❝Vrei răspunsuri, dar oare pui întrebările corecte?❞
Se spune că bucuriile aduc oamenii împreună, dar nu și pentru Aurora, care după moartea surorii ei, se întoarce în orășelul natal, pentru funerarii. Dar totul se schimbă, când accidentul în care...
Luptă de partea bineului, oricare ar fi sorții de izbândă. - Arthur DeAngeles
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Ajung în timp ce preotul era pe cale să spună ultimele cuvinte înainte că tronul din stejar masiv să fie depus în groapa îngrădită de gazon fals. Îmi îndes mâna în buzunarul de la piept și scot cu inima îndoită fotografia care îmi rămăsese în sertarul de la birou, mult timp, și pe care astăzi, o scosesem pentru prima dată de acolo și o luasem cu mine.
Pentru eroul meu. Norocul este excepția, nu regula jocului. Xoxo, Mandy, scria pe spatele fotografiei.
Mama lui de noroc, Amanda...
Norocul a fost de partea ei prea mult timp, până a ajuns să-l consume, sau s-o consume el pe ea.
Încă îmi amintesc când a fost făcută fotografia.
Intram în tură dublă, un coleg fusese împușcât într-un jaf armat de la o bancă din oraș, și eram deja la a doua de acest gen. Obosit și destul de surmenat cu un caz de crimă dubios, căruia nu-i dădeam de cap, având suspiciuni însă nu și dovezi că ar fi așa, o tură dublă nu era tocmai ce-mi doream în perioada asta.
La început, lucrurile se mișcă încet. Încerci din greu, uneori o dai în bară, dar dacă îți place ce faci, continui să mergi înainte. Eșuezi din nou? Continuă să te ridici și să înveți din greșeli.
— Scuze, îmi spune domnisoara care dă peste mine în timp ce așteptam la coadă la mâncare.
Oamenii când greșesc, obișnuiesc să își ceară scuze. Majoritatea nu își cer iertare pentru că le pare rău, își cer iertare pentru următoarea greșeală. E ca și cum își cer scuze dinainte, și problema e rezolvată. Nimeni nu se mai simte vinovat de ceva în ziua de azi. Toți au o scuză, toți se victimizează, toți au drepturi, fie și în cazul în care încalcă drepturile altcuiva.
Privesc la stropii de cafea care îmi pătaseră tricoul și deja ziua mea era ruinată. Înjur printre dinți și beau restul de cafea dintr-o înghițitură, apoi arunc furios paharul la coș, și fără să îmi pese că restul se uitau urât la mine, îmi iau locul de drept din coadă. Doar nu eram nebun să mă pundin nou ultimul.
În ziua aia de rahat, cu o caniculă care făcea străzile Bufordului să miroasă a gunoi și a urină, tot ce voiam era să merg acasă și să-mi limpezesc gândurile în fața televizorului oprit pe Animal Planet, sub aerul condiționat și o bere rece.
Televizorul meu era blocat pe acel post. Îmi plăcea să mă uit cu orele la animale, pentru că aveam impresia că așa voi putea înțelege mai bine oamenii. În fapt și de drept, unele animale sunt mai oameni decât oamenii. E absurd, dar așa merg lucrurile.
Momentan eram în mașină, mâncam un sandwitch nenorocit de la o furgonetă cu mâncare de alături, și beam cafeaua lui Paul fără zahăr. Putea să fie vara, iarnă, sau lumea în flăcări, eu beam cafeaua asta neindulcită, orice ar fi fost.
