Adună-mă, Satana (boyxboy)

Capitolul 6

Imi duc o suvita de păr dupa ureche, clipind des. Oricât demult mi-aș fi dorit să mă trezesc din acest coșmar, nu puteam. Pentru ca acest coșmar era realitatea.
Te simțeai blocat. Nu aveai oxigen, dar nu mureai. Erau toti, dar tot te simțeai singur. Simti cum bucăți mari din tine se rup pana ajunge un nimic. Si totusi, acel nimic continuă să existe. Sa existe asa distrus si singur cum este. Pana moare cu adevărat.
Apoi imi cobor privirea, fixandu-mi atenția pe pantofi. Dacă poate nu ma concentram pe lumea reală, va deveni doar un coșmar. Apoi ma voi trezi si voi realiza ca sunt in patul din casa bunicii, cu un pahar de lapte cu putina spuma deasupra pe noptieră, alături de pereții de un verde murdar lipiți cu abțibilduri cu super man si cu un haos imens in camera.
Atrăgând atenția asupra pantofilor, realizez cand i-am cumpărat. Era chiar acum o lună, dar nu mai puțin. Umblam prin magazine, căutând haine si tot felul de rechizite. Eram impreuna cu bunicul. Discutăm despre planurile de viitor. Ce-i drept, doar despre planurile mele de viitor. Remarc acel zâmbet usor trist de pe chipul lui, dar nici acum nu am reusit sa aflu de ce era trist. Am decis ca era strict treaba lui si nu voiam sa il supăr cu, poate, o intrebare personală.
După această escapadă de cumpărături, am fost sa mâncăm ceva la cel mai apropiat fast food. Inițial el nu fusese de acord. Insista sa ne întoarcem acasă si sa servim ceva sănătos, dar eu l-am cărat cu forța si am comandat ceva in momentul cand ne-am așezat la masă.
In timpul mesei mi-a facut remarca ca ii va fi dor de mine si ca ma iubește. Gestul acesta minor de afectiune m-a frapat pentru câteva secunde, însă am reusit sa ii răspund că voi veni în fiecare vacanță acasă.
Conversația de la masă încă imi aduce amintiri pe o nota trista. Era mâhnit de plecarea mea. Dacă stau sa reflect mai mult, realizez ca poate fața lui era supărată din cauza plecării mele. Mă simt prost ca era trist din cauza mea.
-Pământul către Nova, vocea se repeta de mai multe ori, o mână plimbandu-se in fața mea.
Nu voiam inapoi in prezent. Voiam să fiu blocat in propriul trecut. Imi strâng corpul într-o îmbrățișare, oftand zgomotos.
Niciodată nu realizezi cat de mult conteaza acel lucru pana nu il pierzi.
Nu realizasem cât de norocos am fost acasă. Ii aveam pe bunicii mei, de care acum imi era un dor nebun. Mă iubeau enorm si intotdeauna se asigurau sa imi ofere siguranța de sine, încrederea, voința si imboldul de care as fi avut acum mare nevoie. Erau acolo întotdeauna sa observe cand nu mă simt bine, desi de multe ori le-am spus ca e totul ok.
Dar poate nu era nimic ok. Poate totul era atat de greșit si atunci m-am pierdut.
Am nevoie de cineva. Oricine. Doar sa fie aici pentru mine cum au fost acasă bunicii.
Vreau acasă.
-Nova, esti ok? Repeta vocea.
Isi aseza mâinile pe umerii mei, scuturandu-mă.
Imi ridic privirea din podea, întâlnind ochii căprui ai lui Karen.
-Sunt bine. Doar m-am pierdut printre gânduri, schițez un zâmbet demonstrativ.
Vreau la un psiholog. Acum.
Ea ofta si ma privi îngrijorată.
-Ești sigur? Imi pare rau ca se comportă asa cu tine...dar unii idioți, ofta, se iau de altii fara motiv.
Dau pozitiv din cap, in timp ce îmi păstrez zâmbetul pe chip. Imi ling buzele si imi strâng degetele in pumn nervos.
Trecuseră deja 2 săptămâni din primul an. Nu stiam cum voi mai suporta 4 ani, deoarece am dat-o deja in bara. După faza lui Noah de acum 2 săptămâni la cantină, am devenit o păpușă pentru toti. Sunt in 'lumina reflectoarelor', atunci cand cineva din rândul celor populari se plictisește. Pe scurt, sunt ținta principală pentru a fi hărțuit.
Cumva, mi-am încălcat grav o regulă- Si anume ce-a de a fi atent sa nu ma bag in seama cu cei populari.
Chair acum cateva minute tipau după mine doi din anul 3. Dar ma pierdusem iar si nu am fost atent la ce au zis. Poate au plecat frustrați ca nu le răspundeam.
-Voi incerca sa vorbesc cu Clarice. In ultimul timp isi petrece destul de mult timp cu ei si poate reușește să îi convingă să nu te mai hartuiasca.
-Mulțumesc, zâmbesc încurajator.
Deși zâmbetul nu era pentru mine, ci mai mult pentru Karen. Sincer, nu ma interesa prea mult ce se intampla cu mine. Ma simțeam mai vinovat atunci cand lua blonda toate aceste probleme personal.
Plus ca ii trebuia si încurajare pentru Clarice. Nu stiu cum sa ii spun subtil ca prietenei ei, asa zisa prietenă, ii era indiferent de ea. Am observat comportamentul ridiculos de rece fața de Karen si daca as fi fost fata, as fi lovit-o deja pe Clarice. Mă enervează. Este o scorpie tipic din grupul popularilor. Pacat ca băieții nu au voie sa dea in fete. Unele ar merita snopite in bătaie.
Neatent in drumul meu, ma lovesc de cineva. Mă dezechilibrez si inca cu ajutorul podelei alunecoase, cad pe podea, în fund. Blonda sare sa ma ajute, ridicandu-ma in 2 timpi si 3 mișcări de pe jos.
Cand imi deschid ochii, realizez ca m-am lovit de unul dintre prietenii lui Noah.
Dacă stau sa ma gandesc, cei din anul 4 nu se prea băgau in cearta cu mine. Chiar taceau cand era vorba de mine si sincer, nu pot decat sa ii respect pentru asta. Uneori, simteam ca asta era treaba lui Noah. Câteodată încerca să ma scoată din casă, dar refuzam categoric. Eram prea inchis in sine pentru a ieși din cămin
Cei 3 bărbați doar zambira usor, parca abtinandu-se sa nu râdă doar ca sa nu ma simt eu prost.
-Multumesc, suier spre Karen, care chicoti.
-Ai grija, angelo, pe unde mergi, zise fugitiv satenul in timp ce plecă cu prietenii lui.

--
pREA SEC CAPITOLUL T^T