Misha - Epilog - creațiile cititorilor -

Epilog - V3

versiune scrisă de - @Melania0708

L-am tras în brațele mele și l-am sărutat, nepăsându-mi că o mână de oameni ne urmăreau. Și din nou, eram doar noi doi, toată lumea s-a evaporat, nu mai vedeam și nici nu auzeam pe nimeni, tot ce conteaza în momentul ăsta pentru mine e Misha. 

Când m-am despărțit de el luminile în sală erau aprinse, iar în jurul nostru se auzeu ropote de aplauze, colegii noștri ne priveau, iar acum fiind conștientă de toată atenția primită m-am înroșit. După ce s-a tras cortina, ceilalți au plecat să se schimbe pentru a pleca acasă. Dar noi am rămas tot acolo, în acelasi loc ca acum zece minute, privindu-ne în ochi de parcă am vrea să ne devorăm. 

— Când ai aflat? 

— Astăzi, de săptămâna trecută mi-am făcut o programare la doctorul O'Donnel, iar acesta mi-a spus că nu am absolut nimic. Deci de asta lipsise astăzi. Mă bucuram că Misha nu are nimic, dar ceva tot nu se lega. 

— Dar atunci de ce aveai toate acele schimbări de stare? 

— Doctorul a că probabil după moartea mamei mele am intrat într-o stare de depresie și că am avut nevoie doar de ceva sau cineva, care să-mi arate șu partea buna a vietii, nu doar cea rea. Eram atât de bucuroasă că Misha chiar nu avea nimic încât habar nu aveam ce să spun. Așa că l-am tras înapoi în brațele mele. 

— Te iubesc, Kolot! 

— India, îți mulțumesc. 

— Nu ai pentru ce să-mi mulțumești, eu nu am făcut nimic. 

— Ba da, ai avut încredere că inima mea se va îndrepta spre a ta încă dinainte de a ne cunoaște. Ai fost cu mine dinainte de a-ți știi chipul și mi-ai oferit iertarea ta când trebuia să mă dai naibii. Pentru asta și mult mai multe, trebuie să-ți mulțumesc. Te iubesc, India! Cred că am uitat să respir, asta se întâmplă de fiecare dată în preajma lui, îmi uit până și numele. 

Nu știu cum putea în astfel de momente să se gândească la chestii de acest fel, când eu îmi pierdeam capul de fiecare dată când intra pe ușă. Am mai spus-o și o voi mai spune la infinit, rusul acesta nu avea cum să fie de pe această planetă. Oh doamne, îl iubeam atât de mult încât simțeam că o să-mi explodeze inima. 

— India! Vocea mamei a răsunat undeva în spatele meu, făcându-mă să mă întorc. Părinții mei tocmai urcau pe scenă. Uitasem complet că ei se aflau în sală. 

— Te așteptam, dar am văzut că nu mai vi și am decis să vedem de ce stai atât. Acum înțeleg. Tatăl meu ne privea amuzat, pe când mama nu exprima nimic. 

— Cred că ar trebui să vă schimbați să mergem să mâncăm ceva. Misha, vi cu noi? Eu îmi ridic sprâncenele, fiind uimită de propunerea mamei. Mă uit spre Misha, iar acesta își îndreaptă privirea spre mine parcă așteptând ceva. Îi zâmbesc, iar acesta îmi face cu ochiul. 

— Desigur. — Noi o să vă asteptăm în fața școlii pe bancă. După ce părinții mei pleacă, noi ne îndreptăm spre vestiare, dar nu apuc să-mi iau hainele de pe scaun pentru că Misha mă trage în brațele lui. 

— Nu ai idee câte aș vrea să-ți fac în momentul acesta, prințeso, dar nu avem timp. Mă întorc pentru a-l putea privi în ochi. Îl doresc pe acest rus cu toată puterea, deși știu că e numai al meu, eu continui să-l doresc. 

— Sărută-mă, Misha. Nu a mai așteptat nimic. Și-a zdrobit buzele de ale mele, transmițându-mi fiori în tot corpul. Dar sărutul nu a durat mult pentru ca acesta s-a depărtat rapid de mine și mi-a prins capul în palme. 

— Nu o să mă mai pot opri, iar părinții tăi ne așteaptă afară și nu cred că le-ar plăcea să știe pentru ce întârziem. Mă înroșesc dar aprob. Îmi ridică geanta și mi-o dă. Când a avut timp s-o ia? 

Eram atât de aeriană încât am uitat unde ne aflam, dar ăsta e efectul lui Misha. Îmi schimb hainele și mă privesc un pic în oglinda aflată aici în spate. Îmi aranjez părul pentru a nu mai arăta zburlit. 

 — Ești frumoasă, prințeso,nu trebuie să te aranjezi. Îmi întorc capul spre Misha, care acum se afla într-un tricou alb și pantaloni negri. Mă prinde de mână și ia gențile noaste în mâna care nu e ocupată. 

 Părinții mei, după cum ne-au spus, se aflau afară pe bancă, doar că nu mă așteptam să-i găsesc sărutându-se. Îmi dreg glasul și simt cum obrajii mei prin din nou culoare. Doamne mi-e atât de rușine de Misha. Cine știe ce fel de oameni îi crede acum. 

 — Oh, iertați-ne! Mama s-a scuzat, ridicându-se în picioare având obrajii roșii. 

 — Nu trebuie să vă cereți scuze pentru nimic, vă înțelegem. 

 — Eu zic sa pornim. Mama schimbă subiectul, încă fiind roșie în obraji. Nu credeam că o s-o văd pe mama vreodată înrosindu-se sau pe tata stingherit. 

 Părintii mei mergeau înaintea noastră, iar noi îi urmam până am ajuns în fața unui local care făcea mâncare cu specific indian.

Restaurantul era aproape gol, iar în aer se simțea miros de mâncare. Ne-am așezat la o masă și am așteptat până un chelner ne-a adus niște meniuri. L-am luat pe Misha de mână pe sub masă, iar acesta și-a îndreptat privirea spre mine, făcându-mi din ochi. Cina a decurs bine, s-au făcut multe glume, am râs și ne-am distrat, dar la un moment dat, eu am început să casc. 

 Misha s-a uitat spre mine și m-a luat de umeri 

 — Cred că ar trebui să mergem. Părinții mei aprobă, iar după aceea mai discutăm până acasă, dar ceea ce mă mirat e că Misha vine cu noi. 

 — Ai cu ce să mergi acasă, băiete? 

— Nu vă faceți griji, domnule, o să iau un taxi. 

— Ești sigur? Pentru că mai am timp și benzină pentru un drum. Misha aprobă, iar tata dă mâna cu el. Tata vrea să meargă înauntru, dar se oprește când mama i se adresează rusului. 

— Misha, tu o placi pe fata mea? Acesta adoptă o privire serioasă. 

— Nu, domnă. Tresar, iar mama se încrunta, il strâng mai tare de mână. 

— Eu o iubesc. 

— Atât am vrut să știu. Îl trage în bratele ei, iar eu privesc uimită ce se întâmplă. Bine ai venit în familie, copile. După ce pleacă părinții mei eu rămân pentru a mai vorbi cu rusul meu. 

Rusul meu. Ce bine sună. Încă nu-mi vine să cred că aceast rus venit de la mii de kilometri distanță, e doar al meu. Se apropie de mine și mă prinde de mijloc lipindu-mă de el. În momentul de față cred că-mi poate auzi bătăile inimii. 

 — India. 

 — Da, Kolot? Mai aveam un pic și leșinam de emoții. Misha va reuși în totdeauna să-mi dea astfel de stări. 

 — Habar n-ai cât te iubesc, prințeso. 

 — Tu chiar vrei să leșin într-o zi? Eu cred ca încă nu-ți dai seama cât de periculos e pentru inima mea când spui lucruri de acest fel. 

 — Așa trebuie să fie, înseamnă că ne îndreptăm spre drumul bun. Deja totul îmi părea așa natural încât nu mi-am dat seama când rusul și-a unit buzele cu ale mele. 

 — Nici nu știi cât de greu îmi e să plec de lângă tine, dar trebuie. Noapte bună, India! 

 — Noapte bună, Misha!