Moliciunea patului o ţinea ademenitoare. Era comod, era bine, ar mai fi stat aşa mult şi bine. Nici nu se sinchisea să se trezească, visele îi ofereau confortul de care avea nevoie. Era liniştită şi îi plăcea senzaţia de a fi în siguranţă.
Aşa se simţea Angela în acea dimineaţă, când razele soarelui încercau să se strecoare, prin draperiile aranjate cu grijă, tocmai ca lumina deranjantă a dimineţii să nu-i spulbere somnul, de care avea atât de multă nevoie.
Deschise ochii încet, dar se hotărâ pe loc să mai moţăi câteva minute. Îşi trase plapuma peste ea şi se afundă în moliciunea patului.
Ar mai fi rămas prinsã în confortabilul loc, ceva vreme, dar Coţofana îşi croia drum printre aşternuri, dorind sã găseascã o bucată de piele pentru a se dezmierda.
Acela a fost momentul în care ea se trezi şi realizã:
Sunt acasã, cum am ajuns acasã. Coţofano de unde ai apărut. Eu... nu mai ţin minte... dar... eram pe bancă în parc... cum de? Tudor... sper cã nu eşti tu.
Voia sã dea glas tuturor acestor gânduri. Nu putea să scoată nici un cuvânt. Gâtul îi era uscat, şi un sentiment de frică o cuprinse doar la ideea că Tudor se află în casa ei. Şi nu-i era teamă de el ca şi om ci de faptul că ar putea să o întoarcă din decizia ei de a nu-l mai vedea niciodată.
Se încurajă singură, dacă el este cel vinovat de întoarcerea ei acasă, atunci trebuia să îi facã faţă şi să nu se mai întoarcã din hotărârea ei, o dată luată.
Mângâie puţin pisica, iar apoi se dete jos din pat şi se îndreptă spre bucătărie.
De acolo se auzeau zgomote.
- Mama, tata, urlă de fericire, aţi ajuns, nu pot să cred, am şi uitat.
Izbucni în lacrimi, se elibera de toată presiunea ce se acumulase peste noapte.
Şi îi era bine, acum, mama o ţinea protectoare iar tatăl ei se învârtea ca un leu în cuşcă. Ambii simţeau că lacrimile Angelei erau de suferinţă, presărate cu dor de ei, dor de iubire şi dor de confort.
- Vino acasă, Angela, mai sunt şcoli şi acolo, nemernicul de Tudor te-a adus în starea asta?
Izbucni tatăl ei la un moment dat.
- Nu tata, e vorba despre voi, mi-e ciudă că am uitat, nu am pregătit nimic. Vă rog să mă iertaţi. Minţi cum putea mai bine şi dorea să nu le arate zbuciumul sufletesc pe care-l trăia în acel moment.
Amândoi o priviră cu duioşie, cum ar putea să fie supăraţi pe ea. Aseară când nu au găsit-o acasă, au crezut se prăbuşeşte lumea peste ei. Nu răspundea la telefon, plus că era destul de târziu. Noroc cu băiatul care îi însoţea, s-a iferit să meargă cu tatăl Angelei să scotocească fiecare ungher din oraş.
Mama ei, şi-a călcat pe mândrie şi l-a apelat pe Tudor, ce le-a dat răspunsuri, mult prea ironice şi lipsite de bun simţ, dar îndeajuns, cât să umple sufletul de fricã al părinţilor ei.
- Angela, se lăsă pe vine, tatăl Angelei, niciodată nu am putea fi supăraţi pe tine pentru că nu te-ai pregătit pentru noi.
Te-am căutat, toată noaptea, Călin te-a găsit, dormind pe o bancă.
- Călin? Respiraţie fetei i se opri, inima, îi bătea cu putere în piept, şi simţi că este într-un vis că pluteşte.
- Da, răspunse tatăl ei, ştii, ţi-am spus că vom veni însoţiţi de cineva.
- Unde e? L-a întrebat, întrerupându-l. Voia să creadă că strigătul ei de a rămâne, a fost auzit, şi că cerurile nu s-au mai deschis pentru el.
Ridicând ochii, îl văzu, zâmbetul angelic, şi privirea lui caldă o întâmpinare, din pragul uşii. Ţinea în mână, porţiile de mâncare comandate la o firmă de catering, pentru a sărbători, toţi patru ziua Angelei.
- Călin? Spuse fata uimită, şi neînţelegând cum este posibil aşa ceva, dar nici nu voia să înţeleagă, îi părea bine că el s-a întors.
O linişte, sufletească o cuprinse şi toate lacrimile ei pieriră, parcă trecutul şi anii de suferinţă au fost şterşi cu buretele, şi abia azi s-a născut din nou, pură şi fericită.
El s-a apropiat de ea, a pus mâncarea pe masă a întins mâna şi a rostit:
- Da, eu sunt Călin, sunt foarte fericit să te cunosc!
Pe un nor alb stătea nestingherit un îngeraş, era preferatul divinităţii, se numea Angel şi privea cu jind prin fereastra de nori, povestea lor.
O luminã puternică se formã, şi îngeraşul privind cu uimire, îl întrebă pe Tatăl.
- Ce s-a întâmplat? Ce lumină frumoasă s-a arătat.
- S-au întâlnit două suflete perche, ele dau putere Universului, sã fie mai puternic şi mai statornic. Binele, Fericirea şi Iubirea sunt clădite din aceeaşi lumină!
Aceasta a fost povestea lui Călin şi a Angelei.
Sfârşit!
CITEȘTI
O zi, în umbra ta FINALIZATĂ
FantasySimplitatea vieţii stă dincolo de complicăciunea ei. Este la suprafaţă, de aceea nu o vedem de cele mai multe ori, este prea la vedere. Frumuseţea vieţii se află în faţa ochilor noştri, iar închidem ochii şi căutăm răspunsuri mult prea ascunse. Este...
