Cea mai puternică vrăjitoare din greșală

Vrăji...Cum?

  
   Îmi amintesc de ce zisese femeia de la lac. I-au piatra și o ating de trei ori. Aștept,dar văd că face nimic.              
   Aud că bate cineva la ușă după vreo 5 ore în care efectiv nu am făcut mai mult decât să respir.
   -Jesie!aud strigând de după ușă.Jesie!
   Mă îmbrac cu ceva rapid și deschid ușa brusc. Era Deniell.
   -Jesie știu ce s-a întâmplat azi,însă suntem încă pedepsiți și trebuie să facem curat. Haide!
  Mă uitam chiorâș la el rămânând blocată în fața uși.
  -Daa....Da....Așa este...zic ieșind pe lângă el.
 
  Intrăm în cantină și era pur și simplu văd un câmp de luptă al mâncări. Cum Dumnezeu a ajuns mâncarea pe pereți!?
  
  Am făcut curat o vreme. Nu vorbisem deloc cu el. Nici nu mă uitam. Deniell era în partea obusă a camerei răzuia orezul uscat de pe o masă. Eu eram lângă geam,dădeam cu mătura.
Văd că de apropie ceva luminos de fereastră,dar nu bag în seamă și continui.
   Lumina începe să bată în geam.
Ies rapid făra explicații și mă îndrept spre chestiuța plutitoare.
   Ajung la ea și dau să mă apropii să-o ating,însă dă înapoi.
   O ia în față spre pădure și habar n-am de ce,dar o urmez.
 
  Merg,merg,merg și văd ceva în fața mea care semăna cu o stâncă. Lumina trece direc prin piatră fără frică. Mă pun în fața stâncii și inspir afânc. Închid ochii. Fac câțiva pași și aștept inpactul,însă acesta nu mai apărea. Deschid ochii și mă uit în spate. Eram de cealaltă parte a pietrei! Lumina o ia înainte din nou. Mă uit în sus... Eram șocată pur și simplu! Era un palat cât toate zilele mele! Porțile erau din aur care strălicea în lumina lunii.
   Întunecat și misterios așa se arăta palatul inpunător în fața mea. Stătea tăcut în umbră fără urmă de viață.
   Deschid ușor poarta palatului. Dintr-o umbra apare aceiași femeie care de ridicase prima de pe mairginea lacului.
   -Bine ai venit la Palatul Umbrelor! Am primit mesajul tău. Ce s-a întâmplat mai exact? zice vrăjitoarea.
    -Eram în ora de lucru manual și trebuia să facem o căsuță pentru păsări. Mie nu îmi ieșea sâ bat cuiele. M-am enervat teribil,iar obiectele de pe masa de lucru s-au ridicat. Asta este tot.
    -Te-a văzut cineva? Dacă te-ai calmat lucrurile au revenit la normal?
    -Nu și apoi da.
    -Vino să vedem ce se întâmplă!zice asta și mă îndrumă luând-o înainte spre ușile palatului.
    Mișcă mâinile într-un mod ciudat,iar porțile,parcă deschise de cineva,ne fac loc să trecem.
    Ajung într-o sală uriașă cu un covor vișiniu care trecea prin mijlocul ei. Deasupra eram mai multe candelabre pur și simplu suberbe. Iar pe pereții încăperii stăteau tablouri mari cu niște oameni îmbrăcați ca în secolul 17. Mă rog, păreau a fi oameni.
    În capătul covorului roșu,care se întindea pe câteva trepte,erau 15 tronuri puse în semicerc cu o masă mare rotundă în mijloc. Pe toate scaunele acele,care arătau ca scoase din basme, stăteau cele 15 vrăjitoare văzute la lac.
   -Eu sunt Loreen,zise femeia care mă condusese acolo.Am 150 de ani și sunt vrăjitoare de rangul 4.
   -Ce-i aia vrăjitoare de rangul 4?
   -O vrăjitoare cu puterii medi,spuse rapid.
   -Și până la urmă ce fac eu aici?
   -Ai fost adusă în fața Consiliului Vrăjitoarelor pentru ați face citirea!se ridică una dintre persoanele așezate pe tron.
   -Cum adică citirea? Am față de carte?întreb amuzată.
   -Vom vedea ce rang de vrăjitoare ai,răspunde Loreen.
   -Vrăji...Cum!? Voi credeți că sunt vrăjitoare?! Asta nu se va întâmpla!
   -Nu te poți opune! Chiar dacă pleci acum te vei întoare mai târziu!zice vrăjitoarea de pe tron.
   -Uite cum mă opun eu! mă întorc cu spatele la ele și merg spre ușa.
   -Nu-ți vei putea controla puterile și te vei întoarce!aud în timp ce ies afară.
  
    -Auzi!Cică eu sunt o vrăjitoare! S-o creadă ele,zic eu mai în șoaptă.
     Încă nu se întunecase și mai puteam vedea drumul de întoarcere.