Femeia enigmatică

Capitolul 16 : Impecabil

Imi trag patura pe mine cand realizez ca parul de pe pielea mainilor se zbarli.

Era intuneric in incaperea ce de aproximativ o luna , imi servea ca si camera proprie.

Nici nu aveam de ce sa deschid lumina. Gandurile si amintirile luminau mai tare ca o supernova , ceea ce ma intriga .

Trecuse o saptamana de cand Tsunade- sama imi dadu vestea ; mama nu ma mai vizita de atunci. Nu stiu daca ar trebui sa ma ingrijorez.

De o saptamana nu am mai dat pe la scoala , nu mi-am mai parasit camera , iar singura persoana pe care am vazut-o a fost Itachi care imi aducea mancare.

Nu aveam o dispozitie prea buna . Si nu numai din cazua piciorului , ci si din cauza ororilor provocate de cosmarurile legate de Nara - de viata mea de acolo.

Imi inchid ochii si las doua lacrimi calde sa imi paraseasca globul ocular. Nici nu stiam de ce plang. Poate doar stresul e devina ...

Oftez si le sterg cu podul palmei.

O bataie scurta se auzi in usa.

- Pot sa intru? ma intreba Sasuke.

- E incuiat...

- Si?

- Imi pare rau ... , plang si imi strang picioarele la piept .

- E cheia in usa ?

- Nu .

Barbatul baga cheia de rezerva in zavorul usii si o rasuci.

- Nu! Nu intra!

- Prea tarziu ,ma anunta si facu doi pasi in camaruta.

- Sa nu te puna naiba sa aprinzi lumina ,il amenint incercand sa nu ma bufneasca plansul.

Se aseza langa mine si tacu.

- De ce ai venit?

- Itachi e plecat si mi-a spus sa iti aduc masa.

Se ridica de pe marginea patului si lasa tava cu mancare pe birou, apoi nu mai veni in locul in care statuse.

Se sprijini de marginea bibliotecii si ma privi dezaprobator.

- Nu-ti faci bine comportandu-te asa.

- Asa , cum? Doar vreau sa fiu singura . - Mai tii minte ce mi-ai spus? Ca in Nara nu ai avut prieteni ; ca acolo ai fost singura? Acum ce faci? Repeti intamplarea. Sau poate iti place sa fi singura .

- Nu imi place sa fiu singura , ma smiorcai si simt cum obrajii imi ard , iar ochii imi sunt umezi .

- Si atunci? Coboara cu mine la masa.

Inspir adanc si expir cu zgomot , incercand sa ma calmez.

- Nu plange , repeta aceeasi replica din curtea scolii si ma lua dupa umeri . Priveste partea buna : mama ta nu te-a mai cautat.

- Nu stiu daca e o parte buna... Cine stie la ce se gandeste? Poate o sa se intoarca impreuna cu tata .

Ma lua pe dupa genunchi si ma ridica in brate fara a face vreun efort.

- Ce crezi ca faci?

- Te duc la masa ,imi raspunse si iesi din camera.

- Cred ca tu castigi pariul , rad si imi pun o mana dupa gatul sau .

- Eh , ma chinui si eu... , spuse pe un ton fals ofensat.

Cobori si ultima treapta , apoi aprinse lumina .