~ Optsprezece ~

7K 322 32
                                    

Capitolul 18

~What I got to do to make you love me? What I got to do to make you care? What do I do when lightning strikes me and I wake to find that you're not there? What I got to do to make you want me? What I got to do to be heard? What do I say when its all over? (babe) Sorry seems to be the hardest word. It's sad, so sad, it's a sad, sad situation and it's getting more and more absurd. It's so sad so sad why can't we talk it over? Oh it seems to me sorry seems to be the hardest word~ Blue feat. Elton John – Sorry Seems To Be The Hardest Word

Idiotul dracului! urlă-n sine Kristeen. Tocmai ce se uită pe fereastră şi-l vede pe Brenden, cu un buchet de flori în mână, sprijinindu-se de portiera maşinii pe care o recuperase cu ceva zile în urmă.

Şi tot de atâtea zile tipul îşi face seară de seară apariţia în faţa casei sale, cu câte un buchet de flori, în fiecare zi având o culoare diferită. Iar acum nu este o excepţie. Iată-l cum stă rezemat, cu o mână-n buzunar, una ţinând florile, privirea spre fereastra camerei fetei, părând serios. Iar Kristeen fierbe! Insistenţa lui o face să se zgârâie pe faţă.

Şi cum n-ar face-o dacă a încercat să-l refuze în toate modurile posibile! În prima zi nu i-a deschis uşa. A doua zi i-a aruncat o găleată cu apă rece în cap, ceea ce, slavă cerului, l-a făcut să plece; nu de alta, dar ar fi îngheţat în proprii papuci de frig, la câte grade sub zero erau afară. A treia zi i-au răspuns părinţii, ceea ce a dus la el luând cina cu ei. Normal, Kristeen a mâncat la ea în cameră. A patra zi a coborât şi i-a colorat ochiul, la care el aproape că i-a furat un sărut; aproape! A cincea zi, fata deja murea de nervi. Aşa că nici nu s-a chinuit să-l bage în seamă. Iar de atunci, timp de alte patru zile, Brenden stă în faţa casei, aşteptând nemurirea.

Astăzi este deja a zecea zi, iar Kristeen mai are puţin şi explodează precum un butoi cu pulberi lângă o scânteie.

Dar, nu mai spun... Aceste rendez-vous-uri din faţa casei sunt nimicuri pe lângă ceea ce păţeşte la şcoală, unde nu are cum să se ascundă de el 24 de ore din 24.

Ca de exemplu, vineri...

*

Kristeen, Lina şi Alessandra sunt în faţa laboratorului de economie, fiecare cu cărţile şi hârtiile în mână, vorbind despre Balul Primăverii, ce va fi pe 23 martie.

“Eu cred că ar trebui să avem un weekend dedicat pentru cumpărături,” declară Lina, foarte sigură pe ea.

Kristeen geme dureros. “Te rog... Ce cumpărături? Pui o rochie pe tine şi gata!”

“Ba nu!” se revoltă Lina.

“Aşa-i,” adaugă şi Alessandra. Amândouă fete se întorc spre ea şi îi aruncă priviri criminale.

“Cum aşa?” întreabă Lisa.

“Adică?” intervine şi Kristeen.

“Păi, Lisa are dreptate. Pe lângă rochie, trebuie să ne luăm accesorii, truse de machiaj, pantofi, poşete.”

“La ce ne trebuie toate astea?” se plânge Kristeen, privindu-le pe fete urât.

“Ca să arătăm bine,” explică Lisa.

“Şi ce? Într-un blug şi-o bluză n-arăt bine?” ridică bruneta o sprânceană. Lina se uită la ea de parcă ar fi spus cea mai cretină întrebare din câte există, iar Alessandra se face că plouă, pentru că, sincer, chiar dacă Kristeen este o fată frumoasă, hainele ei îi mai diminuează din sclipire. “Am înţeles. Dar ştii ce? Cui nu-i place, să-ntoarcă capu’.”

Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)Where stories live. Discover now