~ Douăzeci şi patru ~

6.7K 330 28
                                    

Capitolul 24

Întinzându-şi oasele înţepenite din timpul nopţii, Sandra cască cu gura până la urechi. Se duce la marginea patului şi-şi pune papucii de casă în picioare, îşi pune şi halatul peste pijamale şi se ridică, pregătită de a-şi face rutina de dimineaţă.

Când iese din baie, îşi priveşte soţul încă dormind şi nu poate să nu surâdă la vederea cutelor roşii ce le are pe faţă de la pernă, cât şi la faptul că are cearşaful încolăcit în jurul picioarelor mai ceva decât un vrej de fasole pe un harag dintr-o grădină.

Ducându-se lângă el şi dându-i un mic pupic pe obraz, Sandra iese din cameră şi urcă la etaj, cu gândul de a o verifica pe Kristeen. În ultima vreme are o apăsare pe suflet care nu fusese acolo înainte de a afla de acele camere nenorocite ce au fost ascunse în camera fetei. Iar de atunci, în fiecare dimineaţă urcă la ea, pentru a se asigura că este bine. Iar acum nu este nicio excepţie. Mai ales că nu a auzit când a venit aseară de la bal.

Ajungând în dreptul uşii fetei, Sandra o deschide încet şi îşi vâră capul înăuntru, pentru a şi-l scoate în secunda doi afară, obrajii femeii prinzând o culoare aproape vişinie.

Ei bine, la aşa ceva nu se aştepta, cu siguranţă.

Însă, cum şocul imaginii fetei sale pe jumătate dezbrăcată – sau în totalitate – în acelaşi pat cu un băiat dispare, un zâmbet satisfăcut şi chiar mândru îi colorează chipul. Oricât de ciudat ar părea ca o mamă să gândească astfel, aceasta crede că era vremea ca fata ei să facă un pas înainte în relaţia cu Brenden.

Mai surâde o dată şi coboară la bucătărie să pregătească cafeaua.

***

Fiind uşor iritată de lumina ce-i îndepărtează somnul, Kristeen se aşează şi mai bine pe perna ei caldă şi moale, simţindu-se cu adevărat confortabil. Îşi ridică mâna stângă şi aranjează perna puţin, după care îşi lasă iarăşi capul pe ea, permiţând uşorului ei dans în sus şi jos să o poarte spre somn.

Dar cum realizează că o pernă nu are cum să facă mişcări ritmice, muşchii lui Kristeen se contractă, întregul corp înţepenindu-i.

Perna ei pare că respiră, este primul gând care-i străbate mintea. Dar cum de respiră? se miră.

Însă, curând, mintea ei se învârte îndeajuns de mult încât să-i amintească că are simţ tactil şi că sub palmă nu simte răcoarea sau căldura unui cearşaf sau a unei perne, ci piele. Piele întinsă şi moale, fină la atingere!

De unde piele? întreabă mintea ei încă adormită şi greu de urnit din loc.

Apoi, de parcă se deşteaptă, îşi deschide lent – înnebunitor de lent – şi cu teamă ochii, uitându-se spre ceea ce este lângă ea, sub ea, peste ea; la naiba! Nici ea nu ştie unde, la cât de greu i se mişcă creierul ăsta aburit de somn!

Şi mare-i mirarea când îl vede pe Brenden dormind de parcă nu ar avea nicio grijă în lume, lângă ea, peste ea şi sub ea, uitând cu totul de cele întâmplate aseară.

De asta prima ei reacţie este aceea de a trezi tot cartierul – tot statul, de se poate.

“Ce cauţi aici?” ţipă cât o ţin plămânii, ridicându-se în şezut mai iute decât poţi spune ‘sus’.

“Ce? Ce? Unde arde?” se trezeşte Brenden buimac şi speriat de urletele fetei, ridicându-se rapid din pat. Dar curând ochii lui somnoroşi cad pe trupul gol al lui Kristeen şi orice gând ce-i zboară prin mintea înceţoşată îi este înfrânat. Tot ce poate face acum, în starea lui somnambulă, este să se holbească la ea ca la un exponat de ceară într-un Muzeu al Sexologiei – de ar fi existat măcar aşa ceva; sau poate există?!

Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)Where stories live. Discover now