Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Trădare

—Voi două vă întoarceți acasă.

Charlotte strângea degetele în pumni, jucându-se cu cheile maşinii sale. Joy vedea că-i tremurau degetele, însă era suficient de îngrijorată și de furioasă ea însăși ca să nu încerce să o calmeze. Hades dădu să o împingă spre ieșire, dar ea se smucii, făcând pași în direcția opusă.

—Nu fi încăpățânată, Joy, murmură el, ochii săi negri privind-o mânioși; Joy știa că ura să fie refuzat.

—De ce nu mi-ai spus? Dacă ai știut de viziune, de ce nu m-ai spus, Hades?

Joy își strânse degetele în pumni, apoi își duse disperată palma la frunte, oftând cu putere, mișcându-se dintr-o parte în alta, încercând să-și regleze respirația. Charlotte, între ei doi, privea podeaua. Îl căutaseră pe Gale prin toată sala de sport, prin vestiare, prin băi, prin parcare. Nu-l găsiseră, iar telefonul lui suna, dar nimeni nu răspundea. Joy păruse la început că înnebunește, iar Charlotte nu putea să nu se învinovățească. Hades o rugase să țină un ochi pe Gale, însă când Gale acceptase să meargă cu Seth, Dumnezeu știe unde, ea nu se gândise că aveau să ajungă în acea situație.

—De ce ar merge tocmai cu Seth? se răsti Joy, făcând o mișcare bruscă din brațe. Charlotte, de ce nu l-ai oprit dacă ai știut?

Charlotte își feri privirea. O durea pieptul. Îi bătea inima așa tare și brusc părea mai mică decât în mod normal. Joy o apucă de umeri. Ochii săi verzi străluceau disperați. Atingerea ei pe umerii lui Charlotte era aspră și mult prea puternică. Ca să nu izbugnească în plâns, Charlotte își mușcă buza și își lăsă capul în jos. Joy o zguduii puternic.

—Trebuia să fi stat cu el, Charlotte!

—Îmi pare rău...

—Dacă Seth o să-i facă ceva? Dacă altcineva o să pună mâna pe el?

—Joy, nu mi-am dat seama... eu... Îmi pare rău, te rog, mă doare!

Charlotte încercă să se tragă, dar palmele lui Joy începură să ardă pe umerii ei.

—Încetează!

Mâna lui Hades ţâşnii, prinzând-o pe Joy de încheietură. Ea avu o reacţie bruscă, iar când se întoarse păru gata pregătită să-l rănească pe cel ce o ţinea, ca să se poată elibera. Dar apoi, când îl văzu pe Hades, păru să împietrească. Chipul lui era întunecat, sumbru în obscuritatea din vestiare, unde se retrăseseră să vorbească. Era încordat, iar degetele lui încleştate pe antebraţul lui Joy se albiseră, semn că o strângea suficient de tare. Suspinul ce părăsi buzele lui Charlotte fu cel care îi făcu pe amândoi să tresară. Automat, Joy se trase într-o parte de una singură, împleticindu-se în propriile picioare. Îşi ridică privirea spre Charlotte, în tocmai ca un animal în bătaia puştii, şi îşi trecu mâinile peste faţă.

—Îmi pare rău. M-am... m-am panicat. Dacă Gale păţeşte ceva, atunci...

Hades rămase tăcut. Charlotte îşi mângâie singură umerii, încercând să-şi încălzească trupul rece. Joy părea ruşinată. Îşi frământa mâinile şi îşi pierduse cuvintele. Charlotte ştia că Hades era furios până peste-poate, şi asta pentru că expresia lui era neutră, în tocmai ca liniştea dinaintea furtunii ce avea să sfărâme totul în calea ei. Păru că şi Joy băgă de seamă, pentru că îşi îmbrăţişă singură torsul.

—Merg să îl caut, decretă Hades, întorcându-se spre uşă.

Spre uimirea lui Charlotte, Joy nu avu curajul să spună contrariul. Ştia că exista un motiv pentru care se comportau aşa unul cu altul, iar acel motiv era strâns legat şi de Gale. Până la urmă, şi Charlotte era geloasă pe Gale. Voia şi ea o prietenă adevărată, aşa cum era Joy pentru el, însă relaţia lor nu era la fel strânsă. Nu avea să fie niciodată. Care era posibilitatea ca şi Hades să fie la fel de gelos?