Miraculous~Love in the dark #PAUZA#

Îmi pare rău că nu te-am protejat... ~ Capitolul XXIII

Damais era într-adevăr viu, însă, acele răni nu se recuperaseră nici după atâta timp. Îi făceau probleme uriașe, teoretic el murise pentru câteva ore, așa că, faptul că nu s-au regenerat nu mai era o surpriză pentru el. Stătea lipit de acel pat, fără a fi atât de speriat, însă, de multe ori prefera să moară în locul acelei terori. Acel vampir care avea grijă de el îi aducea în fiecare zi sânge proaspăt exploatat din spitale, pentru că nu avea cum să se descurce cu alt fel de sânge în situația lui. Cel care avea grijă de el era Maestrul Fu. Îi tot spusese în repetate rânduri că nu are voie să moară, fiindcă mama și tatăl lui îl așteaptă, iar un regat întreg îl vrea drept rege, ceea ce îl cam irita. Nu voia să fie rege, însă, părea că destinul îi fusese prestabilit. Acum că aflase că Marinette simte același lucru pentru el cum simte și el pentru ea, era hotărât să nu renunțe. Trebuia să îi dea tronul lui Adrien, asta daca Marinette va accepta să rămână cu el...

***********************************

Adrien era acasă. O dusese pe Marinette acasă și o lăsase în grija mamei sale. De îndată ce rămăsese singur, Plagg ieșiră din jacheta lui. M-ai cam ignorat în ultima vreme... Blondul se întoarse înspre kwamii-ul lui și zâmbise. Scuze. Însă, de îndată ce blondul ce se scuzase, simți cum o nouă viziune ii inundă mintea.

Nu pot să cred, dar în fața mea e Damais. Era cu bustul la vedere. Era plin de răni care nu se regenerau nicicum. Mă apropiam de el și le atingeam. Lemn din acela, sunt sigur. Avea o rană atât de mare încât i se vedea inima din piept, mai avea una lângă abdomen, mai avea una în șold, vreo patru în picior si una în braț. Mă mir că îl văd atât de viu! Deodată, se mișcă. E în viață?

Când Adrien se trezise din acel coșmar, deschise ochii atât de brusc, încât îl sperie pe Plagg. Of, ochii aia a tăi de culoarea aceea minunată! Adrien însă, se ridică și se uită în oglindă. Avea ochii vizibil, parcă însetați de sânge și caninii măriți. Fața îi era fără de îndoială a unui monstru. Taci! Adrien nu se mai putea controla, mai ales acum că aflase că fratele său era în viață. Își dorea să îl găsească, dar nu își dorea să îl găsească. Nu stia nici ce își dorea de fapt, nici ce trebuia să facă. Datoria lui era să pornească în căutarea lui, dar așa, Marinette rămânea fără apărare. Deodată, se auzi o bubuitură. Adrien se transformă în Motan Noir, ignorând faptul că arăta foarte diferit de cum arăta el de obicei: ochii roșii ca două cireșe coapte, urechile ridicate și neobișnuit de ascuțite, iar caninii erau ai unui vampir foarte însetat. Nu apucase să iasă bine pe străzile capitalei franceze, că parizienii deja se înfricoșară de fața lui, însă el nu sesizase asta. El era prea concentrat pentru a merge înspre Buburuza, care, din fericire, îi apăruse în cale. Motan Noir? Blondul se încruntă. Nu mă mir că toți parizienii sunt speriați... Blondul se încruntă mai tare. Ești vampir... spuse bluenetta la urechea lui. Când auzise asta, se folosi de abilitatea lui de a deveni șoim și plecă cu viteza aceea uriașă înspre casă, unde se detransformă. Ce a fost asta? Plagg se uită atent. Vezi dacă nu m-ai ascultat? Trebuie să te hranești cu sângele lui Mari și să ne transformi pe mine și pe Tikki! Marinette știe deja de vampiri, ce tot amâni? Adrien era acum atât de bulversat, încât hotărî să nu se mai transforme și să lupte doar cu abilitățile de vampir. Noaptea domnea, așa că era numai bine pentru el, nu avea cine să îl vadă. Goni înspre locul faptei, unde o văzu pe Buburuza luptând de una singură. Se repezise la el cu o forță inimaginabilă și îl dobori. Însă, akumatizatul, care avea și el puteri de vampir spre surprinderea blondului, îl adusese pe blond în aceeași situație în care îl puseseră el în urmă cu câteva secunde. Spune-mi, unde e Damais! auzi blondul o voce interioară a akumatizatului care era sigur că era vocea stăpânitorului. Crezi că eu știu? spuse acesta cu voce tare. Ei, haide, Adrien, știu că ai avut o viziune. Ascultă, eu îl pot găsi repede, fiindcă mai am ceva din sângele lui pe cuțit. Eu l-am rănit. Eu sunt Paul. Dacă Buburuza află ceva despre identitatea mea, va muri atât ea, cât și prețioasa ta familie. Ne-am înțeles? Adrien era șocat de ceea ce auzise, dar încerca să facă contactul repede. Deposedează-l! spuse Adrien urlând. Akuma-ul ieșiră din corpul omului nevinovat, zburând ca un fluture alb înspre cerul înstelat. Du-te acasă! Acum! spuse blondul catre bluenettă, fiind extraordinar de grăbit să plece. Adrien plecară rapid înspre fântână aceea, intrând în lumea celor ca el fără probleme. Aterizara în acel întuneric și privi cu atenție ceea ce era în jur. Era liniște, mult prea liniște. Însă, deodată, simți miros uman. Era mirosul lui Mari! Mari era la palat. Cum ajunse acolo, nu avea nici cea mai mică idee. Goni cât îl țineau puterile înspre palat. Cea pe care o iubea era în pericol. Pătrunse în acel loc unde știa că este ascunsă mama lui și alții. Acum era șansa lui să îi salveze pe toți. Pătrunse acolo și vedea totul. Era beznă, dar el tot vedea ce era acolo. Se uită în jur și vedea cum totul era schimbat. Nu cunoștea încăperile, iar Damais păruse că le știa pe de rost. Mergea bazându-se doar pe mirosul lui Mari care devenea din ce în ce mai slab, iar, în cele din urmă, inexistent. Era imposibil, cum se putea una ca asta? Însă, atunci, din spatele său, simți o prezență nefastă. Când se întoarse, îl văzu pe regele actual al acelui tărâm. Purta o coroană uriașă și o pelerină neagră deasupra hainelor sale de culoarea tăciunelui. Singura sa pată de culoare era nestemata de pe coroană,  acea piatră albastră care te apăra de soare. Era o piatră extrem de strălucitoare de regulă, mai ales dacă era pusă pe capul unui potențial conducător priceput. Însă, acum, piatra nu lucea, Adrien reuși să o vadă doar pentru că avea vederea nocturnă. Măi, măi, uite cine a venit în vizită. Doar nu credeai că Damais va fi aici. Am scotocit tot regatul, Damais nu e aici. Și pentru lipsa ta de experiență și înțelepciune, nu pot să spun decât că m-am asigurat că îți vei ține promisiunea. Marinette e Buburuza din câte am aflat, dar faptul că tu ești Motan Noir mă dă și mai tare pe spate. Dar într-un fel e bine, împușc doi iepuri dintr-o lovitură. Ascultă, dacă am miraculosul Buburuzei și al lui Motan Noir, pot folosi puterea supremă pentru a-ți distruge familia și a distruge kwamii pentru totdeauna. Știi, dacă distrug cei doi kwamii, îi pot distruge pe toți. Plus că nu e un efort uriaș să îi omor, fiindcă nu sunt vampiri. Acum, dă-mi miraculosul tău, pentru că al lui Marinette deja îl am. Când auzise Adrien, tocmai realizase ce prostie făcuse venind aici. Însă, acum avea nevoie mai mult ca niciodată de Damais. Cum să îl cheme el pe Damais? Acum realizase cât era de important de fapt fratele său pentru el. Era cel de care avea nevoie. Deveni vampir datorită furiei, iar apoi se năpusti asupra regelui. Însă, acesta îl împinse înspre un perete. Cum crezi că am ascuns-o pe Marinette? Doar nu credeai că o sa las mirosul unei ființe umane să colinde printr-un tărâm de prădători. Am stropit-o cu un soi de soluție care îi ascunde mirosul. Inteligentă mutare, nu? În clipa următoare, doi vampiri o aduceau pe Marinette în camera. Era atât de vânătă, iar sângele i se prelingea. Așa-i că nu te tentează? Adrien o privea, repezindu-se cu viteza lui înspre Marinette, iar acest lucru o făcuse pe fata extraordinar de slăbită să tresare și să se uite la el neputincioasă. Marinette! Blondul își mușcă mâna. Însă, când se pregăti să o atingă de buzele fetei, regele se folosi la rândul lui de viteză și o luă în brațele lui, ducându-se cu ea în celălalt capăt al camerei, apropiindu-si gura de gâtul ei. Eh, dacă îl găsești pe Damais, nu o voi face, dar altfel nu prea îmi dai de ales. Adrien clocotea la propriu de mânie. Când o văzu pe Marinette în brațele acelui om malefic, îi venea să se sugrume pentru că o lăsase neprotejată. Acum, faptul că Marinette era acolo, îl durea extraordinar de tare. Sângele i se prelingea pe mână, dar simțea cum rana se închide. Însă, acum, nu mai avea timp de pierdut. O lacrimă i se prelinse pe obraz, dar plecă în lumea oamenilor cât de repede îl țineau picioarele.

************************************

Damais încă era în stare critică, dar Maestrul Fu nu se plictisea deloc să îl îngrijească de atâta timp. Blondul era cu ochii deschiși, de un negru pur datorită durerii pe care o îndura, însă, simțea că cineva vrea să ia legătura cu el. Începea să creadă că e Adrien, deci nu se legase de acea legătura, ci o lăsa paralelă cu el. Maestrul îi vedea efortul. Ascultă, Damais, știu foarte bine că nu vrei nimic mai mult decât să o ai pe Marinette, dar trebuie să uiți de ea. Marinette nu e persoana potrivită pentru tine. E o vrăjitoare, și nu orice vrăjitoare. Iar pentru faptul că nu e în totalitate vrăjitoare, daca devine cumva vampir, își va pierde latura de vrăjitoare. Are de făcut o alegere, deși e cam evident ce va alege. Sau nu? Damais înghițea în sec, iar lacrimi de sânge își făceau apariția pe chipul lui. Chiar nu știu ce aș putea să fac să te înzdrăvenesc puțin. Am încercat totul. Aveai sânge uman în tine când ai fost rănit. Stai, aveai sânge uman... de unde te-ai hrănit înainte? Ultima dată? Damais încerca să își amintească, dar nu fusese în stare să spună. Așa că, desenă cu pupila din privire un "m", iar Maestrul înțelesese. Te-ai hrănit din ea? Cred că doar sângele ei te-ar mai putea vindeca. E singura noastră speranță. Damais înghiți în sec și își dezgoli dinții. Era atât de amărât și nu își dorea sub niciun chip ca Marinette să afle că el e în viață, nu acum când era atât de fericită lângă Adrien. Bine, bine, prințe, nu mă duc nicaieri! Maestrul era de-a dreptul înfricoșat de privirea lui Damais, care era atât de stranie, chiar și pentru un vampir. Ochii săi cei vișinii erau gata să iasă din orbite. Îmi pare rău. Ai ajuns în starea asta doar din cauza mea. Mi-am promis că te voi apăra. Damais își potoli privirea și o adusese la stadiul de curiozitate. Nu știai asta, dar cred ca e momentul să afli. Vezi tu, știi că am fost primul rege și întemeietorul dimensiunilor. M-am născut vampir, fără a fi mușcat de cineva. Am crescut până la vârsta de 34 de ani, iar apoi, am reușit să creez dimensiunile. De asta toate dimensiunile depind de vampiri, de asta contează cel mai mult cine e la conducerea regatului vampirilor. Atunci, am creat și miraculoșii. Oricum, trebuie să am grijă de tine din total alt motiv. Regret ce s-a întâmplat cu regatul, a ajuns pe calea cea mai greșită. Tu ești singurul care poate aduce regatul pe calea dreaptă. Dar nu doar de asta am grijă de tine. M-am atașat de tine și îmi pare că ești un băiat atât de extraordinar care nu merită să sufere atât și să nu știe atâtea câte i se ascund. Te iubesc ca si cum ai fi copilul meu, si, oarecum, suntem niște rude extraordinar de îndepărtate, fiindcă nu vreau sa îmi imaginez câți regi au fost până acum pe tronul vampiresc...

Păreri?