Kendrick

Capitolul 1

❗Din păcate, nu voi mai putea rescrie povestea. Sunt implicată cu noi proiecte, iar aceste cărți voi rămâne aici, pe Wattpad.

TEGAN HAYES

„Învinge-ți teama de ei."

— Dă-te din calea mea, ciudato! se aud mai multe voci și îmi simt corpul împins în partea opusă a holului.

Se presupune că, a fi licean, e cea mai frumoasă etapă dintre cele trei: școala gimnazială, liceul și facultatea.

Ei bine, asta am crezut și eu, până în clipa în care am pășit în curtea acestei instituții, unde majoritatea m-au privit cu viclenie și mi-au arătat diferite semne obscene.

Nu mă pot considera o tocilară, deoarece notele mele variază întotdeauna în funcție de cât mă străduiesc sau nu. Sunt lecții pe care le prind cu ușurință din clasă, iar altele pe care nu, dar asta nu m-a împiedicat să nu iau câteodată și note rele. Pentru că, dacă nu ai luat în viață toate calificativele, parcă ai fost și ești elev degeaba, iar când vei ajunge la o facultate și se va întâmpla să pici un examen, reacția ta de mânie îi va ului pe toți, inclusiv pe tine.

Ceea ce vreau să spun este că, dacă ai fost mereu elevul eminent, iar la un moment dat ai avut un decalaj și asta a împiedicat să mai poți fi persoana cu note de succes, o notă mică te provoacă să fii furios și să ceri morală, nevrând să accepți realitatea.

Nu m-am considerat vreodată a fi o fată cu un aspect iritant pentru unii, însă acum, datorită felului lor de a se comporta cu mine, am constatat că au ceva cu mine, deoarece insultele și modul în care mă îmbrânceau și o fac și acum nu este doar o joacă prostească de-a lor. Au un motiv pe care nu am reușit să-l deslușesc nici acum, la mai bine de un an de când sunt protagonista unui scenariu despre care mi-e greu să vorbesc, mi-e greu să accept realitatea în care am ajuns să trăiesc.

Minunatul Boston mi-a dat impresia că este orașul de dimensiuni reduse în care vrei să-ți petreci viața, maturizându-te, însă greșeala părinților a fost ziua în care m-au înscris la cel mai apropiat liceu de cartierul nostru cu suport financiar pompos, locuibil doar de oameni vigilenți și stâlpi puternici în lumea afacerilor. Exact ca și oamenii ce mi-au dat șansa la a trăi în acest Univers, într-o lume care nu este roz sau chiar atât de colorată precum o vizualizam eu în mintea mea.

Familia mea e de altă părere când vine vorba despre despre mine, pentru că da, eu sunt fiica lor și e normal să dorească să mă facă să devin puternică și stăpână pe mine. Dar în ciuda acestor momente, eu tot am început să o țin morțiș pe-a mea, să fiu de partea celorlalți și să le accept toate jignirile asupra mea, pentru că asta sunt eu. Cea lipsită de puterea de a le putea răspunde tuturor pe măsură.

Știu că părinții mei vor să mă învelească, să mă ajute și să-mi dea speranță că totul este în regulă și neplăcerile se vor rezolva, pentru că așa e orice părinte cu copilul său, dar din păcate, asta nu m-a ajutat. Sunt mult prea piedută în lumea plină de spâni, sunt încercuită de ei și îmi dau cu toții senzația că vor să mă vadă cum cad în ochii tuturor, cum îmi pierd rațiunea și ajung așa cum își doresc ei.