Kenrad/ Praf de minciuni

Capitolul 3: Chip de înger, gură de drac

     Azireea

~~~

     — O haide! Va fi weekend! Nu mori dacă te distrezi puțin în timpul liber! Ava se zbiară în urechea mea dreaptă, iar eu doar îl privesc insistent pe Alexander, cerându-i cu disperare să mă scoată din situația asta. 

    În schimb, el doar își ridică umerii și rânjește ,fără să încerce măcar să pară subtil. 

     — Ava are dreptate, va fi weekend! În plus, mama ta a spus că ar mai trebui să ieși și tu. Până și ea crede că ești mult prea retrasă în lumea ta, spune și eu îmi dau ochii peste cap imediat. 

    — Mă simt minunat în propria mea lume, mulțumesc pentru grijă, replic sarcastic, apoi îmi îndrept privirea la caietul de pe masa din fața mea. În plus, știi bine că petrecrile nu sunt tocmai pe gustul meu, continui imeidat după aceea, primind o privire plictisită din partea prietenei mele cele mai bune. 

     — Normal că nu, doar cărțile pline de praf sunt pe gustul tău, o aud și aleg să îi evit remarca, luând mai apoi o gură din cafea.

     Ca de obicei, eu, Ava și Alexander ne-am adunat în cafeneaua noastră preferată, deoarece marți este una dintre zilele în care avem cursuri mai puține. De obicei eu vin pentru a mă relaxa cu ajutorul unei guri de cafea și mai scriu câte ceva, în timp ce Ava îl privește cu ochi de îndrăgostită pe prietenul nostru comun, iar cel din urmă doar ascultă plictisit conversațiile din jurul său.

     Îi cunosc pe aiuriții ăștia doi de mai bine de trei ani. Pe Ava am cunoscut-o exact din prima săptămână de liceu, iar Alexander a reușit să se strecoare printre noi cu un an în urmă, atunci când ne-a văzut din întâmplare, privindu-l cum se antrena. Ei bine... putem să spunem că Ava are cu adevărat o interminabilă pasiune ascunsă pentru el. Îmi pare destul de rău pentru ea, fiindcă nu doar o singură dată a respins-o indirect, deși a încercat mereu să fie cât mai drăguț. 

    — Las-o baltă, nu vom reuși să scoteam depresiva asta din casă în weekend, Alexander glumește și eu mă abțin să nu îi arăt degetul din mijloc, dându-mi seama că s-a mai umplut deja în cafenea. Oricum, de mâine mă fac cu un coleg nou, spune mai apoi și îmi atrage puțin atenția.

     Chiar dacă toți trei suntem de aceeași vârstă, Alexander este într-o altă grupă de a doisprezecea, în timp ce eu și Ava, într-alta. Cu toate astea, ne petrecem majoritatea timpului împreună, mai ales în pauze, sau înaintea și după terminarea cursurilor. 

     — Coleg nou? Se poate intra în ultimul an? întreb și el ia o gură din doza lui de cola— un obicei pe care am încercat să i-l înlătur, dar fără să am sorți de izbândă—apoi își intersectează privirea cu a mea. 

     — Din câte se vede, cred că mai există și excepții. Am auzit că tatăl lui este destul de înalt în industria afacerilor, și cică se cunoaște cu directorul. Coreeni au mai mulți ași în mânecă decât aș fi zis, spune și eu îl privesc atentă. 

     — E din Coreea? întreb și el aprobă imediat, iar Ava doar îl privește cu un zâmbet de aiurită autentică. 

      — Așa auzeam de la Jack. Nu prea știu multe, diriga ne-a spus doar azi, așa că nu am reușit  să aflu prea multe chestii, comentează și Ava își drege vocea.