E o noapte perfectă, linişten-casă
Nimic nu mai mișcă, ah, noapte frumoasă.
Dar trist e ecoul în depărtate zări
Se aud șoapte dinspre diverse cărări.
Mă sperii, o voce strigă de afară,
Ies ,văd puțină lumină în scară.
Nu, nu e nici o lumină aprinsă,
Iar ușa e ermetic închisă.
Împing greu ușa. Ah, metal greu.
Lumina-şi face de cap mereu
Ies în drum, dincolo e pădure
M-aș întoarce, dar somnul n-o să mă fure.
Merg către un deal și urc în sus.
Gândurile-mi apar: iar sunt, iar nu-s
Și un ecou târziu plin de infiorare
Se aude din pădurea liniștitoare.
Da, sunt pe drum, pădurea mă cheamă.
Mă uit pe cer fără pic de teamă
Și văd numai stele și nouri ce acoperă
Imense cărări boltite în purpură.
O aură imensă apare pe cer.
Mă uit în depărtare, la bine sper.
Pornesc cu pași grăbiți înainte
Prin desişurile verzi străbat cuvinte.
Ele sunt stimulii înfiorării
În lumina oarbă a serii.
Intră frica-n mine, oprită simt că
Mă ia de prin tufișuri cineva de mânecă.
Mă trage tare de mâneca hanoracului
Eu merg să nu cad în urma străinului.
Nu pot să mă opresc deși aș vrea
Țipete înfundate inundă liniștea.
Și simt că îmi fuge pământul sub picioare.
Deși alerg, tremur, la orice suflare
Simt că iau foc. De aer mă sufoc.
M-aș opri dar nu pot încetini de loc.
Cine mă trage? Cine-i acest tip?
Și mă trage după sine cam prin orice tertip.
Simt ca e dus naibii și m-a luat cu el.
N-am de unde ști ce zace-n el defel.
Nălucă, însăși draco..? nu știu chiar nu pricep
Tot aleg prin desişuri și lacrimile încep
Să-mi curgă din senin pe obraz.
Tare necugetat a fost primul meu pas.
