Se priviră o perioadă în ochi, apoi Angela tresări.
- Vai, ce am făcut? Sunt bine? Adică eşti bine? Se bâlbâia întruna, nu-şi putea regla respiraţia.
Nu îşi dădea foarte bine seama ce s-a întâmplat, vorbele i se opreau în gât, ca mai apoi, odată cu respiraţia să prindă glas.
- Tu eşti, cea care a căzut de pe geam.
Vorba lui era clamă, irişii îi sclipeau. Pentru o secundă, fetei îi trecu prin minte ideea că băiatul a aterizat pe o saltea moale, nici decum pe suprafaţa tare a solului.
Privi câteva secunde faţa lui, nu citea nimic, nici o urmă de durere, doar... lumină şi un zâmbet cald.
- De unde ai aterizat? Îl întrebă, încercând să se ridice.
O durere, îi străfulgeră trupul.
Icni, în timp ce se ridica, iar Călin în două secunde se ridică lângă ea.
- Cum ai făcut asta? Îl întrebă ea mirată de uşurinţa, pe care o arăta în mişcări.
Călin se blocă, nu ştia ce să-i răspundă. Era a doua întrebare ce i-o adresa, iar el nu apucase să dea răspunsul la prima.
- Sunt bine, dar nu am aceeaşi impresie şi despre tine. Doare?
Ochii lui coborâră spre zona unde coasta Angelei trimitea fiorii durerii în tot corpul.
- Eh nu este nimic, încerca ea să ascundă.
Călin o simţea şi ştia că nu este în regulă, vedea şi faptul că ea nu dorea să-i împărtăşească.
Cum să mă doară, după ce că aterizez ca o proastă de la etaj peste el, să mă mai şi plâng, am dat cu el de pământ, putea fii mai grav...
- Te rog, hai sus să serveşti o cafea, spuse Angela revenindu-şi în fire. Nu accept nici un refuz, continuă ea grăbită.
Voia să se redreseze, să-şi ceară iertare, şi nu ştia cum. Era singura idee ce îi apăru în minte şi îi dădu curs imediat, fără să ezite nici măcar o secundă.
Călin o urmă în tăcere, observa durerile pe care ea încerca să le ascundă.
- Te doare? O întrebă urcând scările în urma ei.
- Ţinând cont că am scăpat cu viaţă, nu cred că mai are vreun rost să mă plâng.
Îi eşa de ruşine de situaţia creată, încât nici nu-l privi când îi răspunse.
Ce să-i spun că mă doar de nu mai pot, că mi-am ratat sesiunea asta? Că azi este ziua mea şi că tot de azi nu mai am iubit. Dar ce gândesc eu aici?
- Tu eşti bine? Se auzi vorbind dintr-o dată.
- Da, da, nu am nimic. Se grăbi el să o liniştească.
- De unde eşti picat, întrebă ea, încercând să destindă atmosfera.
Adevărul era că nu înţelegea, el de ce nu a păţit nimic, nu era foarte robust, dar totuşi, l-a strivit sub greutatea ei, sau cel puţin aşa a simţit.
- Din cer, veni răspunsul lui care era foarte relaxat şi plin de sinceritate.
Râsul ei umplu apartamemtul în care tocmai intrară, răspunsul lui îi părea comic, şi în acelaşi timp o îngrozea.
Doamne, Dumnezeule, Ce am făcut? Pe cine am adus în casa mea, ori este un tip haios, ori..., oh nu, dacă este vreu psihopat? Adică... ce om normal s-a prăbuşi cu tine la pământ, cei mai mulţi s-ar sustrage...
- Frumos apartamemtul tău, o scoase din gânduri.
Vrând nevrând, îi auzea gândurile, şi starea ei de frică pentru el nu era beneficã la nimic. Simţea că va pierde cu răspunsurile lui sincere. Ce putea să facă, era un înger, nu putea minţi cuvintele îi ieşeau în cel mai pur mod posibil. Răspundea prompt, fără să ocolească.
- Hai, nu pe bune? Veni reacţia ei. Altă metodă de agăţat nu ai? Ce vrei să insinuezi, acum, eşti un înger venit pentru mine? Râsul îi ieşiea în valuri de ironie.
- Păi, chiar sunt în înger, o blocă cu adevărul lui, şi chiar pentru tine am revenit. Ei uite vezi, nici măcar nu pot minţi, am stat toată noaptea şi te-am vegheat.
Angela se blocă, îl pruvea uimită, nu se putea hotărâ, dacă bărbatul din faţa ei glumeşte, sau este dus de acasă. I se scurgeau prin faţa ochilor imagini cu el ca fiind ucigaş în serie, ca mai apoi să se plesnească mental, şi să-şi spună că nu se poate aşa ceva. El a fost cel care s-a aruncat să o prindă. Deşi nu a văzut acest lucru, ceva îi spunea să fie sigură de asta. Ce rost ar avea acum să-i facă rău dacă a sărit să o salveze.
Îi fixă ochii, voia să fie sigură este un mic băgăgios ce încearcă să-i intre în graţii şi un psihopat care şi-a făcut planuri... la care ea refuză cu vehemenţă să se mai gândească.
Ochii lui negri o priveau şi ei. Era ciudat, îi transmiteau doar linişte şi nici măcar nu părea că glumeşte.
- Doamne ce ciudat eşti! Era tot ce putu să îngâne.
- Nu eu m-am aruncat de la geam, şi nu eu am invitat în casă un străin.
Călin o întărâta intenţionat, i se părea curios cum trece de la o stare la alta, şi voia să vadă cum ar fi şi alte reacţii ale Angelei. Nu era sigur de nimic în privinţa ei, dar era hotărât să rămână, chiar şi dacă ea nu-l va accepta.
- Poftim? Nici măcar nu am vrut să mă arunc de la geam, iar, iar... nu mai avea cuvinte, de data aceasta chiar a bulversat-o cu totul.
Cum vine asta? Tot el mă face pe mine ciudată? Habar nu are ce se întâmplă în viaţa mea...
- Te rog să ieşi, se răzgândi ea din nou. Aruncă apa în chiuvetă şi se îndreptă spre uşă.
- Nu pot să plec! Spuse el scurt, am la dispoziţie doar ziua de azi, nu am să risipesc nici o secundă.
Călin vorbea hotărât, nu putea uita, cum s-a sfârşit ultima lor poveste. Atunci a lăsat-o, a sperat să mai lase din încăpăţânare, dar se pare că această caracteristică a ei i s-a impregnat adânc în suflet. Şi dacă ar fi trăit o sută de vieţi tot aşa ar fi fost.
- Şi pentru ce ai doar o zi, mă rog?
Se proţăpi în faţa uşii, devenise deja ţâfnoasă şi dacă ar fi fost să se vadă; i-ar fi ieşit fum pe nări şi ar fi aruncat cu flăcări în el.
- Ţi-am spus, şi nu am glumit, răspunsul lui era calm, în contradicţie cu starea ei.
- Gata, continuă Călin, uite ce este, Angela, vino, trebuie să reparăm acea coastă, ştiu că ai dureri mari, şi ar mai fii ceva, azi ai examen, mai bine ai citi despre temperament şi personalitate, cred că vei avea de analizat legătura dintre ele.
- Ce? Urlă Angela exasperată.
De unde ştia, cum o cheamă, că este studentă, până şi la ce materie are examen a nimerit-o.
Nu, nu, sigur ceva nu era curat la mijloc, poate o urmărea de câteva luni bune.
Doamne, Dumnezeule, am umblat cu un maniac pe urmele mele, nu se poate.
Cu ultimele puteri, apucă telefonul şi se închise în baie, formă în grabă numărul de telefon al prietenei ei, apoi se rugă în gând, ca aceasta să-i răspundă.
- Da, draga mea, La mulţi ani! Se auzi vocea plină de voioşie a Patriciei.
- Patri, te rog, vino la mine repede, o întrerupse, Angela.
- S-a întâmplat ceva? Patri se îngrijorase cumplit la auzul vocii tăioase al prietenei sale.
- Te rog grăbeşte-te, am dat peste un maniac şi nu cred că am să mai scap de el. Se smiorcăi, fata, ca mai apoi să tragă aer în piept.
- Sună la poliţie! Se grăbi Patri să-i dea soluţia optimă.
- Nu pot, şi de ce nu ştiu să-ţi zic. Te rog, doar vino.
- Sunt pe drum, mă gândeam să nu păţeşti ceva până ajung eu.
- Nu păţesc, m-am închis în baie!
Glasul ce o chema de dincolo de uşă, o făcu să închidă apelul cu prietena ei.
Călin ştia că o speriase, puţin a şicanat-o dar a spus adevărul, de ce s-a speriat Angela de adevăr? Ani întregi a văzut cum o minte Victor, dar niciodată nu a văzut-o în această stare, să aibă asemenea izbucniri.
Oare, să fie adevărat, că adevărul doare?
CITEȘTI
O zi, în umbra ta FINALIZATĂ
FantasySimplitatea vieţii stă dincolo de complicăciunea ei. Este la suprafaţă, de aceea nu o vedem de cele mai multe ori, este prea la vedere. Frumuseţea vieţii se află în faţa ochilor noştri, iar închidem ochii şi căutăm răspunsuri mult prea ascunse. Este...
