Cercul Minciunilor

Capitolul 3

            Capitolul 3

            — Pentru început… Nu îmi place cum ești îmbrăcată, îmi spuse Noel.

             M-am uitat nedumerită la hainele mele. Eram îmbrăcată în niște jeanși negri și un tricou larg, tot negru. Deci, ce aveau hainele mele? Mie îmi plăceau.

            — Du-te și cere-le ceva de schimb fetelor, continuă el, arătând spre camera în care se retrăseseră blondinele.

            Cu pași mici, am intrat în cameră și le-am găsit pe fete stând într-unul din cele două paturi și chicotind.

            — Ăăă… m-a trimis… el. A zis să vă cer niște haine de schimb, le-am spus cu o voce ezitantă.

            — Ooo, imediat. Se vede că ești nouă, altfel nu te-ai fi afișat în fața lui Noel cu hainele astea pe tine, spuse prima blondă.

            — O să te facem să arăți… mamă-mamă! spuse și cea de-a doua, sărind din pat și începând să cotrobăie printr-un dulap. Scoase de acolo o fustă și un maieu, ambele incredibil de scurte, de semănau mai mult cu niște cârpe, nu haine și mi le întinse.

            M-am uitat sceptică la bucățile alea de material, dar nu am avut timp să protestez pentru că prima blondă deja era în spatele meu, trăgând de tricoul larg, ca să mi-l dea jos.

            — Uite, fată, îi spuse aceasta celei care deja imi indesa tricoul celălalt pe cap. Uite ce tricou lălâi! Zici că e de băieți!

            — Zici? E clar că e de băieți, uită-te la cusătură, Karen!

            — Hainele astea o să i le punem la păstrare, ca să vadă peste timp în ce hal se îmbrăca acum, chicoti Karen.

            Îmi venea să le dau câte una după ceafă, și lui Karen și celeilalte, dar să nu uităm că ambele erau cu câte un cap mai mare decât mine, așa că am stat liniștită. În schimb, m-am hotărât să le întreb:

            — Și… eu de ce am fost adusă aici?

            Aproape că am regretat că am deschis gura, pentru că cele două s-au pus pe un chicotit și mai isteric.

            — Ca să îi spui povești de adormit înainte de culcare!

            — Asta a fost bună, Page, zise Karen. Apoi se întoarse spre mine și începu, cu un ton de confident: Îți spun eu de ce… Și apoi izbucni în gura mare: Ca să faceți clătiteee!!!

            — Da, da, clătite… în pat! îi ținu isonul Page.

            M-am uitat urât la ele și pentru că terminaseră cu îmbrăcatul, m-am dus înapoi la Noel. Acesta s-a uitat la mine admirativ și mi-a făcut semn să vin spre el. Odată ce am ajuns în fața lui, l-am întrebat:

            — Ce vrei de la mine?

            S-a uitat la mine câteva secunde, amuzat, s-a ridicat în picioare și mi-a făcut semn să mă uit în oglinda uriașă de pe peretele din spatele meu. M-am întors cu fața spre oglindă și în ea am văzut o fată nu prea înaltă dar suplă, cu părul ciocolatiu, tuns asimetric până deasupra pieptului și ochii de un verde intens. Eram uimită. Nu mă mai văzusem până atunci într-o oglindă, cel puțin de când îmi pierdusem memoria, și reflexia mea mă fascina. Am continuat să mă holbez în oglindă și l-am văzut pe Noel apropiindu-se și mai mult de mine, din spate.