Bastarda și Aristocratul

Vals cu Leonard

Dimineața s-a făcut simțită prin gălăgia doamnelor care așteptau limuzina care le va duce la salon. M-am alăturat și un cucoanelor pline de operații estetice, care ar trebui să le facă să pară mai tinere, dar semănau tot cu niște stafide.

La salon, am optat doar pe manichiură și o cremă de față relaxantă, pe când slutele de cotoroanțe au trecut de la spa, la împachetări cu alge și alte tâmpenii. Dacă s-ar scădea câte un an din vârsta lor la fiecare tâmpenie aplicată pe piele sau operație, ar fi mai tinere în buletin decât mine. Dar asta se întâmplă doar în basme, spre ghinionul lor.

Mă plictiseam la maximum, așa că am întrebat o fată din salon, unde găsesc o librărie. Mi-a explicat ea, câtuși de cât, norocul meu că e aproape și a venit și Leonard cu mine. S-a plictisit și uitându-se la tavan. El nu a cerut decât să fie tuns puțin, vârfurile, abia se observă.

La librărie m-am gândit să mă folosesc puțin de cardul dat de bunicul, am cumpărat doar câteva cărți : seria Îngerul Nopții, Amurg și Sânge Albastru ( preferatele mele ). Leonard s-a uitat la mine cu o sprânceană ridicată, iar din neatenție i-am scos limba, acesta a râs la reacția mea, dar mi s-a pus un nod în gât când doamna de la tejghea ne-a urat casă de piatră. Voiam să îi spun că nu suntem nici iubiți, nu mai vorbim de căsătoriți, dar am preferat să ies afară fără să îi zic decât un mulțumesc, fără să vreau când am ieșit pe ușă, mi-am făcut cruce. Leonard când m-a văzut a început să râdă în hohote. S-a rugat de mine de cinci ori să mă ajute să car cărțile ,până la urmă i-am dat una din sacoșe.

Acasă toată lumea se grăbea, toată lumea alerga când cu o vază cu flori în mâini, când cu alimente, când cu vesela. Era ca la nebuni. Am urcat odată cu Leonard, iar în fața ușii sale, m-a întrebat dacă îi las seria „Îngerul Nopții„ să o citească. L-am avertizat că e o carte de dragoste, dar nu l-a deranjat aspectul ăsta. Am intrat în cameră, dar ce să fac o zi întreagă ? Mi-am dat drumul la muzică, destul cât să nu deranjez tot conacul, mi-am adus aminte de visul meu, ochii ăia de pisică din întuneric. Am scos din bagaj blocul de desen, și am început să îmi pun sufletul pe hârtie. Când desenez, ascult melodii mai lente, chiar de dragoste :"A thousand years - Christina Perri". " Sad Song - We the kings", "It was only just a dream", "Mat Kearney - Air I Breathe", "Ships in the Night - Mat Kearney", etc. Cel mai tare îmi place faptul că mă relaxează, dar de fiecare dată, îmi șterg o lacrimă din ochi. Îmi vine să plâng, și am senzația că îmi place. Sunt nebună, clar !

Sunt întreruptă de o bătaie în ușă, mă șterg la ochi repede și merg să deschid ușa. În fața mea stătea Leonard, cam încordat, care își frământa mâinile gata-gata să le rupă.

  -Hello. Salut. Voiam să te întreb ceva. Te deranjez ? zice și observ că e agitat și stângaci.

  -Sigur. Intră, zic și mă dau din ușă și mă blestem în gând pentru faptul că pe fundal rula melodia de dragoste : A thousand years.

  -Ai plâns ? întreabă apropiindu-se de mine.

  -Nu. Da. Nu, așa pățesc când desenez, spun bâlbâindu-mă și simt cum inima mea bate, parcă concurând la cursa de 100 de metri garduri.

  -Ai talent. Revenind, mâine e nunta, iar seară e balul, și se vine cu parteneră, mă gândeam dacă nu vrei să te însoțesc ? Îmi acorzi onoarea asta ? zice ridicând privirea din podea.