Young, rich and DEAD (Tânără, bogată și... MOARTĂ)

Part. 3

Încă mă mai rugam ca totul să fie doar un vis iar eu să mă trezesc dintr-o clipă în alta și să revin la vechea mea viață. Îmi promiteam să fac tot posibilul pentru a mă apropia de ai mei dacă îmi reveneam. Numai eu știam cât de mult mi-ar fi plăcut să am serile mele speciale cu mama, în care ne facem unghiile și povestim; eu să îi spun toate secretele mele, ea să îmi dea sfaturi și să îmi povestească, la rândul ei, cum era viața ei de adolescentă. Îmi doream să merg cu tata cu sania în fiecare iarnă, să ne batem toți cu bulgări, să bem împreună ciocolată caldă în timp ce ni se dezmorțeau degetele, iar vara să facem un foc de tabără pe mica noastră plajă privată și să mă învețe să cânt la chitară. Știam că știe pentru că am găsit odată în biroul lui  poze cu el din tinerețe, unde cânta într-o formație. Cred că în pozele alea l-am văzut pe tata zâmbind cel mai sincer. Acum zâmbetul lui devenise formal și forțat. Oare ce se întâmplă cu toți oamenii când cresc? Uităm de visele noastre în încercarea de a face bani. Cât mai mulți bani. Iar apoi ajungem să îi neglijăm pe cei pe care îi iubim, considerând că tot ce am făcut a fost spre binele lor. Ei bine NU. Eu aveam nevoie de ai mei și punct. Nu de păpușa Barbie cu vilă și piscină și mai stiu eu ce, nu de haine sofisticate (oricât de drăguțe ar fi fost unele), nu de o casă uriașă, în care să mă pierd, ci de un loc în care să mă găsesc. Nu aveam nevoie decât de iubire sinceră și mă gândeam că totul s-ar schimba dacă mi-aș reveni.

-Trezește-te! Îmi porunceam. Haide, te rog! Trezește-te, Cameron Lawrence!

Dar trupul meu nu mă asculta. Simțeam o durere cumplită. Cred că așa se simte când te doare sufletul. Am ieșit afară și am văzut câtă lume se adunase. Vedeam negru în fața ochilor. La propriu. Erau până și persoane pe care nu le văzusem niciodată sau oameni de care nu mai știam nimic de ani buni. Foști profesori, meditatori, colegi de la grădiniță, reporteri peste reporteri, precum și jumătate din liceu. Ochii mei se plimbau în toate părțile, până când am văzut-o pe Miriam ridicându-se de pe banca pe care stătea și intrând în camera unde eram eu. Trupul meu, mai precis. M-am grăbit să ajung lângă ea, pentru a auzi ce avea de spus.

-Bună, Cam! zise ea, ridicând mâna dreaptă în aer, în semn de salut, apoi lăsând-o jos, vizibil jenată. Asta e o tâmpenie. Tu nu mă auzi și știu asta. Ai tăi zic că te simt și că încă ești aici, dar e o prostie. Ai murit, Cam. Ai murit și nu ai aflat atâtea lucruri.

Ce lucruri să aflu? Credeam că prietenele mele sunt sincere cu mine, dar poate și ele gândeau la fel despre mine, iar eu nu am fost tocmai sinceră cu ele în unele cazuri.

-Nu ai idee cât de mult regret că ești aici, începu să plângă în hohote. Mai ales când e numai vina mea.

-Eh, haide, vina e numai a mea, am rostit, în speranța că mă poate auzi sau îmi poate simți energia, ceva, orice, numai să o determin să nu se mai învinovăţească.

-Eu am fost cea care a răspândit cele mai urâte zvonuri despre tine. Din vina mea tot liceul te arăta cu degetul și te bârfea. Vreau să știi cât de rău îmi pare că am făcut asta și cât de imatură am fost. M-am simțit atât de prost după, dar am preferat să nu îți spun adevărul de teamă că te-aș putea pierde. Acum nu mă mai tem de nimic, pentru că te-am pierdut deja.

Începuse să plângă și, deși încerca să își șteargă cât mai repede lacrimile, unele erau prea rapide și i se prelingeau până sub bărbie. Nu înțelegeam de ce ar fi făcut asta, când se presupunea că eram cele mai bune prietene.

-Probabil că dacă ai fi aici m-ai întreba de ce am făcut toate astea. Eram geloasă, Camy. Eram geloasă pe tine. Știu că nu știai, dar...  Dintotdeauna mi-a plăcut de Matt. Mă tot gândeam cum să ți-o spun până în ziua în care ai venit la mine, fericită că te chemase în oraș. Nu ai idee ce am putut simți în clipa aia. Am avut zile întregi în care vă evitam și nopti întregi în care adormeam plângând. Apoi pur și simplu nu am putut să îți mai spun adevărul și am încercat să mă răzbun pe faptul că îmi răpisei șansa de a îl cunoaște mai bine. În plus, păreați așa de fericiți, iar eu nu aveam parte de atâta fericire... am vrut să stric totul. Iar faptul că tu ești aici, așa, mă face să cred că am avut și eu partea mea de vină în faptul că te-ai aruncat de la balcon.