ARANJAMENTUL

CAPITOLUL 4

Pentru o seară banală de joi, restaurantul era aproape plin. Dacă nu aveai o rezervare, nu aveai ce căuta acolo. Muzica ambientală se auzea ca un ecou surd din boxe și toți erau prinși în discuții. Dar, dacă cineva ar fi trecut prin fața lor, ar fi putut să jure că tensiunea dintre ei era aproape palpabilă.

Atât David, cât și Victoria, țineau în mâini câte un meniu, dar nici unul nu se gândea cu adevărat la mâncare. Victoria era prea timorată să mai spună ceva, iar bărbatul se rezuma doar la a o scana, încercând să-și dea seama dacă într-adevăr îi plăcea ceva la ea sau nu.

— Pot să vă iau comanda? Apăru roșcovanul de mai devreme la masa celor doi.

Până și el simțea ostilitatea dinte invitați.

— Victoria, ce ai dori să servești?

— Ăăă... aș mai dori un pahar cu apă.

— Doar atât?

Vocea răgușită și autoritară a lui David o făcea să se simtă de parcă era certată. Dar pesemne că totul era doar în capul ei. Dacă ar fi putut, s-ar fi ridicat chiar atunci de la masă și ar fi fugit cât o țineau picioarele.

Fir-ai să fii tu, Patricia! O să te omor!

În partea opusă, David o privea confuz și nu știa ce e în neregulă cu ea. Chiar dacă schimbase mai mult de treizeci de mesaje în ultimele luni, i se părea că stă în fața unei străine. Într-o privință însă, nu se înșelase. Victoria era de o mie de ori mai frumoasă în realitate, decât în poze. I se părea chiar, încântătoare. Chiar dacă avea numai douăzeci și doi de ani, ceea ce o făcea cu aproximativ șapte ani mai mică decât el, nu ar fi exclus o relație cu ea.

Însă nu acum. Timpul nu era cel potrivit. David trebuia să-și aducă aminte de ce s-a întors în America și promisiunea făcută mamei sale.

— Adu-i domnișoarei Quinn un pahar cu apă, o sticlă de vin alb, cel mai bun, și mai adu-ne și două fripturi.

Preluă el inițiativa, gândindu-se că, dacă avea să lase după brunetă, ar fi rămas nemâncați.

— Revin imediat, domnule.

Victoria privea în urma chelnerului și își dorea să poată dispărea și ea la fel de ușor. Palmele îi erau transpirate și avea gâtul uscat. Nu știa dacă era de la aerul condiționat, dar picioarele îi erau înghețate.

— Deci, Victoria, cum te simți să fii din nou acasă?

Odată deschisă conversația, aceasta își permise să lase garda jos și își mai propuse chiar, să se poarte cât mai natural.

— Ciudat, răspunse sincer. Nu mă înțelege greșit, sunt fericită că îmi pot îmbrățișa tatăl, pe Jane și că nu mai trebuie să mă chinui să zic "senora, por favor" de fiecare dată când intru într-un magazin, dar parcă îmi lipsește și viața de acolo. Străzile, copiii care alergau la colț de bloc și dansau pe muzica lui Iglesias, dacă nu ai fost niciodată în Spania, îți recomand să o vizitezi cândva. O să te îndrăgostești de frumusețile de acolo.

David o asculta cu atenție și părea chiar fermecat. Sprijinindu-și cotul de marginea mesei și bărbia în podul palmei, o studia și mai curios decât fusese până acum.

— Așadar, ești creator de design de acum înainte?

— Poftim? Clipi buimacă. Despre ce vorbești?

— Nu ai urmat o facultate în sensul ăsta? Așa mi-ai spus.

Ce-am făcut?! E atât de nenorocită, încât nici nu știe ce profesie am. Pregătește-te, Patricia, o să-ți fac viața un iad!