Apelul cu nr. privat

Capitolul XXVIII. Frumoasă, dar tot o scorpie

Ma mai uit odata pe telefon verificand pentru a treia oara adresa. Strada Backer, nr. 17. Si daca A. m-a mintit? Atunci iti cumperi un bilet spre Reading si te duci direct la sora ta, ca si cand tot ce ti s-a intamplat in ultimele luni nu s-a intamplat. Si daca ma va cauta? Si daca ma va omori asa cum a vrut sa faca cu sora mea? Asta nu se va intampla. De ce esti asa sigur? De ce pui atatea intrebari?

-De ce vorbesc singur? murmur strambandu-ma.

Rasuflu, imi iau inima in dinti si fac mai multi pasi in fata pana cam aproape simt nasul cum atinge usa. Imi ridic mana si observ ca tremura, iar inima bate din ce in ce mai tare. Ce naiba? Fi barbat, ai 17 ani, nu 7. Asa este.

-Iar vorbesc singur, murmur dandu-mi ochii peste cap.

Incerc sa bat usor la usa insa de abia daca o ating. Iau o gura de aer si mai incerc inca o data, de data asta auzindu-se un ecou scurt in mult prea slab, de abia auzindu-l eu, dar ea? Mai incerc inca o data, de data asta auzindu-se puternic si rasunator.

Nu se aude nimic, astept pret de 30 secunde in liniste, asteptand un raspuns insa nu se intampla nimic. Sigur e adresa buna? Sa mai verific odata? E a noua oara cand verifici, deja cred ca nu sti sa citesti. Dar oare aici locuieste? Oare macar locuieste cineva aici? Nuuuu, deloc, adica ce fel de casa parasita nu arata ca noua si nu primeste posta? Dar oare este acasa? Nu, sigur ca nu, fantomele au lasat lumina aprinsa. Apropo de lumina. Cine naiba mai sta cu lumina aprinsa la ora 16? Aceleasi persoane care pun atatea intrebari inutile si apasa dracului pe sonerie. Exista sonerie aici? Nuuu, este o inventie din viitor a extraterestrilor ce pare ca s-a teleportat.

Recapitulam. Ce recapitulam? Planul. Ce plan? Parca tu erai cel destept aici. Parca tu vorbeai cu tine insuti. E prima oara cand o fac, nu da vina pe mine. Nu am cum sa dau vina pe tine, eu sunt tu, geniule. De ce inca continui sa vorbesc cu mine?! Pentru ca esti stresat. La naiba! Nu-i frumos sa injuri. Mai taci! Dar eu nu vorbesc. Ahg.

-Recapitulam, murmur.

Zi odata planul ala nenorocit si termina. Parca nu era frumos sa injuri. Eu nu injur, eu sunt constiinta ta, deci tu injuri, nu eu. Unde erai cand dadeam testele la mate?

-Incep sa innebunesc, soptesc, ridicandu-mi mana dreapta pentru a atinge sonerie, insa sunt intrerup se usa care se deschide brusc.

-Te pot ajuta? o voce feminina destul de necunoscuta, ma face sa tresar si sa imi ridic jenat privirea din pamant

-Aaaam...eu...aaam...ma balbai incercand sa imi aleg cuvintele insa nici nu stiu ce ar trebui sa spun. Ma holbez la ea cu gura deschisa si realizez asta, doar ca este atat de frumoasa, are parul blond deschis, la varfuri avand suvite de toate culorile care o fac sa para mai rebela decat arata in per total. Are ochii de culoarea caramelului si un zambet dulce pe fata, atat de dulce incat parca imi vine sa zambesc si eu ca un drogat, evident dupa ce termin cu holbatul. E legal sa fie o criminala atat de frumoasa? Ah, nu te mai holba.

A ras vazandu-ma cum ma balbai ca un analfabet, iar asta m-a facut sa rosesc involuntar.

Ce ras de copila are! Este atat de...dulce.

-Pentru...aaa...tine, soptesc nesigur, intinzandu-i stangaci buchetul de trandafiri albi. Da Doamne sa ii placa trandafiri albi. Am fost mereu cuminte, deci te rog... Acum vorbesc si cu Dumnezeu, clar innebunesc. Dar ce imi pasa mie daca ii plac trandafirii albi?! Normal ca iti pasa.

-Pentru mine? intreaba confuza, marindu-si ochii.

-D-d-da, ma balbai evitandu-i privirea.

-Cred ca este o gresea...se incrunta uitandu-se nesigura la buchet, facandu-ma sa ma stramb jenat.

O doamne. Nu este ea! Normal ca nu este. Era prea frumos ca sa fie adevarat. O doamne. Cred ca ma crede un ciudat si un obsedat. Normal ca nu e ea. Nici nu are vocea asa. Si nu pare deloc rea. O doamne. Ce am facut?! Ma simt atat de jenat si...

-Ar trebui sa te intreb de unde ai adresa mea? isi schimba vocea, sprijinindu-se de tocul usii si uitandu-se in ochii mei, ranjind.

-Ralu...La naiba, normal ca esti tu, ma stramb, ea incepand sa rada.

-Ce fraier poti fi, continua sa rada. Aaaa pentru tine, ma imita razand cu pofta.

-Hahaha, spun sarcastic, dandu-mi ochii peste cap.

-Si ce fata aveai cand ti-am spus ca nu sunt cine crezi ca sunt, mor, continua sa rada de mine cu aceeasi rautate in glas pe care o avea si la telefon.

-Scorpie, murmur, incercand sa ma intorc pe calcaie si sa plec dracului de aici, insa ma prinde de bluza.

-Stai, stai, Marc, nu te supara, vocea ei devine scazuta, iar eu imi indrept ochii peste ai ei, vazand cum se intristeaza.

Ce naiba?!

-Scuze, nu am vrut sa rad de tine, sopteste incruntandu-se trista.

-Aaa...ma balbai confuz.

-Prea tare, continua sa rada dandu-mi brutal drumul bluzei.

-Ah, bufnesc. Inca o scorpie, ii scuip cuvinte in fata si cobor in graba treptele din fata casei, auzind in urma alti pasi.

-Okay, okay, imi pare rau, ofteaza incercand sa ma opreasca insa aproape am ajuns la poarta.

-Marc! tipa in urma mea, insa ignor.

-Marc, stai, se pozitioneaza in fata mea gafaind, atat de repede incat aproape dadeam peste ea.

-Chiar trebuie sa vorbim. Te rog, sopteste, vocea ei fiind foarte joasa si parea de-a dreptul ingrijorata insa la cat de buna actrita este, nu am de gand sa o mai cred.

-Du-te dracului, ii scuip cuvintele in fata accentunad fiecare cuvant. Ai arunc florile la picioare si trec de ea, luandu-mi nervos drumul spre parc, incercand sa o ignor pe scorpia care ma striga.

-Marc, stai, stiu...o aud cum tipa dupa mine, insa o ignor, punandu-mi grabit castile in urechi, lasand muzica sa rasune la maxim.