Atracție mortală

Capitolul 32 - Fantomele trecutului

Perspectivă Danielle

Au trecut două săptămâni de când m-am decis să îmi recapăt viața, două săptămâni chinuitoare în care, în fiecare moment de vulnerabilitate gândul îmi evada departe, undeva înapoi în trecut, trecut pe care oricât încerc să-l las în urmă, mă trage înapoi, se agăță cu ghearele de mine și nu mă lasă să pășesc mai departe, mă ține acolo prizoniera lui, deși încerc de fiecare dată să scap, să ignor acest trecut năucitor, inima e captivă în el. Fantomele trecutului nu îmi dau pace și îmi chinuie fiecare secundă a vieții mele, distrugându-mi în mod lent, dar sigur existența.

-Hei, Danielle, mai ești cu noi? o voce caldă și deosebit de enervantă mă scoate din gândurile în care eram adâncită și o văd pe Denise fluturându-și mâna prin fața mea, iar ceilalți mă priveau curioși, parcă așteptând ceva de la mine.

-Da, spun iritată, ce e?

-Te întrebam dacă după ore vrei să ieșim și noi undeva? întreabă fluturându-și genele și aplică fața de cățeluș.

-Ăăă, ok, ieșim, spun expirând zgomotos, de parcă aș fi spus cuvintele după ce am alergat la un maraton, cu greu am reușit să le rostesc și odată cu acordul dat, să ies din zona mea de confort.

 În ultimul timp, viața mea s-a scurs doar între școală și acasă, așa că îmi vine destul de greu să ies acum, dar hei, am stabilit că o să îmi recapăt viața, iar ăsta ar trebui să fie un bun început în a mă repune pe picioare și a îmi face ordine. Mi-am stabilit o listă de priorități, iar cel mai important lucru acum pentru mine e școala, să iau examenul, apoi admiterea la facultate, deși am foarte mult de recuperat din cauza incidentelor neplăcute din viața mea sunt sigură că voi reuși. Acum nimic nu mă mai doboară, am căzut de atâtea ori încât acum nu mă mai sperie nimic, de fiecare dată m-am ridicat și am renăscut singură, tot așa mă voi ridica și de data asta și voi trece peste plecarea lui, îmi voi îngropa inima și iubirea mea pentru el odată cu ea. 

-Danielle, strigă Alexa, iar ești absentă.

-Da, da, scuze. Ce mai e acum? întreb nervoasă

-Te întrebam dacă vrei să mergem undeva?

-Nu, oridunde vreți voi e bine, spun indiferentă. Eu trebuie să plec, am oră. Ne vedem mai târziu.

Mă îndrept lent către sala de sport, intru în vestiar și îmi îmbrac echipamentul evitând privirere fetelor, în care se citește mila de la mii de kilometri distanță mă încalț rapid, apoi ies în sală încercând să evit orice discuție cu ele. N-am nevoie de mila lor, nu le-am cerut nimic, și nici nu am nevoie să mă compătimească. Profesorul de sport încă nu a venit, așa că mă duc și mă așez pe bancă și încep să butonez telefonul.

-Ia te uită pe cine avem aici, o voce pițigăiată destul de cunoscută mă face să-mi ridic privirea din telefon.

-Ramia,spun indiferentă și îmi reiau activitatea.

-Chiar eu, spune ea cu vocea pițigăiată și se așează pe bancă. Am auzit că te-a părăsit iubițelul, sărăcuța de tine, cât cred că suferi acum, mi se rupe sufletul, adaugă râzând.

-Știi ce, Rania? N-am chef de tine, așa că poți să-ți miști fundul de aici și să faci pași, spun indiferentă.

-Săraca de tine, ești așa afectată! Dă-mi voie să-ți spun, se vede ce mult te-a iubit din moment ce a plecat fără să privească înapoi, cred că abia aștepta să scape de tine.

-Dacă tu crezi că mă interesează ce ai tu de spus te înșeli, puțin îmi pasă de ce crezi tue și dacă așa crezi tu că mă ataci și îmi faci rău, felicitări! Ce pot să zic? Mi se rupe de ce spui tu, spun iritată și mă ridic de pe bancă.

-Unde crezi că pleci? se ridică rapid și mă prinde de mână. Nu am terminat discuția, adaugă apoi.

-Eu cred că am terminat, spun și îmi trag mâna.

-Dacă tu crezi că te-a iubit te înșeli, chiar crezi că i-a păsat de tine vreo secundă? Nici n-ai idee ce bine se simțea când făcea dragoste cu mine, cât de bine ne simțeam amândoi. Spune-mi, crezi că se gândea la tine în acele momenteCrezi că se gândea la tine vreodată? Dacă te iubea atât de mult pe cât crezi tu de ce venea mereu la mine? De ce nu îți era fidel și de fiecare dată când scăpa de tine venea la mine să ne petrecem timpul amândoi. Aveam un plan să te distrugem, dar se pare că n-a mai fost nevoie de el, s-a descurcat destul de bine pe cont propriu.

-Serios, Rania? Mai mult de atât poți? Ce o să mai inventezi? întreb șocată de minciunile pe care le-a putut inventa.

-Nu mă crezi? Atunci întreabă-l pe el. Upps, greșeala mea, tu nu știi unde să îl găsești, spune și pleacă.

Mă așez iar pe bancă și îmi las fața în palme și încep să mă gândesc la vorbele Raniei, nici nu știu de ce am ascultat-o, sunt sigură că tot ce a scos pe gură sunt doar minciuni. Trebuie să încetez să mai cred orice vorbă, să ascult ce spun alții. Sunt sigură că undeva în adâncul sufletului său Chase m-a iubit, iar Rania a spus toate acele cuvinte cu intenția de a îmi face rău.Știu asta, am simțit că m-a iubit, l-am simțit sincer în tot ce îmi spunea. Dar ea știe unde se află el, asta dacă nu minte. Dar de ce ar știi ea unde se află el? Și până la urmă ce îmi pasă mie unde se află el ațâțat timp cât eu m-am hotărât să renuț, îmi e mai bine să nu știu.

-Hei, o voce puternică mă scoate din gânduri.

Îmi ridic capul și îl văd pe Mike așezându-se lângă mine.

-Tocmai ce ți-ai ratat iubita, a plecat acum câteva minute, probabil că pe ea o cauți, spun scârbită și pe un ton răutăcios.

-Nu mai e iubita mea, mă anunță el.

-O, vai, dar cum așa? întreb iritată și surprinsă.

-Ai avut dreptate, mititico.

-Nu îmi spune așa, doar prietenii au voie să îmi spună așa, spun acid.

-Îmi pare rău, bine? Chiar îmi pare rău, spune el cu regret în glas. Ești prietena mea cea mai bună, nu vreau să te pierd. Am fost un prost, am renunțat la Clara ca un idiot, mi-am rănint mititica, și toate astea pentru o persoană josnică cum e Rania.

-Ooo, da, ești cel mai mare prost.

-Mă vei putea ierta vreodată? întrebă prvindu-mă sincer și cu părere de rău.

-Te iert, Mike! spun obosită și oftez.

-Vino aici, spune și mă trage într-o îmbrățișare de urs. Știu că aveai nevoie de îmbrățișarea mea.

-De ce crezi că aveam nevoie? întreb curioasă

-Pentru că știu prin ce treci. Uite mitico, în general noi băieții suntem niște proști, adică uită-te la mine ce am făcut. Am încercat să mă împac cu Clara, dar nu vrea să mai audă de mine, și totuși continui să insist. Deci dacă îl iubești cu adevărat caută-l, luptă pentru el, pentru iubirea voastră.

-Îl iubesc, dar ce rost are să-l caut și să lupt dacă el nu vrea asta? Dacă ar fi vrut să-l caut mi-ar fi lăsat un semn, orice, dar nu mi-a lăsat nimic. Nu vrea să îl caut, nu mă vrea în viața lui. Am renunțat, Mike. Nu vreau să mai vorbim despre trecut, spun și încerc să-mi țin lacrimile în frâu, mi-am promis că nu o să mai plâng.

-Înțeleg, dar știi ce cred eu? Că te minți singură, undeva în adâncul sufletului tău încă aștepți acel semn.

-Nu mai aștept nimic, spun hotărâtă.

-Luptă, Danielle, poate acel semn încă n-a apărut, sau poate e mai aproape de tine decât crezi, pentru iubire merită să lupți, spune el convins.

-Sau merită să renunți, să accepți că nu a fost menit să fie și să lași totul în urmă, spun și mă ridic și plec din sală.

*Hei! Capitol nou, sper să vă placă. Lectură plăcută! Vă pup, oameni frumoși!

Neediat