"─Fereşte-te de mine, cum se feresc şi îngerii de demoni. Continuă să mă urmăreşti şi poate că din îngerul bun care eşti te voi transforma într-un demon monstruos."
Viaţa e un duel constant. Nu, nu un duel tipic între bine şi rău, ci î...
"Din suferinţă s-au născut cele mai mari caractere. Cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici."
Khalil Gibran
Îmi urăsc familia.
Îmi urăsc casa.
Îmi urăsc jucăriile.
Îmi urăsc hainele.
Urăsc oamenii stupizi.
Urăsc ceaiul.
Urăsc soarele.
Urăsc iarna.
Urăsc lucruriile plictisitoare.
Urăsc... tot ceea ce există!
Părinţii mei se ceartă din nou. Ţipă unul la altul, fără să le pese că cineva iar putea auzi. Îmi era frică să stau în jurul lor când avea loc o ceartă ca cea de acum. Singurul lucru pe care îl puteam face era să stau ascunsă în dulap, cu mainiile pe urechi încercând să-mi opresc lacrimiile. Un lucru specific unui copil de şapte ani. Începuse-m să urăsc anumite ore ale zilei, pentru că ştiam că atunci va urma un scandal monstru. Devenise un obicei în familia noastră. De fapt nu îmi amintesc ca o zi să fi fost liniştită de când... de când m-am născut. E un chin.
─ Nu mă interesează ce ai făcut şi ce nu, e dreptul meu! Tu, nu ai niciun drept, îi scuipă tata cu venin mamei.
─ Eu nu am niciun drep? Eu? Nu uita din cauza cui ai ajuns unde eşti acum!
În ultimiile săptămâni singurul subiect fusese averea familiei. Cu toate că nimeni nu murise încă ei deja se gândeau cum să împartă sumele imense de bani. De parcă banii iar ajuta cu ceva. Nu înţeleg cum am putut să rezist atâta timp împreună cu ei. Aceşti oameni pe care ar trebui să-i numesc "mamă" şi "tată" nu sunt demni să fie părinţi. Poate e şi lipsa de experienţă, însă nici un copil nu ar trebui să treacă prin ce am trecut eu.
─ Nu fi atât de arogantă, familia ta a fost mai mult o cârjă decât un sprijin!
─ Familia mea! Pe care tu o consideri doar o cârjă, s-a gândit mereu la binele nostru, şi al ficei noastre, doar că tu ai fost prea orb că să observi asta, îi reproşă mama.
Acum venea momentul care mă rănea cel mai mult. Cuvintele spuse de tata îmi sfâşiau inima în bucăţi, nu cred că pot să descriu în cuvinte durerea pe care o simţeam mereu.
─ Scuză-mă, fica noastră? Niciodată nu am recunoscut-o că fiind fica mea. A fost vina ta că ai rămas însărcinată, zise tata cu cea mai mare scârbă.
─ Cum îndrăzneşti să spui asta, ţipă mama exasperată şi îl plesni pe tata.
Ceea ce a dus la o criză de nervi din partea tatei.
Îmi era frică să mă implic. Ştiam ce va urma, o mai păţisem şi eu fiindcă încercasem să îi opresc din a începe o bătaie. Însă acum era diferit, ştiam că o să se întâmple ceva rău, aşa că fără să mă mai gândesc la consecinţe am fugit de acasă.
Acesta a fost momentul care mi-a schimbat total viaţa, nu ştiu dacă în bine sau în rău dar ştiu că era singura soluţie în momentul acela.
În viaţa unui om există mereu urcuşuri şi coborâşuri. Momentele grele îl fac pe om să fie mai puternic, mai motivat, mai sigur pe sine, în unele cazuri cel puţin.
În noaptea aceea am fugit mâncând pământul, neştiind destinaţia în care mă voi opri. Când aveam trei ani, părinţii mei au luat o hotărâre pe neaşteptate, aceea fiind să ne mutăm într-o ţară străină unde nimeni nu ne cunoaştea. Ăsta era motivul cu care a venit tata, dar sunt sigură că dorise doar să rupă legătura cu orcine altcineva din familie care la-r putea pune în dezvantaj. Nici măcar nu ştiam fetele rudelor mele mai apropiate, dacă aveam aşa ceva. Uneori singurele gânduri care îmi veneau în minte erau că părinţii mei sunt nişte criminali daţi în urmărire, asta ar explica multe, însă cred că era doar frica care creştea în mine.
Astfel locul nostru de baştină devenise un oraş din sudul Scoţiei, Regatul Unit, acela fiind Glasgow. Nu eram obijnuita cu straziile, pentru că marea majoritate a timpului mi-o petrecusem în casă. Însă, nici faptul că nu ştiam unde mă aflu nu mă oprise din a fugi. Singurul lucru care mă ghida era strada acoperită de zăpadă. Alergam fără să mă uit unde merg, simtindumi lacrimiile calde cum mi se preling pe obrajii îngheţaţi.
Până când toată viteză pe care o aveam îmi fusese oprită de un obstacol care se ivise în faţa mea. Acela era primul obstacol din drumul pe care urma să-l parcurg...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Bună bună, şi mai bună! Ştiţi acel moment când citeşti o carte atât de bună încât trăieşti acţiunea alături de personaje, ei bine dacă nu, asta înseamnă că încă nu aţi citi o carte carea să exprime acel sentiment. Infine, mi s-a întâmplat şi mie, şi am fost atât de motivată de acea carte încât am ajuns să las orice fantezie de a mea cu vampiri, vârcolaci, vrăjitoare sau mai ştiu eu ce , şi să mă apuc de un proiect mult mai realist, bazat atât pe sentimente dar şi pe dezvoltarea umană. Deci Ficţiune pentru adolescenţi. ─ deeyoo (:
