11

1.3K 58 1
                                    

- Eric, ce tot spui acolo ?
Eric se așează fără să-i răspundă și fără s-o privească.
- Eric, te rog spune-mi că e o glumă proastă ! Te rog ! Țipă ea.
- Calmează-te ! Spune Arthur în timp ce-i pune mâna pe umăr.
Briana îi îndepărtează mâna și se întoarce cu fața spre el. Lacrimile deja începură să apară.
- Să mă calmez ? Cum să mă calmez când părinții mei sunt morți ? Nu, e prea mult pentru mine... Spune și iese grăbită din casă.
Arthur dă să plece după ea, dar Eric îl prinde de mână.
- Las-o puțin singură.
- Dacă nu se întoarce într-o oră mă duc după ea.
- Nu știi unde e.
- Tu știi ?
- Am o vagă bănuială, dar stai liniștit, se va întoarce.
Arthur se așează lângă Eric. Era îngrijorat. Dacă pățea ceva ? Dacă făcea vreo prostie ?

                             *
Briana se întinde pe iarba moale. Luna și stelele străluceau atât de frumos.
" - Tati ? De ce steaua aia e mai mare ?
- Pentru că nu este o stea.
- Dar arată ca una.
- Da...
- Dacă nu este o stea, atunci ce este ?
- O planetă.
- Și cum se numește ?
- Venus, dar i se mai spune și Luceafărul.
- Ce frumos... Atunci aceea este steaua-planeta noastră tati."
Cineva se întinde lângă ea. Știa cine, chiar dacă nu scosese vreo vorbă. Arthur își încrucișează degetele cu ale ei și o privește. Fața ei era plină de lacrimi.
- De ce ai venit aici ? Întrebă el.
- Este un loc special.
- De ce ?
- Aici... Aici veneam toți să privim stelele. Am fost atât de dezamăgită când tata mi-a spus că Luceafărul este planeta Venus. Pe fața ei apăru un zâmbet. Dar eu mereu am privit-o ca pe o stea. Plângea mai rău. Îl strânge pe Arthur de mână și își întoarce privirea spre el. În ochii ei se reflecta luna, ochii ei erau stelele pentru el.
- Cum o să mă descurc fără ei ?
- Cum ai făcut-o și până acum.
- Până acum am avut un strop de speranță, acum s-a dus și el...
Arthur o trage în brațele lui și o strânge puternic.

          *Peste două săptămâni*
- Ok, deci la ora treisprezece va veni doamna Robinson, iar la ora șaisprezece domnul Harris.
- Mulțumesc domnișoară Williams ! Spune Arthur apoi se întoarce la hârtiile lui.
" Îmi este atât de dor."
- Iubitule ! Spune Nina în timp ce intră pe ușă. El nu răspunde, îi aruncă doar o simplă privire.
Se pune în spatele scaunului și își așează mâinile pe umerii lui începând să-i facă masaj și să vorbească despre petrecerea de logodnă care avea loc la sfârșitul săptămânii. N-o asculta, era deja plictisit de discuția asta.
Nina se oprește din vorbit atunci când observă că el nu o ascultă.
- Și poate îmi poți aduce un dinozaur mov și eu să intru pe o șopârlă albastră zburătoare care trage cu lasere din ochi, poate o îmbrăcăm într-un costum asemănător cu cel al lui Superman, ce zici ?
- Da, ar fi drăguț.
Nina inspiră adânc apoi expiră zgomotos.
- De ce nu mă asculți ? Spune în timp ce se așează pe un scaun de pe cealaltă parte a biroului. Acum era în fața lui, dar el tot n-o privea. La ce te gândești ? Țipă ea.
- La... Aproape că-i spusese numele, dar când ridică privirea și o văzu pe Nina tăcu.
- La ?
- La actele astea care îmi mănâncă sufletul, minți el.
- Of, nu te mai stresa iubire, nu are rost. Hai că eu am plecat, te-am pupat.
După ce Nina iese din birou, Arthur se întoarce la hârtiile lui.
- Unde ești Briana, unde ești ? Spune el în șoaptă.

                             *
- Pot să intru ? Țipă Eric de pe hol. Briana nu-i răspunde. Ok, intru...
Acesta deschide ușa încet și intră în cameră.
- Aici vei sta toată viața ?
Briana își ridică privirea, fața ei plină de lacrimi îl făcea să se simtă foarte trist. Era așa de două săptămâni, nu-și mai revenea. Își dăduse demisia și acum ea doar stătea acolo, învelită până-n gât, plângând așteptând ca noaptea să vină ca să privească stelele, pentru că atunci când le privea îi simțea mai aproape.
- Aici mă simt bine, în siguranță.
- Surioara mea frumoasă ! Spune el și se așează lângă ea. O îmbrățișează și o pupă pe frunte. Mereu vei fi în siguranță, sunt eu aici.
Ridică privirea și se uită în ochii lui.
- Eu sunt sora mai mare, eu ar trebui să spun asta, eu ar trebui să te protejez.
- Eu sunt bărbatul casei ! Spune el încercând să pară serios. Ea zâmbi, primul zâmbet după două săptămâni. Asta vreau să văd. Acum ridică-te, fă-ți un duș și îmbracă-te pentru că fratele tău te scoate în oraș să luăm cina.

                             *
Arthur își strânge lucrurile și iese din birou. Exact când să iasă pe ușă îi sună telefonul.
- Da ?
- Domnule Moore, aveți o întâlnire la restaurantul Rose cu domnul James, spune noua lui secretară.
- Ok, am înțeles. Îi închide telefonul.

                             *
  Briana și Eric se așează la masă. Eric o privea zâmbind și se aștepta s-o vadă și pe ea zâmbind. Dar nu, își privea mâinile fără să scoată o vorbă.
- Știi că vreau să te văd zâmbind.
- Nu pot să zâmbesc.
- O vei face după ce guști din mâncarea delicioasă de aici.
- Posibil, spune ridicând privirea.
- Ok, deci ce comandăm ? Întreabă el vesel. Nu-i răspunse. Briana ? Ea nu se uita la el, se uita în spatele lui, se uita fără să clipească, era blocată.

                             *
Arthur o privea fără să clipească, fără să respire. O vedea după două săptămâni, două săptămâni care s-au simțit ca doi ani.
Când ea își ridică privirea dorul i se alină. Erau stelele lui, stelele pe care voia să le vadă în fiecare zi și-n fiecare noapte.

Psihologul...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum