❝Nu totul e ca în povești.❞
Hell domnește străzile din Acapulco în fiecare noapte, iar luna îi e martor la fiecare păcat.
Trăiește fiecare zi la maxim, dar totuși urăște soarele din plin, nu înțelege cum cineva poate iubi ceva care știe doa...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
⭐ nu uitați de steluță
Mi-aș dori să mă înghită pământul, mi-aș fi dorit să simt orice fel de durere fizică, oricare ar fi fost mai suportabilă decât greutatea cuvintelor sale.
De ce? De ce nu te pot face să te zbați pentru o gură de aer așa cum am făcut-o și eu în clipa în care am aflat că ai plecat de lângă mine?
Mereu m-am consolat cu idea că a trecut peste, că s-a afundat atât de tare în lumea pe care o iubea, încât a trecut peste plecarea mea. Dar aparent nu a fost așa, ceva îl măcina mult mai adânc decât lăsa să se vadă și oricât aș vrea să știu, cred că singura cale de a afla e dacă îl prind la fel de drogat ca seara trecută.
La fel de însetat să-mi soarbă inima din piept și să o transforme în cenușă.
— Sunny ?
Mă întorc încet și precaută când aud vocea ușor amuzată a lui Arwan. Mereu a avut dificultăți în a-mi pronunța corect numele. Și chiar trecuse mult timp de la ultima noastră întâlnire, credeam că a învățat. Îl mai zărisem ocazional prin oraș, dar nu m-am apropiat, părea prins cu alte treburi. Devenise cu adevărat atrăgător, și mai mult ca sigur o știa și el, atrăgător și înalt. Ochii îmi cad asupra tatuajului său, un cap de lup impunător cu colții la vedere, terminat in niște linii vălurite ce cred că simbolizează niște umbre. Nu mă așteptam să se alăture vreunei bande, nu părea interesat de așa ceva când eram mai mici. Singurul lui interes era să-i facă viața lui Helios cât mai grea cu putință din motive doar de ei știute.
— Arwan! În sfârșit o față mai veselă, dar...ce faci pe aici?
Sau mai bine spus, ce făceam eu acolo. După ce Alaz a venit să-și ia fratele acasă, am simțit nevoia să mă plimb . Habar nu aveam unde, dar pur și simplu vroiam să știu unde m-am întors cu adevărat.
— Ei, știi tu! Mă bucur de ultimele clipe de libertate, cine spune că facultatea e mai frumoasă decât liceul, are nevoie de psihiatru. Așa că rămâi la petrecere și suferă cu mine și celelalte suflete chinuite.
Chicotesc uitându-mă peste umărul lui, doar ca să văd o altă mulțime de adolescenți ce petrece de zor. Oamenii ăștia nu obosesc niciodată? Cum pot petrece încă din toiul dimineții cu atâta patos? Mă uit încă odată în urma mea, doar ca să constat că nu era nimeni cunoscut prin preajmă, presupun că nebunia cu teritoriile chiar era serioasă.
— Sper că aveți ceva bun! Mor de foame și am de gând să mănânc tot ce prind, îl informez râzând și merg înaintea lui.
Probabil nu ar fi trebuit să fac asta. M-am aruncat de bună voie în gura lupilor, la propriu. Lupos era o bandă destul de rece din câte mi-a explicat Alaz, cu un trecut nu prea frumos. Cat despre Arwan, speram din tot sufletul să nu-i fac probleme, dar dacă mă gândesc mai bine, periferiile orașului s-ar putea să-mi facă mie probleme.
