🖤YOU ARE IN MY BLOOD🖤

Capitolul 80

Shawn pov*

Și așa...după aproape două săptămâni de la accident, mă trezesc în canapeaua din living, cu pătura pufoasă bej a mamei și televizorul pornit pe Netflix la „Jurnalele Vampirilor", uitându-mă la cum Stefan și Elena încep să se îndrăgostească și este abia ora 9. Am ațipit aici, făcând acelaș lucru, asta și explică de ce am ajuns într-o singură seară să termin aproape sezonul unul din serial. Ar fi a... cincea oră când mă reapuc de el!? Nu e precum nu le-aș ști deja replicile...sau ce urmează să se întâmple minut de minut, dar prefer să le uit și să redescopăr serialul de fiecare dată. Este o obsesie de-a mea destul de personală... toată treaba asta cu serialele cu vampiri și cu... iubirea asta imposibilă dintre doi oameni... mă rog, ce-ori fi ei! Iubirea imposibilă...în general! Pare un subiect total opus care m-ar putea interesa pe mine, dar...după ce am avut timpul ăsta de „odihnă" să spunem așa... am stat să mă analizez și mi-am dat seama că atunci când sunt în starea asta de durere...pot scrie cel mai bine. Inspirați amă lovește în situații din astea.

Nu, n-am lăsat agenda prea departe de mine în ultimele zile. Când simt nevoia, mai recitesc ce-am scris și... închid ochii. Îmi place să-mi creez singur durere gândindu-mă din nou...și din nou...la tot. La cum a început totul...și la cum sunt acum. E un nou hobby. 

-Ce ... se petrece aici? o aud pe mama coborând scările și venind spre mine închizându-și halatul ei verde pal.

-Neața și ție, mama! mă întorc spre ea.

-Shawn, ți-am zis aseară să nu mai stai mult și să treci la culcare! Nu-mi spune că ai dormit pe canapea! începe să fie autoritară cu mine.

-N-am dormit pe canapea! îi fac eu pe plac.

-Ți se pare amuzant, nu? văd că este supărată pe mine cu adevărat.

-Nu... îi răspund eu cu jumătate de gură.

-Atunci? De ce nu mă asculți, Shawn!? se pune ea lângă mine. Ți-am zis clar să vreau în timpul ăsta să te odihnești și să te refaci, iar corpul și mintea ta, ...au nevoie de odihnă, Shawn! Nu mai ești mic ca să nu înțelegi, pentru numele Domnului. 

-Și ce ai fi vrut să fac? întreb, abținându-mă din căscat.

-Să fi mers la tine în cameră și să te fi culcat! Și i-ați medicamentul de la și un sfert! Poftim! îmi dă mama de pe masă o pastilă din folie și sticla mea cu apă.

-Mulțam! zic și o dau pe gât.

-De ce ai stat aici? mă întreabă, de data asta mai calmă.

-Serial? ... întreb, de parcă nu ar fi logic după ecranul televizorului.

-Toată seara, Shawn!? Uite-te la ochii tăi! Sunt roșii! Și să nu vorbim despre cearcănele tale...de fapt...despre toată fața ta, Shawn! Trebuie să încetezi și să te culci!  se enervează ea din nou.

-Scuze...m-a ținut în suspans serialul.

-A, da? Te-a ținut în suspans serialul pe care l-ai terminat de câteva ori? De ce? S-a schimbat scenariul între timp? Pe bune, Shawn? ... face ea pe ironica.

-Nu... 

-Atunci? Vorbește cu mine, scumpule! Sunt maică-ta, nu vreo femeie maniacă venită de pe stradă. Ce ai? Ți-a fost rău aseară? ... își pune dosul palmei pe fruntea mea și începe să mă controleze pe spate și la gât.

-Mamă...

-Shawn...   observ eu că nu se va lăsa și nu va pleca de lângă mine până nu-i dau un răspuns care să o satisfacă.