Îndrăgostită de Gemeni

Dorul te poate înnebuni!

CAPITOLUL VI

"D O R U L    T E
P O A T E    I N N E B U N I !"

▣Ascultaţi melodia de la media. Se potriveşte mănuşă cărţii mele! ▣

*

—Ești sigura că nu vrei să rămân?M-a întrebat, doctorul pentru a patra oară.

—Da, sunt obosită, am nevoie sa dorm, am spus lăsând privirea în jos și am schițat un zâmbet ,strâmb.

—Bine, ți-am lăsat pe măsuță numerele mele de telefon, mă poți suna oricând, poți conta pe mine. Eu știu ce înseamnă să nu mai ai putere și să fi nevoit să te inchizi in tine.

          M-a privit încă câteva minute și   văzând că sunt fermă în decizia mea de a rămâne singură, mi-a zâmbit și a plecat, urându-mi "somn ușor! ".
Când pierzi pe cineva drag și rămâi tu, cel din urmă, știind că nu o să-l mai vezi niciodată pe cel iubit, te doare atât de tare încât nu poți să-ți revi din șoc. Nu mai vrei să te lupți cu viața, crezi că nimic nu mai are rost și că ai dat de capătul Pământului . Te încăpațânezi să rămâi singur și să pui punct.
           În acele momente,ești foarte sensibilă și deprimată, și deși îi alungi pe toți cei care vor să te ajute , atunci e momentul ca cineva să te strangă puternic în brate și să te facă să te simţi iubită, să simţi că încă mai contezi pentru cineva . Ai nevoie să șimți că nu ești atât de singură precum credeai. Dar sunt atât de putini, care să-ți fie aproape în acele momente...
           Am plâns până când am ajuns la epuizare, adormind pe perna uda. Când rămâi singură, amintirile ți se derulează precum un film vechi în fața ochiilor , întețindu-ți lacrimile, chinuindu-ti sufletul.
           Gandul ca nu te pot vedea, chiar de la distanta, sau de mana cu altcineva, daca ai fi viu, indiferent unde te-ai afla pe globul pamantesc, nu m-ar ucide atât de ușor, precum o face gândul ca nu te voi mai vedea o veșnicie. Așa poate că aș mai avea o șansa, dar astfel nu mai am.

          De ce trebuie să plătim cu lacrimi, pentru fiecare clipă de fericire din viaţa noastră ? Nu voi înțelege niciodată.

**

După trei luni de la înmormântarea lui Lucas.

—Ridică-te,ești leoarcă, în ritmul ăsta o să răcești, domnișoară White !Abrianna! Striga, William în spatele meu, în timp ce eu eram îngenuncheata in faţa mormântului, privind prin ploaie numele cioplit pe cruce.

          Cand William a început să mă bruscheze, scuturându-mă puternic de umeri ,privindu-mă speriat de îndată ce mi-a văzut privirea goală , am încercat să-l împing , dar bratele îmi erau atât de slabe , vocea îmi devenise răgușită la cât urlasem de durere în pernă , noaptea trecută.
          Văzându-mi încăpăţânarea, nu a mai aşteptat, ci m-a luat pe sus , ducându-mă în mașina sa, așezându-mă pe locul din dreapta șoferului . Am încercat să deschid portiera cât timp el înconjura mașina, însă el mi-o luase înainte și blocase ușile mașinii.

—Mai lasă-mă câteva ore langa el! Nu-l pot părăsi! Te rog , William!

—Îmi pare rău, dar nu! Ai stat suficient acolo cât să faci pneumonie!

           Am fost prieten bun cu Lucas și voi avea grijă de tine! A câta oară fugi la mormântul lui? Nu mai poți continua să stai ore întregi aici . Când am fost de gardă , doamna McGregor mi-a spus că ai stat acolo o zi!