AUT VERA SOMNIA

Cap.43. Pași nesiguri.

      Iarna trecu, iar vara mă găsi tot în pat... Rana nu mi se vindecase complet...
  - Mobeea, vreau să ies afară...
  - Nu se poate, nu ești vindecat complet.
  - Dar nu mai pot sta așa!
      Eram ca într-o închisoare...
  - Nici să te ridici nu poți... Ți-ai face mult rău...
  - Măcar până la fereastră...
  - Bine, lasă-mă să te ajut...
      Nu am putut ajunge până la fereastră... Nici bine nu mă ridicasem în șezut, că am căzut imediat pe pernă, inconștient... Eram într-o situație mai gravă decât crezusem...
  - Dumnezeule! Nu voi mai lăsa să se întâmple asta... E vina mea! Spuse Mobeea, în timp ce se repezise spre mine...
      Într-adevăr, de-atunci, Mobeea, ori de câte ori îi ceream să ies, încerca prin diferite metode, să mă înduplece să rămân în pat...
  - Dacă vei încerca la nesfârșit să te ridici, rana nu se va vindeca niciodată! Spuse Mobeea convingătoare și blând...
      De atunci nu am mai cicălit-o și nici n-am mai încercat să mă ridic... Mă mulțumeam doar cu aerul curat și înviorător, ce-l sorbeam cu nesaț... Prietenii mei, mă vizitau din când în când...
      Abea după cinci luni, am fost în stare să mă țin pe picioare... Nici nu mai știam să merg... Mobeea era nespus de bucuroasă văzând că mă vindec, din ce în ce... În plimbările noastre, Mobeea avea agățat la cingătoare, cornul panturanilor...
      Într-o zi când mă plimbam, i-am spus Mobeei:
  - Animalul care te-a atacat pe tine, îmi era total necunoscut...
  - Iggi? Da... Sunt foarte periculoși însă nu înțeleg ce căuta aici... De obicei trăiesc în altă parte a insulei, unde sunt și acolo izvoare fierbinți...
  - Mai este o zonă cu izvoare termale?
  - Da... Dar e foarte periculoasă... E plină de animale de soiul acela...
  - Aș vrea să o văd...
  - Glumești? Ești încă slăbit...
  - Nu acum, poate peste un an...
     Mobeea tăcu gânditoare.
  - La ce te gândești?
  - Mi-ai salvat viața...
  - Mobeea, eu te iubesc... Și nu aș lăsa să ți se întâmple vreun rău... Oricum, tu nu mi-ai salvat-o? Nu ai sacrificat atât timp pentru îngrijirea mea, în clipele când nu dădeam nici doi bani pe mine? Nu m-ai iubit tu, în clipele când îmi era scârbă să trăiesc...
  - De ce vorbești așa... Mereu ai spus că Dumnezeu te iubește, iar tu ai mare preț în ochii mei... Crezi că Dumnezeu nu te mai iubește? Oare nu sunt eu un dar de la El pentru tine, ca în necaz să ai sprijin? Nu-mi imaginez alt lucru decât acela de a te iubi...
  - Mobeea, ai dreptate și în acele clipe am întrezărit în tine, sprijinul Dumnezeului nostru... Nu am cârtit în acele momente, ci doar am mulțumit. Însă și așa, nu doream să mai trăiesc...