Kenrad/ Praf de minciuni

Capitolul 10: Fetele cuminți și sexul

Kenrad

~~~

     — Kenrad, te rog, încearcă să înțelegi. Este la muncă, are treabă la companie, este în regulă. 

   Îmi mut nemulțumit privirea  la ușă, evitând să o privesc pe mama în ochi. Chiar nu vreau să spun unele lucruri pe care le voi regreta curând.

      — E ziua ta. Nu ar fi  normal ca astăzi să vină mai devreme? întreb pe un ton oarecum indiferent, fără a încerca prea mult să insist pe tema asta.

     Oricum nu am de ce să o fac. Mama îi va lua apărarea, orice ar fi. Chiar dacă soțul ei este mai mult decât vinovat. 

      Nu prea cred că munca îl poate scuti. Este ziua mamei, chiar ar fi putut să vină mai devreme azi, mai ales având în vedere, că el este șeful. Dar până la urmă, cine sunt eu să mă opun? Dacă mama nu spune nimic, nici eu nu am de gând.  

    — Munca e mai importantă, Kenrad, femeia spune din nou, apoi își drege vocea. Ți-ai terminat toate lecțiile? Nu vrei să rămâi în urmă prea mult, față de colegii tăi.

     Mă abțin să nu îmi dau ochii peste cap, iar înainte de a apuca să îi răspund, aud ușa de la intrare deschizându-se. A venit mai repede? Și eu care credeam că miracolele nu se mai întâmplă în secolul ăsta.

     — Oh, bună, spune tata, intrând în sufragerie și căutând ceva anume cu privirea, în timp ce mama zâmbește larg; probabil la fel de surprinsă precum mine, dar într-un mod plăcut.

      Eu nu prea mă bucur în ultimul timp atunci când îl văd. Pur și simplu știu că aduce numai ceartă în marea parte. Iar eu m-am cam săturat de asta.

    — Ai venit mai devreme? Chiar  nu tre—

     — Nu, doar am uitat să iau un document important, tata o întrerupe, apoi ia de pe noptiera de lângă pat un dosar. Stau până târziu azi, nu mă aștepta, spune mai apoi și eu simt deja cum devin nervos în câteva clipe.

      E aproape ora zece noaptea, iar el nu i-a spus un amărât de "la mulți ani". Nu așa se comportă un bărbat cu o femeie, mai ales cu cea pe care o iubește. Ar fi trebuit să o scoată în oraș, să îi cumpere un cadou, să îi ofere o zi specială. Dar nu, nici măcar nu i-a putut ura o aniversare fericită. Asta nu e normal.

      — Pe bune? Nu ai uitat nimic? îl întreb și mă ridic imediat după aceea de pe scaun, în timp ce mama doar își duce privirea înspre podea.

     Ca de obicei, se lasă călcată în picioare de cel care ar trebui să îi fie partner, în toate privințele. Nu prea am habar de ce nu îi spune nimic niciodată. Poate știe că o face în zadar, sau că vor începe să se certe din nou. 

      — Ce anume vrei? Bani? Chiar trebuie să mă deranjezi de fiecare dată când ne întâlnim?

      Mă abțin să nu râd la remarca sa. Dacă ar fi după el, nu ne-am mai întâlni deloc. Dar păcat, trăim încă sub același acoperiș.

     — Azi e ziua de naștere a propriei tale soții. I-ai adus măcar o floare? I-ai spus măcar un "la mulți ani"? Pe bune, nu știu de ce am crezut pentru câteva clipe, că tu chiar te-ai întors mai repede pentru ziua ei, comentez și tata doar își drege vocea, apoi on privește scurt pe mama.

      — La mulți ani, Jen, spune rapid și se îndreaptă mai apoi înspre ieșire, dar de data asta nu mai încerc să îmi ascund frustrarea, râzând pe sub barbă.

       — Pe bune, asta e tot? Mă așteptam la ceva mai mult, având în vedere că sunteți căsătoriți de mai bine de zece ani. De ce te-ai și obosit să spui câteva cuvinte, hm?