❝Nu totul e ca în povești.❞
Hell domnește străzile din Acapulco în fiecare noapte, iar luna îi e martor la fiecare păcat.
Trăiește fiecare zi la maxim, dar totuși urăște soarele din plin, nu înțelege cum cineva poate iubi ceva care știe doa...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Sunny a avut mereu niște buze frumoase. Micuțe și rozalii, uneori strălucitoare de la vreun gloss, au fost mereu o plăcere de privit. Mai ales acum când tremurau de frică și agitație.
Acum câțiva ani doar idea de a o vedea înspăimântată mă îngrozea. Dar acum, modul în care irișii-i căprui privesc repezit în toate părțile încercând să prevadă orice posibilă mișcare, sunetul produs de pocnirea degetelor ei și buzele cărora le puteai observa tremurul dacă priveai atent, îmi aduceau o stare de satisfacție și liniște.
Privirea lui Kenji rămâne neclintită la fel ca și trupul său. Deși era cel mai blând dintre liderii bandelor, dacă pot spune așa, asta nu însemna că era și ușor de manipulat. Nu suporta încălcarea regulilor sau străini pe teritoriul său, pentru că tot străinii l-au învățat că odată trecut ceva cu vederea, ignori un posibil dușman.
— E doar o străină.
Mă încordez la auzul propriei voci. Pentru că nu știu dacă vorbeam eu, sau acea grămadă de ură care își găsise loc în inima mea acum trei ani. Pentru că Sunny Davis îmi luase mai mult decât o prietenie și poate ceva mai mult, sau nopți nedormite, luase ceva ce nu putea fi adus înapoi. Iar felul în care a apărut în viața mea de parcă totul ar fi fost la fel, nu a făcut decât să îmi stârnească flama și mai tare.
Pentru că ea mă băgase într-un întuneric complet, stinsese orice era viu în mine, cu excepția unui mic tăciune care a devenit incendiu pur. Creștea zi de zi, iar prezența ei aici nu făcea decât să-l alimenteze. Atât de tare încât mă întreb, ce se va întâmpla când va scăpa complet de sub control.
Și pe cine va transforma în cenușă? Pentru că ura nu-i așa cum o vedem în filme. Nu conduce la o dragoste pasională unde totul poate fi iertat într-o zi, unele lucruri nu pot fii șterse cu buretele niciodată. Indiferent de efortul depus.
— Ai luat-o razna Hell? vocea Nevei sparge liniștea urmând să-și treacă un braț în jurul ei trăgând-o protectiv spre ea.
— Nu te băga! ridic tonul simțind cum încep să tremur de nervi. Ai idee măcar cât de mult a luat de la mine? Nu ai niciun drept să intervii!
Acum nu mai vorbeam eu. Vorbea durerea mea, vorbea copilul din mine care a dispărut într-o singură zi, copilul care avea nevoie de o rază de soare pentru a nu pica cu totul în negură. Pentru că atunci când cineva merge mai departe, poate găsi un nou început, dar cel care rămâne, poate pierde totul.
— Dar eu cred că am dreptul, vocea lui Alaz plus mâna lui încleștată pe umărul meu reușesc să-mi mai potolească gândurile.
Același tatuaj cu soare și o privire dură se dovedește a fi suficient pentru ca toți cei adunați la spectacol să facă cale întoarsă. Mereu am adorat asta la el. Simpla putere pe care o exercita asupra tuturor doar din priviri, calmul cu care cântărea și gestiona fiecare situație. Nu aș spune-o niciodată în fața lui - din pur orgoliul, bineînțeles - dar îl admiram pe nenorocit mai mult decât îi arătam.
