Sânge Alb Negru

3. Blestemată companie

☆ Cassie ☆

Tonul de apel al telefonului meu îmi alungă orice amintire, așa că ies din baie încă având pe mine decât prosopul ce îmi ținea ascunsă o parte a corpului. Ajung la biroul din camera mea, iar când ridic telefonul observ că apelantul este prietena mea cea mai bună, Britney. Îi accept apelul și rămân confuză când o aud foarte bucuroasă.

- Ce face scumpa mea Cassie? Se aude de partea cealaltă a telefonului.

- Tocmai ce am ieșit din duș. Ce e cu fericirea asta din cale afară pe tine? Îi spun curioasă, deoarece nu am mai auzit-o atât de fericită până acum.

- Doamne fată nu o să-ți vină să crezi! Tocmai ce am aflat că am fost invitată în seara aceasta la cel mai luxos local unde va veni și crush-ul meu Alexander! Spune aceasta fără a se opri.

Imediat cum am auzit-o mi-am dat ochii peste cap, eram sigură că e vorba de vreun băiat, însă vocea ei mă face din nou atentă.

- Ah era să uit! Pe lângă Alex va veni acolo și faimosul violonist David Garrett.

- Pe bune?! Spun super încântată.

- Pe bune fată, așa că vezi să mă aștepți cu o cafea că pe la 15.30 sunt la tine să ne pregătim amândouă pentru eveniment.

- Să ne pregătim? Da doar tu ești invitată. Spun cu puțină dezamăgire în glas.

- Ah cred că mi-a scăpat. În invitație spune că pot să mai iau pe cineva cu mine, deci bineînțeles că te iau pe tine că știu cât de mult înseamnă pentru tine să vorbești cu David.

Atât de mult îmi doream să vorbesc cu un expert în această artă a muzicii și bineînțeles că mi-am înnebunit scumpa mea prietenă cu acest lucru.

- Deci mi-ai făcut ziua mai bună, te ador!

- Vezi că mă gândesc la tine scumpete? Mă tachinează Bry.

- Da da, deci la 15.30 ne vedem ,da?

- Da scumpete, vezi să nu uiți de cafea! Îmi aduce aceasta aminte.

- Nu uit, ne vedem la 15 atunci.

- Bine frumoas-o, te pup.

- Și eu, pa!

După ce apelul se încheie, las telefonul la locul său și mă îndrept foarte bucuroasă spre dulap să îmi aleg outfit-ul de azi până după-amiază când va veni Britney, deoarece era dea bea ora 09.10. Îmi aleg o pereche de leggings negri și un tricou alb larg, deoarece vreau să mă simt comod, apoi îmi pieptăn părul și mi-l prind într-o coadă în vârful capului. Fiind aranjată ies din cameră și mă îndrept spre bucătărie unde sunt sigură că îl voi găsi și acum pe Max la masă. Ajunsă în fața bucătăriei, așa cum credeam, îl văd pe acesta stând la masă privind în telefon și luând mici guri din frappe-ul său. Probabil că deja se săturase de mâncat până am venit așa că decise să se odihnească cu o cafea. Când pășesc în încăpere acesta își ridică ochii din telefon și îmi zâmbește, apoi îl lasă pe masă.

- Cam târziu, am mâncat eu totul. Spune acesta zâmbind precum un copil mic.

- Nu îți face griji deoarece îmi pot face și singură micul dejun. Îi spun zâmbind la rândul meu.

- Așază-te că am glumit. Spune acesta în timp ce se ridică și se duce la cuptorul cu microunde de unde scoate o farfurie cu două ouă ochi și două felii de bacon, apoi se întoarce și mi-o pune în față.

- Vezi nu sunt așa de rău ți-am pus-o și în microunde să nu se răcească.

- Vai dar ce drăguț din partea ta, zi repede ce ai pus în ele de nu te-ai atins deloc? Îi spun în glumă să îi văd reacția.

- Cum de m-ai prins?! Răspunde de asemenea în glumă.

- Secret. Spun și îi fac cu ochiul.

Începem amândoi să râdem, iar când ne mai liniștim reușesc să mănânc.

Îmi iubesc foarte mult fratele, deoarece el mi-a fost alături mereu, iar dacă nu era el, acum eram moartă de mult. Nici acum după atâția ani de la acel incident nu mi-am găsit cuvintele potrivite să îi mulțumesc, dar știu că tot ce îl interesează pe el e ca eu să fiu fericită, nu îl interesează cuvintele. În timp ce savuram mâncarea, îl observ pe Max cum devine cam stresat, așa că decid să îl întreb ce a pățit.

- Ești ok? Pari stresat.

- Am ceva să îți spun, doar că nu știu cum să încep. Spune uitându-se pentru o clipă în ochii mei, realizând că nu o să îmi placă ce o să aud.

- Spune nu trebuie să îți fie frică, nu are cum să fie ceva așa de rău încât să îți fie greu să îmi spui. Îi spun începând să fiu oarecum îngrijorată cu ce avea să mă înștiințeze.

- Te rog să nu fii supărată pe mine, dar cel care a preluat firma tatălui nostru după ce a intrat la pușcărie, mi-a oferit un post în companie. Spune acesta evitându-mi privirea. 

Știa că nu mai voiam să aud de acea blestemată companie Black Brown care se ocupa cu modele de ceasuri.

- Și ai refuzat, nu? Îl întreb sperând ca răspunsul să fie totuși altul față de cel pe care nu voiam să îl aud.

- Îmi pare rău surioară, dar nu am avut de ales. Mi s-a oferit un salariu destul de mare care ar putea ajuta ca mama să nu mai muncească, deoarece știi și tu că nu prea mai poate din cauză la acel incident. Te rog  nespus de mult nu te supăra pe mine, vreau decât să vă fie bine la amândouă.

- Înțeleg, dar  fix acea companie? Unde mai pui că a fost preluată  de cel mai bogat om de afaceri, Richard Williams, care știi foarte bine că e foarte pretențios. Să îți aduc aminte și de faptul că din cauza acelei companii tatăl  nostru s-a transformat într-un monstru cu sânge rece? Îi spun pe un ton dezamăgit.

- Știu dar îți promit că nu se va întâmpla nimic neplăcut, va fi totul bine, eu nu sunt ca  acel nenorocit să îmi omor familia pentru o afurisită de companie.

Dau să îi mai spun ceva, dar telefonul începe să îi sune, iar acesta se scuză și pleacă din bucătărie lăsându-mă pe gânduri. O frică se instalase în mine, cea de a nu-mi pierde și fratele  datorită acelei afaceri, însă o mică parte din mine îmi spune că totul va fi bine.