Kenrad/ Praf de minciuni

Capitolul 7: Mărturisiri sub clar de lună

      Azireea

~~~

      — De ce naiba am fost de acord? îl aud pe băiatul nou cum bombănește, și nu trebuie să fiu o mare iubitoare de știință, pentru a îmi da seama extrem de ușor, că nu se simte tocmai confortabil. 

       — Mersi. Eu... chiar nu voiam să le stric distracția și prietenilor mei, spun și pot jura că își dă ochii peste cap, chiar dacă este deja întuneric.

        — De aia ai decis să o strici pe a mea, nu? mă întreabă în schimb, iar eu doar chicotesc slab, privind mai apoi în față.

        — Dacă te-ai fi distrat la petrecerea aia, nu ai fi acceptat să vii cu mine înapoi, subliniez și el doar privește înainte, mergând cu atenția în stânga motocicletei lui. 

      Da, chiar nu am vrut să mă urc pe idioțenia aia. Trebuie să recunosc că îmi este puțin frică, și chiar dacă i-am spus că mă voi descurca de una singură, vecinul meu nou, doar și-a dat ochii peste cap, alegând să meargă cu mine pe jos, și cărând motocicleta după el de parcă ar fi o simplă bicicletă. Bine, pentru lucrul ăsta l-am urcat la un rang puțin mai decent. Din "idiot nesimțit", a rămas doar "idiot".

         — Brunetul de dinăuntru. Te cunoștea, nu?

      Nu pricep dacă rămân preț de câteva clipe fără replică din cauza faptului că a adus vorba de Rick, sau din cauza faptului că este pentru prima dată când nu pare să mă ia la mișto. Chiar aș putea spune că încearcă să facă conversație, dar probabil aș merge cam departe.

          — Da, mersi. M-ai ajutat mult acolo, spun și apoi îmi dreg vocea.

       Cred că nu e atât de orb încât să vadă că încerc să nu vorbesc despre Rick.

          — E fostul tău sau ceva?

       Sau poate chiar are nevoie de un control la ochi.

           — Aș prefera să nu vorbesc despre el, mersi, prefer să mă eschivez și mai clar, cu toate că probabil am sunat mai mult decât o nesimțită jumătate.

       Dar nu mă simt în stare să vorbesc despre acel nemernic, mai ales cu o persoană pe care abia o știu de câteva zile. Ceea ce s-a întâmplat cu Rick m-a lovit brusc de pământ, dar m-a făcut și să mă ridic de pe jos, mai puternică decât niciodată. Ceea ce a fost în trecut s-a încheiat ca fiind un capitol cu scenariu negru, însă chiar și în prezent, multe dintre pagini încă mă bântuie. Cred că este adevărat ceea ce se spune: orice ai face, oriunde ai merge, trecutul nu te va lăsa să pui capul pe pernă, fără a te ține treaz ore în șir, forțându-te să te gândești la sute și mii de idei sau întrebări. 

         — Deci răspunsul este afirmativ, îl aud pe Feng, iar imediat îmi dau ochii peste cap.

          — Puteam să jur că cei din Coreea nu sunt băgăreți. Deci până și coreenilor le place bârfa, încerc să glumesc, iar de data asta primesc un jumătate de zâmbet. 

        Mă bucur că sunt felinare suficiente încât să prind un asemenea miracol. Prima dată când nu a zâmbit din răutate, sau plin de sarcasm. Este ceva de notat în calendar.

         — Ei bine, ce pot spune? Kenrad Feng este mai special, glumește la rândul lui, apoi pare să redevină mai serios. Dar pe bune, știi că nu mori dacă ne urcăm pe motocicletă, da? Am ajunge mai repede, completează mai apoi și eu doar ridic din umeri.

         — Ți-am spus deja, o poți lua înainte. Am vrut doar să nu le stric și distracția lui Alex și Ava, de aceea te-am rugat pe tine să mă însoțești până acasă. Dar mă descurc perfect și de una singură, spun și el aprobă imediat, iar eu pot jura că rânjetul de pe moaca aia, nu prezice altceva decât o altă glumă acidă sau ceva de genul.