E trecut de miezul noptii.
E tarziu si e liniste.
Sunt doar eu, un pahar de vin in care as vrea sa imi innec gandurile despre tine si o tigara ce zace uitata in scrumiera, arzand singura, putin cate putin, la fel cum ard si eu. La fel cum as vrea sa arzi si tu. De dor, de dorinta, de nerabdare, de neputinta. De orice.
Dar tu nu o faci. Tu esti precum un sloi de gheata. Si e ironic. Cum o inima de gheata poate pornii un incendiu in alta inima?
E simplu, de fapt. Nu o faci tu. O fac eu. Iti pic in capcana cu buna-stiinta, iar tu fugi, caci nu esti pregatit sa ma prinzi.
Mereu fugi. De ce simti, de ce vrei, de orice lucru crezi ca te-ar încălzii.. dar eu am obosit sa ma joc de-a prinselea si mi-am promis ca am sa te las sa alergi la nesfarsit, fugarit de propriile temeri si ma voi imbarbata cu gandul ca atunci cand te vei uita peste umar, sa te asiguri ca inca ma ai in spatele tau, voi fi de mult departe.
Departe de toate sentimentele pe care le aprindeai in mine.
Si stiu ca atunci o sa regreti ca nu te-ai lasat prins mai devreme, caci dragule, nimeni nu te-ar fi ars, asa cum as fi facut-o eu.
