Will you remember me tomorrow?

18. Totul are sens

      Era o seară plăcută și mintea îmi era limpede. Aveam nevoie de acel întuneric pentru a-mi alinia gândurile. Priveam mașinile ce traceau cu rapiditate și îmi era frig. Ea se așezase lângă mine, însă nu îmi acorda atenție. Un sentiment de ură îmi luase controlul asupra minții. Voiam să spun ceva, dar nu o făcusem. Limba mi se încrucișase și devenisem timid. Se ridicase și îi puteam observa talia firavă, precum o plantă ce avea să se rupă. Părul negru i se întindea până la umeri. Era îmbrăcată cu o cămașă de vară în culori și brațele i se puteau observa doar pe jumătate. Se așezase pe bancă și își trase mâinile la piept, avea nevoie de căldură. Îmi intinsesem mâna dreaptă pe spatele ei  mângâindu-l ușor. Mă privise pentru o secundă, însă nu-i captasem atenția.

      O privisem și devenea agitată. Mi-am întins mâinile pentru a o opri, însă mă evitase. Mișcările ei erau nefirești și nu îi puteam urmări privirea. Își mângâiase ușor gâtul și medalionul din aur lăsase o urmă de zale. Îmi stăpânisem mișcările și renunțasem la gândul că ea va reveni.

— Nu te gândi la ea, voiam să plece. Elena nu se va schimba niciodată...

— Nu mi-a acordat nici-o șansă, la petrecere părea diferită.

— Elena nu are nevoie de tine, ar trebui să înțelegi asta. O cunosc de foarte mult timp, ăsta este caracterul ei.

      Mădălin părea calm și se bucura de liniștea ce se lăsase. Strada era goală, iar stelele apăruseră pe cer. Ne îndreptasem spre casă și-l găsisem pe David așezat pe balansuarul din bucătărie. Geamurile erau deschise și aerul rece mă făcea să tremur. Mă îndreptasem spre dormitor și îmi aruncasem hainele pe pat. Aveam nevoie să fiu curat, intrasem sub duș. Simțeam apa fierbinte cuprinzându-mi corpul. Îmi închisesem ochii și spuma mi se lăsase pe față. Am găsit în bagaj un tricou negru pe care îl îmbrăcasem. Era strâmt și corpul nu putea să respire. Mă uitasem în oglindă și mă simțeam special. Pornisem spre oraș și îmi era cald.

      Ne-am oprit lângă parcul central, și așteptam că George să apară. Priveam spre copacii ce aveau o înălțime imensă. La fiecare bătaie a vântului, puteam auzi castanele ce cădeau pe băncile din lemn. Îmi îndreptasem privirea spre restaurant, și o lumină aurie mă hipnotizase. The Gold Lounge, nu era un restaurant oarecare. Avea o nuanță de eleganță ieșită din comun. Mădălin își puse mâna pe umărul meu și observasem un grup de tineri. George, era însoțit de sora lui Ana și alti câțiva prieteni. Intrasem în restaurant și ne așezasem la o masa rotundă, ce îmbrăcată într-o mantie albă din bumbac. George se îndreptase spre barul ce se afla lângă ușa principala. Pereții erau îmbracați într-o culoare aurie strălucitoare.

      Ana îmi captivase atenția pentru câteva secunde, vorbea mult, și avea ochii luminoși. Prietena ei Jessica părea tăcută. Avea o înfățișare clasică. Era îmbrăcată într-un vesmânt simplu de vară, însă foarte atrăgător. Nu știam cum să îmi fac prezența în discuțiile celor prezenți. Așteptasem momentul potrivit și intervenisem cu curaj. Vorbeam mult și fară sens, precum un bufon. Îmi sprijinisem corpul pe masă și am început să-mi prezint opiniile despre lumea înconjurătoare, voiam să par matur.

      Servisem un fresh de portocale în care mi se adăugase alcool. Prietenii lui George păreau foarte inteligenți, însă inofensivi. Poveștile de la ferma îi captivase și au început să râdă. David mă țintise cu privirea, nu știa despre ce vorbesc. Unul dintre invitați îndrăznise să mă întrerupă, "tu cine ești?" îl întrebasem morăcanos. Jessica intervenise și adusese în discuție experiențele ei pe care le acumulase în călătoriile din afara granițelor. O țintisem cu privirea și-mi zâmbise. George ridicase paharul deasupra mesei și ciocnisem.