Nu mă lași să respir.
Mă sufoci cu absența. Mă arunci în infern. Mă lași să o iau razna numai gândindu-mă că nu mai revii.
Mă ții pe marginea prăpastiei și mă readuci cu picioarele pe pământ tocmai când cred că e inevitabil să nu cad..într-un gol fără tine.
E absurd ce spun. Tu nu mă lași niciodată cu picioarele pe pământ. Mă faci să zbor, însă nu deasupra norilor. Mă ții deasupra iadului.
Ești atât de toxic și totuși.. iadul cu tine mi-a fost cel mai dulce paradis.
Îmi tai toata respiratia de fiecare data cand nu esti prezent si imi lasi absenta ta sa-mi cutreiere prin vene precum cea mai lenta si dureroasa otrava.
Si apoi imi dai leacul.
O doza de tine.
O doza care nu ma vindeca, ci imi darama toate zidurile din temelii, imi provoaca si mai multa dependenta.
Asta imi provoci tu. Dependenta.
Totul cu tine e ca un roller coaster.
Ma duci pe cele mai inalte culmi, ca mai apoi sa imi dai drumul. Ma lasi sa simt golul din plin. Golul unei lumi fara tine, din aroma caruia nu imi doresc sa gust.
Dar ce ar fi viata fara batai dezordonate de inima si goluri in stomac?
