De la ura la iubire

Capitolul 9

Ma trezesc, iar Federico inca se afla acolo langa mine. Inca nu-mi vine sa cred de tot ce s-a intamplat in utimul timp. De la inceput l-am urat pe Federico dar acum m-am indragostit de el, parintii mei au plecat, iar eu am ramas cu matusa mea. Am decis sa nu mai sufar pentru ceva ce nu merita. Nu voi mai fugi. Sa se intample ce trebuie sa se intample. Voi lupta si nu voi renuta la ceea ce imi doresc.  In timp ce ma gandesc Federico se trezeste.
Federico: Te-ai trezit? Imi place ca ma tine de mana si nu-i da drumul deloc.
Eu: Da.
Federico: Ti-e foame?
Eu: Nu! Ii dau drumul la mana si dau sa ma ridic.
Federico: Ce faci?
Eu: Ma duc in camera mea.
Federico: Dormi aici!
Eu: Ce? E a doua oara cand dorm aici. Am patul meu.
Federico: Te rog! Eu voi dormi pe canapea.
Eu: Esti sigur? Vei dormi incomod. Mai bine.... Ma pune inapoi in pat si ma inveleste. Ma pupa pe frunte si se indeparteaza.
Federico: Vin imediat! Se intoarce inapoi cu o tava plina de mancare.
Eu: Ai inebunit? Cine va manca toata mancarea aia?
Federico: Noi, impreuna! Vine si se aseaza pe pat langa mine.
Terminam de mancat iar Federico se intoarce cu fata la mine.
Eu: De ce te uiti asa la mine?
Federico: Imi plac ochii tai! Incep sa rad.
Eu:Multumesc! Pentru tot! Pentru ca esti alaturi de mine in aceste momente, si ca in ciuda faptului ca tot iti spun sa ma lasi nu o faci. Il imbratisez. Ramane surprins de ceea ce fac.
Federico: Te simti bine? Observ ca faptul ca imi multumesti devine un obicei. Imi pune mana pe frunte. Nu ai febra. Sigur te simti bine?
Eu: Nu mai dramatiza! Ma simt bine.
Federico: Stii de ce continui sa fiu langa tine in ciuda caracterului tau?
Eu: De ce?
Federico: Pentru ca stiu ca ai nevoie de mine si ca atunci cand imi spui sa te las de fapt imi spui sa nu-ti drumul. Sunt aici pentru ca nu as putea renunta la tine orice ar fi. Dar mai ales pentru ca ma simt bine langa tine. Melania, da esti incapatanata  si rea uneori, dar esti puternica si inca esti in picioare dupa tot ce s-a intamplat si lupti pentru ceea ce doresti. Esti diferita si speciala, de asta sunt indragostit de tine, pentru ca atunci cand sunt langa tine sunt o alta persoana, iar mie imi place acea persoana.
Eu: Si mie. Te-ai schimbat mult, trebuie sa recunosc.
Federico: Cumva marturisesti ca iti place de mine?
Eu: Nu stiu!
Federico: Iti place de mine, stiam eu!
Eu: Esti prea increzut! Imi zambeste si se uita la mine. Se apropie de mine si ma saruta. Pentru prima data am putut comunica. Se desprinde de mine si se uita la mine.
Federico: Cum de nu ai ripostat?
Eu: Pentru ca nu am simtit sa fac asta. Ma saruta din nou mai apasat si mai lung.
Federico: Pot face asta mai des?
Il imping.
Eu: Nu intrece masura!
Federico: Bine! La culcare. Ma saruta pe frunte si se pune pe canapea. Adormim repede. Urmatoarea zi ma trezesc tarziu.
Federico: Te-ai trezit?
Eu: Da. Pleci undeva?
Federico: Plecam!
Eu: Unde?
Federico: Grabeste-te! Te astept jos. Iese din camera. In jumate de ora sunt gata si cobor. Federico ma asteapta.
Federico: Esti gata?
Eu: Da, dar ce se intampla? Vine spre mine ma ia de mana si ma conduce afara.
Eu: Ce se intampla? Ma duce la masina? Cine conduce?
Federico: Eu!
Eu: Ai permis?
Federico: Da, urca! Imi deschide portiera si intru. Intra si el. Ma uit ciudat la el. Se apleaca sa imi puna centura si ma saruta scurt. Ma uit urat la el.
Federico: Mi-a scapat!
Eu: Mincinosule! Unde mergem? Federico porneste masina si este concentrat la drum. Intr-o ora ajungem la o herghelie. Coboara jos din masina si imi deschide portiera.
Federico: Ai mai calarit vreo data?
Eu: Da.
Federico: Serios?
Eu: Da. Prima data am calarit impreuna cu un baiat.
Federico: Ce baiat? Cum il cheama? Cine e ?
Eu: Calmeaza-te, e varul meu. Gelosule!
Federico: Nu sunt gelos!
Eu: Da, da, da. Spun si o iau inainte. Federico alege doi cai. Si imi face semn sa ma urc.
Federico: Poti? Ma ajuta sa ma urc, dupa care se urca si el. Mergem incet fara vorbi.
Federico: Iti place?
Eu: Da, nu e prima data cand calaresc.
Federico: Te pot intreba ceva? Sunt curios.
Eu: In legatura cu ce?
Federico: Cu tine. De exemplu copilaria ta, adolescenta ta....
Eu: Pai.... Am avut o copilariae destul de frumoasa, iar adolescenta mea nu a fost usoara dar sunt bine.
Federico: De ce inveti atata? Ai numai note dar tot continui sa inveti...
Eu: Nu stiu nu e ca si cum as vrea. Pur si simplu asa sunt eu.
Federico: Sincer sunt impresionat de vointa pe care o ai. Eu nu am atata vointa.
Eu: Pentru ca nu ai incercat. Insa si tu ai note mari pentru ca inveti, nu e ca si cum ai avea note mici.
Federico: Da, dar eu o fac din obligatie , nu ca tine din placere.
Eu: Pozitia sociala, nu?
Federico: Da.
Eu: Mi se pare o stupizenie chestia asta, nu cred in ele. Cu totii suntem oameni, nici unul nu-i mai superior celuilalt datorita banilor.
Federico: Ai dreptate. Eu inca sunt suprins de ce se intampla acum.
Eu: Adica? Ce se intampla?
Federico: Esti diferita, cand am venit la scoala erai super rea cu mine, iar acum putem discuta fara a ne contrazice si fara a ne certa.
Eu: Stiu!
Federico: Multumesc pentru tot!
Eu: Ce am facut?
Federico: Ai facut ceva ce nimeni nu a reusit. M-ai  schimbat!
Eu: Nu eu am facut asta si tu singur. Orele trec si ne intoarcem acasa. Cand intru in bucatarie se afla mama lui Federico.
Eu: Buna ziua!
Mama: Buna ziua! Pot vorbi cu tine?
Eu: Sigur!
Mama: Urmeaza! Mergem in birou si inchide usa.
Mama: Ia loc. Iau loc pe scaun si raman tacuta. Asadar tu esti nepoata angajatei mele.
Eu: Da.
Mama: Am auzit ca inveti la aceeasi scoala cu Federico, ba chiar sunteti colegi.
Eu: Da, asa este.
Mama: Cum se descurca Federico la noua lui scoala?
Eu: Bine. E un baiat inteligent.
Mama: Asa si trebuie.
Eu: Ma scuzati, dar am de invatat pentru maine la scoala, daca nu va deranjeaza.
Mama: Te poti retrage! Ies din birou si ma intorc la bucatarie.
Matusa: Ce a zis? Ce vroia?
Eu: M-a intrebat de fiul ei.
Matusa: E ciudat.
Eu: Da. Ma scuzi, ma duc sa-mi invat.
Matusa: Iti aduc ceva de mancare in camera.
Eu: Multumesc. Orele trec si ma culc.