Jeff:
Odată ce ne-am trezit patru idioţi singuri în mijlocul pădurii am început să ne dăm seama ce bine ne era acasă la Slender. Ignorând certurile dintre noi trei (Eu,Scarlett şi James, că doar Sean e prea fericit şi hiperactiv tot timpul şi nu te poţi certa cu el), eram agitaţi pentru că,în primul rând ne era foame,frig şi eram obosiţi după 3 ore de căutat prin pădure. Vreau acasă!
Dar ce mă deranja cel mai tare era că trebuia să stau lângă sobolanu' ăla cu glugă. Am propus de la început ca el să plece singur,dar nuuuu...Scarlett şi Sean trebuie să comenteze. Îmi blestem viaţa! Creatura aia nu are sens în lumea asta,de ce trebuie să trăiască? De ce aşa aproape de mine? De ce trebuie să îmi respire aerul !? De. Ce. EL? Îl urăsc !
În fine,ignorandu-mi crizele de isterie înecate în ură şi dezgust, după ceva timp de mers am ajuns intr-un loc ce părea...cât de cât comfortabil. Am hotărât să stăm acolo,deci ne-am aşezat care cum prin micul luminiş. Ce ciudat mă simt. Parcă aş fi în camping. Eu nu ies în natură. Eu caut oameni care fac asta ca să îi decapitez,pentru numele Domnului! E total nepotrivit. Mori,Slender,cu tot neamul tău,arzi în iad pentru asta!
Oftand,m-am aşezat sprijinit de un trunchi,privind în gol prin întuneric. Scarlett s-a pus şi ea obosită puţin mai încolo,în timp ce James şi Sean au început să fugă împrejur şi să se împingă,dandu-se cu capul de copaci şi râzând ca tâmpiţii. Iisuse... presimt că va fi o noapte lungă.
După vreo douăzeci de minute în care eu şi Scarlett am stat să ne uităm la ei,încercând să găsim un motiv pentru care fac chestiile alea fără sens, Sean a obosit şi a venit şi el lângă noi. Se uita la mine ca un milog.
-Ce vrei,mă?
Instantaneu a început să râdă că un dobitoc...ce este. Dar în fine,pe el îl suport cumva.
-Bă,te tai!
La asta a început să râdă şi mai tare. Copilul ăsta e cea mai fericită chestie pe care am vazut-o vreodată. Ce naiba e aşa de amuzant ?!
-Sean,iar te-ai drogat fără mine?
S-a abţinut să mai râdă şi m-a privit simpatic şi...rugător. O,vai.
-Ce e?
-Mi-e sete, a zis simplu,pe o voce dragalasa. Doamnie fere'.
-Da-te bă drecu de-aici. Da' ce-s io? Mă-ta? Du-te ia-ţi.
A zâmbit.
-Dar am obosiiit. Nu poti să mergi să cauţi apă?
-Cum să nuuuu! Apoi o să încalecă pe inorogul meu şi o să zbor spre asfintit, am zis aruncandu-i o privire de du-te-n-mortii-matii. De-acu is şi slugă. Nu eu te-am pus să faci pe Superman pe-aici.
M-am aşezat pe spate,privind cerul şi încercând să îi ignor pe descreieratii aia doi,care se împingeau prin spatele meu. Apoi am incercat să adorm...dar cineva voia neapărat să îşi bată joc de nervii mei şi a început să mă scuture uşor.
-Lasa-ma dracu să...am...ce e ,Scarlett? am întrebat începând să râd uşor.
-Mi-e sete, a zis adresandu-mi cea mai a dracului privire de căţeluş de-a ei. Mi-am dat o palmă peste frunte şi m-am ridicat injurand. Trebuie să caut apă...
..........
Voiam să mă întorc cu sticla de apă pe care numa Sean ştie de ce dracu' o adus-o cu el,când am dat de un tip prin pădure. În fine,după ce a ţipat şi a urlat şi a zbierat,a luat-o la fugă. Când l-am prins i-am scos ochii,i-am smuls mâinile,i-am tăiat capul şi i-am scos toate măruntaiele...apoi i-am luat trupul decapitat, lipsit de viaţă (şi organe) şi l-am atârnat de o creangă înaltă. Şi apoi...am luat sticla de apă şi am plecat mai departe,cum altfel? Chestiile astea fac deja parte din rutina mea zilnică,nu prea le mai acord multă atenţie.
