Misha - Epilog - creațiile cititorilor -

Epilog - V12

versiune scrisă de - @Kinderr99

    Am rămas cu privirea ațintită în ochii lui, copleșită de ce s-a întâmplat, de cuvintele care le-a spus. Am rămas blocată, fără reacție, dar cu un milion de sentimente și întrebări. 

El se uita în ochii mei încă, așteptând o reacție, dar dintr-o dată bula noastră s-a spart când un rând de apaluze a izbucnit din public. 

 Misha mi-a cuprins mâna și mi-a mângâiat încheietura ceea ce m-a făcut să mă pierd și mai mult, au venit și ceilalți, iar toți am făcut o plecăciune în fața publicului care încă aplauda. 

 Încet am ieșit toți pe rând în culise, Sierra a venit la mine și m-a îmbrățișat, a urmat-o și Alfie: 

- Nu știu în momentul ăsta dacă să vă omor sau să vă strâng în brațe până rămâneți fără aer, am zis luând-o în brațe la rândul meu. Cum ați putut să-mi ascundeți asta?! 

  -Hai nebuno, doar știi că te iubesc.

  -Știu, sentimentul e reciproc, îți mulțumesc pentru tot. 

  -Avem talent fato, eu i-am zis Sierrei că ar trebui să ne facem carieră în spionaj sau ceva. Am râs și l-am îmbrățișat și pe Alfie. Doamne cât noroc am de nebunii ăștia doi, așa cum sunt ei. Ne-am desprins din îmbrățișare, i-am zâmbit și cumva a aprobat din cap, știau că aveam nevoie să rămân singură cu el. 

 Misha a asistat tăcut la momentul nostru, stăteam cu spatele la el, ceva nu mă lăsa să mă întorc, simțeam că doar privirea lui mă poate dezintegra într-o mie de bucăți. Îi simțeam prezența atât de tare, îi simțeam privirea asupra mea, l-am simțit mișcându-se spre mine. S-a lipit de mine, iar eu am oftat greu, apăsat, și-a așezat mâna pe umărul meu, m-am înfiorat instant, și-a lăsat capul în părul meu inspirând, iar eu am simțit că mă prăbușesc. Atunci m-a cuprins de mijloc și m-a întors încet cu fața la el. 

  -Vorbește cu mine prințeso, uită-te la mine, te rog. 

 Mi-am ridicat privirea spre ochii lui, iar ce am văzut acolo m-a copleșit, am simțit lacrimile cum au început să-mi curgă pe obraji, fierbinți, ca de foc, gata să-mi ardă sufletul. 

- Te rog nu plânge, iubito. Nu mai vreau să suferi.

- Dar nu sufăr acum. Plâng.. dar, dar.. cred că sunt lacrimi de fericire, Misha. Îți mulțumesc pentru momentul acesta! Din cauza TA, plâng de fericire! Mi-ai luat sufletul cu totul, ești acolo.. te simt! Te simt atât de intens, iubirea ta mă copleșește, ce simt pentru tine mă copleșește. Aș vrea să-ți pot descrie în cuvinte ce simt acum, dar nu pot. E prea mult, ești prea mult, m-ai vrăjit, m-ai ținut în tine de mult, ne știm din alte vieți, suntem unici, suntem un întreg. 

M-a cuprins în brațe și m-a strâns, l-am cuprins la rândul meu și i-am inspirat mirosul, am inspirat iubirea, am inspirat drogul meu cel mai vital. 

- Te iubesc, prințeso! Te iubesc de mult, te iubesc acum, te voi iubi și mâine, te voi iubi mereu, ești adânc ascunsă în sufletul meu. 

 Am stat câteva minute, ore, ani... așa în lumea noastră, AM PLÂNS până nu am mai avut lacrimi, AM ZÂMBIT și mi-am strâns în brațe IUBIREA, și atunci mi-am dat seama... așa se simte FERICIREA. 

 - Iubire.., și l-am strâns în brațe și mai tare. 

 - Îmi place cum sună asta... iubire... I-am simțit zâmbetul pe gâtul meu, și am zâmbit și eu. 

- Spune prințeso, te ascult. 

 - Te rog, explică-mi. 

 - Știi că mi-ai zis să mai apelez la un teraput, ei bine, am făcut-o. La un bărbat de data aceasta, prin Bruce am luat legătura, de asta am avut încrederea să îl contactez. Și omul a fost fix ce trebuie, a avut răbdare, a ascultat, m-a făcut să-i vorbesc, să mă destănui lui... și așa a ajuns la o concluzie. Încă nu foarte concretă, dar asta ar fi teoria lui: că sufăr de stres post traumatic și depresie, care a avut o influență destul de mare în perioadele mele mai nasoale. Dar da, d-nul. Doctor Robert așa mi-a spus, și că influența terapeutului anterior și-a pus amprenta, și de asta nu am putut să progresez.. pentru că ea mă ținea în loc, dându-mi impresii false despre mine însumi și asta dezvoltând și mai multe probleme. Când subconștientul meu deja lupta cu depresia și stresul în neștiința mea, eu îi mai dădeam ceva cu care să lupte involuntar, asta creând o barieră totală în a mă face bine. 

 Știu că e mult.. știu că ar fi trebuit să te ascult de prima dată când ai bănuit că ceva nu era bine cu ea, tu ai simțit că nu îmi face bine, trebuia să-mi dau seama și eu, de la "ședința" cu sărutul. Am fost un fraier, și m-am complăcut în situație, crezând că sunt un nebun, și că nu o să mă fac bine niciodată. Te rog să mă ierți pentru tot, te rog să stai lângă mine mereu, India, te rog.. te rog.... 

 În momentul acela am înlemnit complet, când i-am simțit lacrimile curgându-mi pe piept, am început instant să plâng și eu. I-am prins capul în mâini și l-am privit în ochi, l-am privit în suflet: 

- Ești nebun?! Mai ai vreo îndoială că nu o să fiu lângă tine mereu?! TE IUBESC, KOLOT! Și aici voi fi mereu, i-am pus mâna în dreptul inimii și am împins cu putere. Să nu crezi vreodată altfel! Să nu te mai îndoiești vreodată de asta, mă auzi? O să fii bine, eu o să fiu lângă tine, de mână, împreună, trecem peste tot. 

 S-a uitat confuz, speriat în ochii mei, iar eu n-am mai rezistat și mi-am lipit buzele de ale lui, timid, printre lacrimi, ne hrăneam unul cu celălalt, eram vitali, ca aerul. Simțeam fiori în tot corpul, simțeam cum plutesc, cum cad într-un abis de Misha și ființa lui. Ne iubeam până la cer și dincolo de el.