5

1.6K 71 2
                                    

Sunetul picăturilor de ploaie care cădeau pe asfalt o ajutau pe Briana să se relaxeze. Stătea la geamul din camera ei și privea cum norii plângeau odată cu ea. Era tristă și speriată, nu știa ce să facă. Îi era dor de părinții ei, nu știa unde sunt.
- Of mamă, chiar am nevoie de îmbrățișările și mângâierile tale. Îmi este atât de dor...
Cerul era negru, acoperit de nori, stelele nu se vedeau. Iubea să privească stelele. În fiecare noapte de vară privea stelele împreună cu tatăl ei și îi explica tot felul de lucruri fără sens, lucruri care nu aveau nici măcar o legătură între ele. Râdeau mereu împreună.
Sunetul telefonului în semn de mesaj o trezește.
Eric: Eu rămân la un prieten peste noapte, e ok ?
Briana: Da, distrează-te !
Eric: Sigur ?
Briana: Sigur.
Eric: Te pup, ai grijă !
Briana se ridică și iese din cameră. Cum închide ușa după ea se aude soneria. Coboară rapid și se apropie de ușă.
" Cine să vină la ora asta ? "
Deschide ușa și în fața ei era domnul Moore, ud din cauza ploii, cu ochii lui negri care acum erau mai luminoși ca niciodată.
- Domnule Moore, sunteți ud tot, intrați ! Intră în casă și o privește zâmbind. Briana închide ușa și-l privește serioasă. Ce căutați aici ? De fapt, ce căutați aici la ora asta ?
Nu-i răspunde, se apleacă spre ea și îi analizează fața.
- Ai plâns ?
- Nu...
- Ba da, ai ochii umflați, nasul roșu, urme pe obraji...
- Dați-vă sacoul jos, o să răciți.
- Ai dreptate.
Domnul Moore își dă sacoul jos. Și i-l dă Brianei. Aceasta îl duce în baie și-l pune la uscat. Se întoarce și îl găsește pe domnul Moore stând pe canapeaua din camera de zi, uitându-se la o poză în care erau toți, ea, Eric și părinții lor.
- Briana ?
- Da ?
- Unde sunt părinții tăi ?
Lacrimile au revenit. Îi curgeau una câte una pe obrajii ei pistruiați.
- Nu știu...
Domnul Moore se întoarce cu fața spre ea și când observă că plânge lasă tabloul pe masă, se apropie de ea și o trage de mână. Se așează amândoi pe canapea, față în față.
- Cum adică nu știi ?
Plângea mult mai rău, iar el îi ștergea lacrimile de pe față, atât cât putea. O privește cu duioșie și  apoi o trage în brațele lui. Gata, liniștește-te ! Spune ținând-o strâns în brațe cu o mână și cu cealaltă mângâindu-i părul.
- Nu știu unde sunt... Au dispărut acum două luni. Am anunțat poliția, încă îi caută. Sigur s-a întâmplat ceva, ei nu ne-ar fi părăsit niciodată... Se ridică pentru a-l privi în ochi. Îmi este frică Arthur, foarte frică. Era prima oară când îi spunea așa.
O trage înapoi în brațele lui și zâmbește.
- O să fie totul bine, promit !
- Nu poți promite...
- Pot !
- Domnule Moore, de ce ați venit la ora asta ?
- Pentru tine, erai foarte supărată la clinică, voiam să mă asigur că ești bine. Și te rog, spune-mi Arthur !
- Mulțumesc !
- Pentru ?
- Pentru că ești aici, cu mine...
Arthur își rezemă bărbia de fruntea ei și simți că Briana are pielea prea caldă.
- Briana, ești fierbinte !
- Poftim ?
- Adică arzi, ai febră !
- Îmi trece mie...
- Nu, trebuie să stai în pat și să mănânci supă și să îți pun niște gheață pe frunte. Unde e camera ta ?
- La etaj... Spune ea moleșita.
Arthur se ridică și o i-a ușor în brațe. O privește zâmbind și o duce în camera ei.
O pune cu grijă în pat și o învelește.
- Mă duc să-ți fac puțină supă, poate dacă mănânci o să te simți mai bine.
- Nu, nu pleca. Spune ea cu ochii închiși. Mai ține-mă puțin în brațe, te rog !
Arthur se apropie și se așează lângă ea în pat. O strânge în brațe.
" Nu e bine... Nu e bine deloc. Dar în momentul ăsta tot ce vreau este să mă îmbrățișeze. Îl știu de două zile, dar de fiecare dată când îl văd mă pierd în ochii lui negri."

                                *
" O știu de două zile și simt că deja mă îndrăgostesc de ea. E atât de reală, și ochii ei căprui și mari, știu că se ascund galaxii în ei. Sunt cu Nina de doi ani, dar niciodată nu am privit-o cum o privesc pe Briana."
Arthur o sărută pe frunte și închide ochii.
- Briana, ce-mi faci tu mie ?
- Ce-ți fac ?
- Nu știu, chiar nu pot să-nțeleg.
- Arthur ?
- Da ?
- De acum tu vei fi psihologul meu ?
" Voi fi tot ce vrei tu să fiu... "
- Cum vrei tu.
- Nu se poate chiar cum vreau eu...

                              *
Briana își pune mâna pe pieptul lui. Îi simțea bătăile inimii, o linișteau.
" Ritmul meu preferat..."

                              

Psihologul...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum