Sânge

Capitolul 2;

Capitolul 2

„Remember that I told you

I'll find my way back home"

- Shaun, „Way back home"

• ° • ° • ° • ° • °

Am deschis ușa larg la perete cu suflarea tăiată.

Camera mea și a Dianei se afla la ultimul etaj de cămin, în capătul holului, lângă băi și dușuri. Înăuntru, în afară de o chiuvetă mică în partea dreaptă, un frigider scund în partea stânga, un dulap, un birou și două paturi lipite de câte un perete, puteam - în cel mai rău caz - să găsesc dezordine.

Mi-am aruncat geanta de pe umăr pe cel mai apropiat scaun și am ridicat privirea din pământ.

Un Andrew fără tricou, o Diana în sutien, amândoi parcă cusuți unul de celălalt, se uitau la mine de pe saltea cu ochii cât cepele, înlemniți.

Am căscat gura, nevenindu-mi să cred la ce asistam.

- În patul meu?! aproape că am strigat, vocea urcându-mi cu o octavă mult prea sus.

- Închide ușa!

Revenindu-și parcă din transă, Diana l-a împins pe băiat de pe ea și s-a întins să își culeagă bluza de pe podea în timp ce se uita urât. M-am întors pe călcâie, am trântit ușa, iar apoi am revenit în poziția inițială pentru a continua să îmi vărs furia pe ei.

- La naiba, Diana, de ce în patul meu?!

Colega mea de cameră și-a dat ochii peste cap, și am putut să îl observ pe Andrew cum încerca să își găsească tricoul printre așternuturile mele. Sângele îmi clocotea deja în vene.

- Nu am făcut nimic, nu mai fi isterică.

- Le speli, i-am zis, arătând cu degetele spre pătura și cearșaful dintre care Andrew tocmai își pescuise haina. Nu-mi pasă dacă exagerez, dar azi le speli.

Diana a pufnit.

- Și unde, mă rog, vrei să le spăl azi?

- Nu-mi pasă. Eu nu ți-am făcut niciodată asta.

- Tu n-ai avut niciodată șansa asta! mi-a strigat, și am simțit cum mă înfurii.

Scrâșnind din dinți, am apucat ceva material de pe parchet și l-am aruncat spre ea. Apoi, fără să-mi pese dacă o nimerisem sau nu, ori dacă o lovisem rău, m-am întors pe călcâie și am zburat pe ușă.

Până când am ajuns la parter, în fața căminului, aveam deja în palmă o brichetă, și o țigară între degete, ambele scoase din buzunar.

Am căutat din priviri cea mai apropiată bancă liberă de pe marginea aleii și m-am așezat, după care am tras primul fum și l-am suflat în încercarea de a mă calma, simțind gustul amar de tutun în gură.

- Karra!

Un băiat brunet cu ochi căprui se uita la mine din vârful scărilor de la intrare. I-am făcut cu mâna, iar acesta a început să se apropie de locul unde mă aflam. S-a oprit în fața băncii, lăsând paharul de cafea de la automat pe pavajul trotuarului până ce și-a scos pachetul și s-a așezat la stânga mea.

- Ai un foc?

Am încuviințat și i-am întins bricheta, fără să îmi pese de faptul că pe fața mea încă se vedeau urme de la enervarea anterioară.