Stay

Capitolul 24 ;

-24. 'you let her go'

David povestește:
"Well you only need the light when it's burning low
Only miss the sun when it starts to snow
Only know you love her when you let her go
Only know you've been high when you're feeling low
Only hate the road when you're missing home
Only know you love her when you let her go
And you let her go..."

Mă simt gol, goluț. Ascult tâmpenia asta de melodie și conduc . Nu știu unde conduc exact , dar asta mă relaxează.
Există un moment în viață când te atașezi de o persoană , de o persoană de care știi foarte bine că nu ar trebui să te atașezi. Nu pentru că e o persoană rea, nu pentru că e diferită , ci doar pentru că știi că vei suferi. Știi că e un personaj episodic în cartea ta, și că în curând va disparea. Dar te atașezi, și pentru câteva capitole, devine mai important ca tine. Te gândești doar la acea persoana, îți imaginezi cum o să fie primăvara, vara, toamna, iarna, moartea, alături de aceea persoană , îți imaginezi cum te vei întâlni din pură întâmplare la cafeneaua din centru și tu vei avea masca ta de perfecțiune pe care nu o vei lasă strivită de nimeni, și îți faci în minte scenarii care știi că nu se vor întâmpla niciodată . Și atunci calci strâmb și faci ceva ce îl transformă pe veci într-un personaj secundar, un personaj de care oricât ai vrea să nu te lege nimic, te leagă un fapt mărunt. Și acel fapt mărunt se zbate în mintea ta, noapte și zi. Întrebarea nu este cum scoți acel personaj din carte, nici măcar cum îl uiți , ci este cum faci să devii personaj principal în romanul lui. Și știi ce te ține să faci un gest? Orgoliul. Frică . Frică de regret. Frică de neștiință . Frică de ce se va întâmplă. Frică de faptul că din micul rol pe care îl joci în viața lui, vei deveni doar o pagină goală . Și asta e normal. Ți-e frică de faptul că a deveni vulnerabil e rău. Toți trec prin asta. Toți avem nesiguranță în glas când spunem pentru prima dată că placem pe cineva, pentru că știți de ce? Ne este frică să nu fim respinși . Ne este frică de respingere și de ce cauzează ea.Mie îmi este frică doar de sentimentele mele.

Nu sunt pregătit să îmi împărtășesc sentimentele. Nu sunt pregătit să o iubesc în întregime . Nu vreau să o las să devină chiar totul pentru mine...

Patricia povestește:

- Te rog , nu mai plânge! Nu rezolvi nimic ! mă mângâie pe păr și îmi întinde un șervețel nou.
- Știi cum e să pierzi pe cineva fără să știi de ce ? o privesc pe prietena mea blondă și o întreb tăios.
- Crede-mă, știu! Haide , te rog . Cine te iubeste,se întoarce...
- Nu ! Cine te iubește , nu pleacă ! îmi șterg a nu știu câta oară lacrimile și trec mâna prin păr.
- Și ce dacă el nu simte la fel ? Tu ai pierdut un om de care te-ai îndrăgostit nebunește, dar de care nu o să îți mai pese în timp , dar el a pierdut o persoană care ar fi dat orice doar ca să îl țină câteva minute în brațe , o persoană care l-ar fi ascultat și ajutat mereu , o persoana care iubea pe bune , nu pe interes , o persoană specială care odată ce l-a uitat nu se mai întoarce... Mă ia în brațe și valul acesta de cuvinte îmi întristează și mai rău sufletul.
- M-am săturat să aștept, să sper , să îmi fac iluzii . Ar trebui să mă anunțe dacă vrea să revină în viața mea...
- Ai vrea să continui așa ?
- L-as ierta dacă s-ar întoarce!
- Nu crezi că ai oferit cam mult? Că încetul cu încetul rămâi secătuită?
- Nu... nu poate fi prea mult. Atâta timp cât mai am putere, nu e prea mult.
- Dar serios, nu te mai înțeleg. Tu, care erai atât de categorică .Tu, cea atat de cerebrală ...
- Nici eu nu mă înțeleg uneori. Știu doar că acum e diferit. E altfel... Nu e ca nici o altă dată . Așa că am să aștept.
- Ai să aștepți ? Să ce? Să-și dea seama ce vrea? Să realizeze care e adevărul ? Să aibă curaj?
- Am să aștept și atât...
- Cât o să-l aștepți?
- Până când e pregătit.
- Și dacă nu mai vine?
- O să vină.
- Și cu toată suferința asta ce faci? O văd în ochii tăi ... Te doare. Așteptarea asta te macină.
- Îl iubesc. Și Dumnezeu a așteptat. M-a așteptat.
- Și dacă ai să obosești ? Deja văd cât de istovită ești...
- Am să dorm puțin , apoi am să o iau de la capăt .
- Nu te merită.
- Nu spune asta... Trebuie să-l iubești și tu. De dragul meu.
- Îl urăsc . Îl urăsc pentru ce-ți face. Pentru că nu vede că ești una dintr-un milion.
- Uite ce-ai făcut . Ți-am zis să nu-l vorbești de rău . Acum plâng din nou.
- Iartă-mă ...
- Tu crezi că îmi e simplu? Știu doar că mă rog zilnic pentru putere.
- Și atunci de ce?! Offf, nu mai spun nimic.
- Nu spune. Taci. Lasă ... hai, pleacă acum. Lasă-mă să-mi adun puterile. Du-te, și vino doar dacă mă poți încuraja.
- Ești puternică .
- Trebuie. Nu-mi permit să fiu slabă. Trebuie să fiu puternică și pentru el. Pentru amândoi . Acum hai, du-te...
Fata blondă îmi mai aruncă o privire tristă , se ridica de pe pat și se îndreaptă către ușă . O închide încet în urma ei și mă lasă singură cu gândurile mele . Da , cred că o să dorm . Am nevoie doar de somn. Sper doar să-l pot visa. În visele mele măcar suntem împreună . Fericiți.