wonderwall | vkook

- 19 -

Jeon just stirs up all the emotions in my heart :')))

···

- Doar nu vreau să te văd acum... Am șoptit. Simțeam un amestec de emoții chiar acum, și nu știam exact cum să reacționez. Ce să fac? Voiam să-i spun să dispară și să nu-mi mai vorbească niciodată, dar apoi voiam să-i sar în brațe și să-i spun cât de mult mi-a lipsit.

Ce dracu e cu tine, Taehyung?

- De fapt ce tot spun..? Nu voiam să te văd deloc! Ce naiba faci aici? Am strigat, sunând destul de iritat de prezența sa. Desigur, așa eram, dar trebuia totuși să-mi păstrez calmul și să nu întrec limita.

- I-am spus să vină cu mine. Totul s-a încheiat, Jungkook... așteptă-mă la mașină. Am auzit vocea unei fete ce murmura ușor cuvintele. Mi-am ridicat capul și am privit înspre ea. Pe ea... o cunosc... Nu mai țin minte exact de unde, dar am mai văzut-o undeva, sunt sigur.

Sunt confuz și rănit chiar acum...

- Da... Jungkook a murmurat. Am tresărit când i-am auzit din nou vocea. Acest lucru se simte atât de real... nu este un vis, nu?

Am închis ochii, sperând că acest lucru e doar imaginația mea... dar nu a fost așa.

···

- Poate o să-mi spui și mie, Jeon, ce naiba o să faci acum!? Jieun a strigat la Jungkook, îngrijorată. Şatenul se afla pe canapea cu capul în jos, trist.

- Eun... El a șoptit, Jieun oprindu-se și privind înspre el. Jungkook nu a spus nici un cuvânt până acum, după cele întâmplate, așa că a fost destul de surprinsă.

- Ce e? A încercat să fie blândă.

- De ce am plecat...? A murmurat, ochii îi erau triști și goi. Jieun se încruntă și se așeză lângă el. ''De ce am plecat vreodată...? Dacă știam că o să-i fac atât de mult rău...'' Jieun rămase tăcută, privind înspre tânăr, îngrijorată. ''Credeam că era o cale să-l protejez... să nu-l rănesc... Dumnezeule, de ce sunt atât de de prost?''

- Ce mă fac acum? Jungkook a început să plângă, Jieun oftând ușor.

- Trebuie să-ți asumi responsabilitatea... nu va fi ușor, dar trebuie să vorbești cu el. Jieun a vorbit în cele din urmă, încrucişându-şi brațele la piept și oftând. ''Ăsta e singurul mod în care poți rezolva lucrurile... Îl iubești, așa că, vorbește cu el.'' Jungkook își ridică privirea în sus, cu lacrimile curgând pe fața lui.

- Cum...?

- Mergi la Jin's Café. Jieun s-a ridicat să-i arunce jacheta. ''Du-te! Ce mai stai?''

···

În timp ce Jieun îl încuraja pe Jungkook... Taehyung își bea ghinionul și banii, ca și cum nu ar mai exista ziua de mâine.

- Gata, Taehyung! Am fost de acord să bem doar un pahar! Jin a strigat, dar Taehyung tocmai ce-şi turna cel de al 7-lea pahar cu soju.

- Alcoolul nu mă va ucide, idiotule. Lasă-mă doar să îmi adun gândurile. A spus Taehyung, beat.

- Aveți grijă să nu iasă din raza noastră vizuală. A spus Namjoon, încruntându-se privind înspre Maya și Krystal.

- Mai adu-mi o sticlă! Taehyung strigă, Jin dând negativ din cap.

- Ai băut destul, hapsânule! Jin a încercat să-i explice, dar a fost oprit de Namjoon.

- E beat acum, lasă-l.

Un moment mai târziu ușa se deschide. Krystal și Maya se întoarseră pentru a vedea cine e. ''Tu...? Magazinul e închis, revino în altă zi... Sau poate niciodată.'' Krystal a spus, Jungkook ignorând-o, privind înspre Taehyung.

- De ce dracu l-ați lăsat să bea? Jungkook a întrebat, întorcându-şi privirea înspre Namjoon și Jin care nu arătau surprinși de revenirea sa.

De ce sunt atât de calmi, și de ce nu au nici o reacție?

- Ă... bună..? Sunt eu, Jungkook.

- Da, tu ești. Namjoon a dat din cap, privind înspre şaten.

- De ce nu sunteți surprinși să mă vedeți? A întrebat, Jin zâmbind scurt.

- Jeon, niciodată nu ai fost bun la ascuns lucruri. Când te-am văzut atunci cu Yoongi, am știut din prima că erai tu.

Mi-am mărit ochii, privind înapoi înspre Namjoon. ''Jin mi-a spus tot.''

M-am uitat în jos și am aprobat din cap, când un sunet de sticlă spartă a răsunat în cameră.

- Ahhhh! Jungkookie! Ești chiar aici? Taehyung era prea beat pentru a mai înțelege parcursul lucrurilor.

- Acum pleca. Jin a spus, împingându-l pe şaten înspre ușă.

- Nuu! Rămâi cu mine, Jungkook! Nu mai pleca vreodată! Imediat ce a strigat cuvintele, inima mi s-a oprit.

- De fapt, am venit să vorbesc cu Tae. Am murmurat ușor, privind înspre Taehyung și zâmbind slab.

- Atunci hai să vorbim! Am ieșit din cafenea ținând mâna lui Taehyung, conducându-l spre mașină.

- Știu că nu suntem în condiții tocmai bune, dar... permite-mi să am acest moment cu tine, Taehyung.

- Sunt trist că m-ai părăsit! M-ai rănit profund, te urăsc. El a vorbit brusc, făcându-mă să oftez. Desigur, mă urăște... ''Dar când te-am văzut azi... de ce am vrut să te îmbrățișez și să-ți spun că îmi e dor de tine? Încă te iubesc... nu înțeleg de ce..'' Îmi întorc privirea rapid înspre el, un zâmbet crescând pe fața mea. El nu s-a schimbat atât de mult cum credeam.

Încep să conduc înspre apartamentul meu vechi, care acum este casa lui Taehyung. Mă bucur că măcar așa am rămas pentru el o amintire.

···

Deschid ușa și îl așez pe Taehyung pe canapea... Se pare că el doarme aici în loc să doarmă în fostul meu dormitor. Îmi pot imagina de ce. Am zâmbit și am privit toate detaliile chipului său, fiind sigur că nuanța asta de gri-blondiu îl avantajează.

- Ce chipeș. Zâmbesc în admirație, ridicându-mă de pe canapea, și învelindu-l cu o pătură. ''Cred că voi rămâne aici, Tae... Principalul meu obiectiv este să vorbesc cu tine, deci nu mă voi lăsa până nu-mi voi îndeplini responsabilitățile.''

- Mâine va fi o zi lungă...

···

1003 cuvinte bOi-