𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗼𝗹𝘂𝗹 𝟰𝟯

879 92 20
                                    

════════════════════════════════════

════════════════════════════════════

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


════════════════════════════════════

𝗕𝗹𝗮𝗰𝗸𝗺𝗼𝗿𝗲 𝗭𝗮𝗻𝗱𝗲𝗿



     Afară era înnorat.

     Nu ploua, dar era înnorat. Bătea vântul tare, lovind cu asprime geamurile, un vuiet auzindu-se vag în fundal. Anotimpul tomnatic nu era favoritul meu. Iar să-l petrec în spital, îmi plăcea și mai puțin. Totul părea atât de sumbru, iar golul din stomac se simțea mai apăsat. Era accentuat de țiuitul repetitiv al aparatelor. Simțeam că dacă mai stau aici o singură zi, aveam să înnebunesc.

     Îmi ridic palma, trăgând firele lungi după mine. Când mi-am mișcat mâna, simțeam cum mă strânge. Era un sentiment foarte ciudat, dar deja mă obișnuisem. Nu eram chiar toată ziua monitorizat de aparate, însă sentimentul lor deja îmi devenise cunoscut. Îmi privesc tăieturile din palmă, închizând-o repede în momentul în care frânturi din acea noapte blestemată mi se conturează pe retină. Pentru câteva secunde simt o durere apăsată, apoi un sentiment de relief în timp ce corpul meu se obișnuia încet cu acest sentiment ascuțit.

     Capul îmi urla de durere. 

     Din cauza pastilelor. Calmante, dar tot ce făceau erau să-mi aducă dureri de cap. Simțeam cum durerea se prelingea tot mai jos, amorțindu-mi întreg corpul. Nu-mi plăcea asta. Orice făceam, fiecare bucățică din mine mă durea. Nu înțelegeam dacă durerea e reală sau doar eu începeam să înnebunesc, dar știam că doare.

     La un moment dat simt și un sentiment fierbinte în palmă, iar punând presiune constantă pe rană, realizez că am deschis-o, înroșindu-se de la sânge.

     Sânge. Dumnezeule, omoară-mă. Nu mai suport să văd asta.

     Ușa de la salon se deschide, iar privirea îmi fuge spre geam. M-am săturat. De fiecare care intra și ieșea. De fiecare care venea, încercând mai mult doar să mă enerveze pe mine cu ceea ce voia să facă. Tot ce voiam în momentul acesta era să fiu lăsat singur, în liniște. Nu în oroarea acestui sunet care îmi juca pe fiecare nerv. Dar spre ghinionul meu, ușa se auzi închizându-se, iar pași greoi se aud pe podea.

     Mi-aș fi dorit să închid ochii și să nu mai aud nimic. Să mă înec în aceeași liniște care îmi cuprinse corpul atunci când totul se făcuse negru pentru mine. Dar nu puteam. Pământul era în sine foarte gălăgios, iar de a îți găsi liniște aici era imposibil de greu.

     Simțeam că mă pierdeam ușor. Iar nimic nu mă mai putea salva.

     Voiam doar liniște. 

Act like you love me (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum