Monstrul

XV.Greșeală

          Privi tavanul camerei, pocnindu-și rare ori degetele. Nu putea adormi din cauza comportamentului lui. Se purtase urât cu Janette și acum îi părea rău. Nu-i putea uita privirea speriată cu care se uita la el.
           -Acum îți vei cere scuze! intră în cameră Olivia, gesticulând din mâini.
           -Nu primesc ordine de la o puștoaică! mârâi furios.
            -Nu sunt o puștoaică! îi răspunde.
            Și chiar nu era. Avea în jur de cinci sute de ani.
              -Femeia asta e sufletul tău pereche! îl zguduie de umeri, ridicând tonul.
               Facuse lucrul pe care-l ura cel mai mult. Urlase la el.
             -Niciodată, dar niciodată să nu mai ridici tonul la mine! o izbi de perete.
            Nu ținuse cont de faptul că era însărcinată și că ar fi putut pierde copilul dacă o brusca mai tare.
              -Ce crezi că faci? a fost îndepărtat de către Hades, luându-și soția în brațe. Ești normal la cap, monstrule?
               Îi mângâie abdomenul Oliviei, privindu-i drăgostos ochii înlăcrimați. Harry privea cu regret șcena din fața lui, punându-și mâinile în păr și trăgând de rădăcinile acestuia.
             -Îmi pare rău, Olivia! Chiar n-am vrut! încercă să se apropie de ea, dar înainte să facă o mișcare, un țipăt îi părăsise gura.
               -Iubito, totul va fi bine! îi mângâie Hades capul, ridicând-o în brațele lui.
                Spre deosebire de alții el avea aripile albe, era unul dintre îngerii care reușise să ajungă la Divinitate. Era un bărbat frumos, demn de o femeie la fel de frumoasă. Masa musculara la fel ca a lui, poate puțin mai dezvoltată, dar asta nu se observa din cauza înălțimii lui Harry, care era puțin mai mare.
               Fugi rapid în camera Janettei, în speranța că se va putea calma sau va putea să-și aline durerea.
              Ea dormea dusă pe patul mare din cameră. 
             -Janette! o mișcă încet.
           Fata se ridică buimacă și-l privește. Încearcă să spună ceva, dar este oprită de îmbrățișarea omului de lângă ea.
            -Am făcut o greșeală mare!
            -Ce s-a întâmplat? îl privește blând, jucându-se în părul lui.
              Așa îi făcea mama lui când era mai mic, îi împletea părul în codițe. Era foarte calmant.
              Își frecă ochii încet și încercă să adoarmă în brațele calde ale lui Harry. Voia să-l ajute cu problema lui dar era mult prea târziu pentru a îl asculta.
          Se simțea bine să o aibă în brațele lui.  Poate chair mai bine ca niciodată. Începuse să creadă vorbele tânărului din consiliu, credea că începe să se îndrăgostească.