Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)

~ Şaisprezece ~

Capitolul 16

 

~To start it off I know you know me. To come to think of it, it was only last week that I had a dream about us. That's why I am here, I'm writing this song, to tell the truth you know I have been hurting all along, someway let me know you want me girl. Everytime you see me what do you see? I feel like I'm a poor man and you're the queen. Oh baby, you're the only thing that I really need. Baby that's why you make me wanna call you in the middle of the night, you make me wanna hold you till the morning light, you make me wanna love, you make me wanna fall, you make me wanna surrender my soul. I know this is a feeling that I just can't fight, you're the first and last thing on my mind~ Blue - U Make Me Wanna

 

“Clay!” îl strigă Sandra de la câţiva oameni distanţă. Bărbatul, acompaniat de alţi câţiva băieţi din echipa lui, zâmbeşte spre femeia ce-şi construieşte loc prin mulţimea ce încă discută despre minunata cursă.

“Sandra,” o pupă pe obraz, apoi dă mâna cu Mike, apărând şi el ca prin farmec în spatele ei. “Cu ce vă pot ajuta?” priveşte femeia curios.

Sandra oftează. “Nu pot să dau de Kristeen. Nu am încercat încă s-o sun, dar nu o văd nicăieri pe aici. Am pus chiar şi pe prietenii ei şi ai lui Brenden s-o caute. Ai tu vreo idee?”

“Sigur,” surâde cu o gură imensă brunetul. “A plecat cu puştiul cu care s-a întrecut.”

“Poftim?” spun Sandra şi Mike într-un cor.

“Da, puştiul ăla Brenden.”

Ochii albaştri ai femeii se întâlnesc cu cei verzi ai soţului, iar două zâmbete mari şi satisfăcute li se zugrăvesc pe chipuri. Clay îi priveşte cu un surâs curios şi ridică o sprânceană plină de confuzie spre ei.

Sandra, observând asta, spune, “Ei... e o poveste lungă.”

“Doamnă Releck,” apare Lisa în spatele ei, cu droaia de adolescenţi după ea. “Nu am găsit-o nicăieri.”

“Da, şi nici Brenden nu e de găsit,” grăieşte Sam îngrijorat.

“Da, ştiu,” surâde Sandra. “Sunt împreună.”

În urma acestei declaraţii, fetele o privesc de parcă a vorbit chineza, iar băieţii surâd cunoscător.

***

Rotiţele minţii ei nu se mai învârt cum trebuie, ori chiar deloc, pentru că ea este bună de luat drept una din acele statui umane de pe străzile Romei sau Veneţiei. Ochii ei mari îl fixează pe Brenden, de parcă ar fi mărturisit că este hermafrodit; ceea ce este mult mai probabil decât afirmaţia ieşită din gura băiatului.

“Ştiu că-i greu de înghiţit asta, de aceea nu e nevoie să spui nimic. Hai să ne continuăm drumul,” o apucă iar de mână şi o trage după el, fiind atent pe unde calcă.

Însă, Kristeen nu va avea asta. Ea nu vrea să rumege asupra informaţiei şi să îşi streseze creierul pentru nimic. Îşi retrage mână din a lui Brenden şi se opreşte în mijlocul sălbăticiei, uitându-se la partea vizibilă a feţei băiatului, care îşi încetinează paşii până la un stop, privind-o cu coada ochiului. “Mă placi?” Nesiguranţa şi confuzia din glasul ei sunt mai mult decât evidente. Şi cine nu ar fi fost? El este tipul care, timp de opt ani de zile, o clipă nu a lăsat-o să respire aer care nu era intoxicat de prezenţa lui. Iar acum îi vine cu prostia asta?

Deodată, fata începe să râdă. Mai întâi începe cu un chicot, dar acesta ajunge isterie de-acum, ţinându-se de burtă.

“Hai, că pentru o clipă chiar te-am crezut!” gâfâie Kristeen, după ce-şi mai limitează porţia de râs. “Păreai atât de serios...” dă uşor din cap, nevenindu-i a crede că a căzut pentru actul ăsta de doi bani.