Am răsărit cândva împreună,
am strâns lumina soarelui în mână,
și tu ai furat raze în buzunar,
și mi le-ai oferit în dar...
La început părea totul ireal,
dar ce-am simțit a fost real,
final accelerat, înnorat,
treptat, iubirea a expirat...
Și am apus tot împreună,
având aceași rădăcină,
am apus de tot,
lăsând în urmă,
doar zgomot...
În întuneric ne-am învăluit,
sufletele noi le-am chinuit,
le-am pus sare pe rană,
sperând să nu le doară...
Paradoxal, durerea ne-a unit,
și cu ea, noi ne-am hrănit,
în final ne-am rătăcit,
nici soarele nu a mai răsărit...
CITEȘTI
Zbucium
PoetryTot ce-am scris aici, am scris din suflet, am aruncat durerea pe hârtie, și ce-a ieșit, e pentru tine... Chiar dacă nu vei afla acum, sper să o citești cândva, sper să nu mă uiți așa... așa ușor, așa curând...
