Te-ai gândit că nu ţi-am dat drumul, pentru că vreau să rămâi aici până răsare soarele, şi după eu să te admir când razele îţi chinuiesc ochişorii. Aşa, ca pe vremuri...

- Vremurile alea s-au terminat de mult, David. Lasă trecutul unde este. Îi spun uitându-mă spre fereastră.

- Tu eşti în trecut, nu pot să te las acolo când mi te doresc şi în prezent şi viitor.

- Voi fii, doar ca prietenă, înger, amică. Nimic mai mult. Îi spun fără pic de emoţie în glas.

- Când ai ajuns aşa? Dură, fără inimă.

- De când am oprit o grămadă de bătăi de inimă, pentru a mă antrena. Pentru a fii cine sunt în prezent. Ca să pot oprii Gardienii Raiului.