Între atracție și ură

19.

    Federico s-a oprit din mers abia când a ajuns între cele două și a decis ca prima oară să i se adreseze celei care i-a dat naștere.
-Mamă, te rog să te duci la mașină, șoferul așteaptă să te conducă acasă!
-Nu voi pleca până nu o pun la locul ei pe această fătucă!
    Și-a pus mâinile în sân așteptând sprijin din partea fiului ei dar de data aceasta Federico avea altceva în minte. Voia să discute între patru ochi cu Alejandra.
-Te înțeleg perfect, dar eu voi fi acela care se va ocupa de domnișoara Fuentes! Du-te acasă și nu îți pierde vremea cu angajați nerecunoscători!
    A zâmbit viclean cum o face de fiecare dată când își recunoaște propria latură în Federico și pleacă emanând superioritate.
    Următoarea persoană căreia i se va adresa este Cruz, întorcându-și capul spre acesta.
-Tata te cheamă în birou, eu voi rămâne să discut cu doamna doctor!
    Alejandra a resimțit acea voce ironică de care nu i-a fost dor în ciuda faptului că zumzetul vocii lui îi e obsesie. Ar da cu atitudinea lui de șef de pereți dar totodată ar păși într-o cameră în care ar fi doar el.
-Sigur, domnule, dar să știți că Alejandra..
-Nu vreau să aud nimic! Pleacă acum și lasă-ne singuri!
    Tonul autoritar este cunoscut de toți angajații și când este folosit nu ai încotro decât să faci cum ți se spune.
    Cruz și-a aplecat capul în fața lui Federico și s-a îndepărtat de aceștia refuzând să se întoarcă spre Alejandra. E fără puteri în fața celor pentru care lucrează.
    Acum că au rămas doar ei doi, fata se gândea la felul în care va decurge conversația. Poate că de data asta o va concedia. Va putea oare să își stăpânească furtuna pentru a nu se năpusti asupra șefului ei?
-Știu perfect ce gândești, dar acele gânduri ale tale sunt greșite!
    A vrut să întrebe la ce se referă cel din fața ei al cărui păr are culoarea spicului de grâu. A fost oprită ridicând veșnica mână în sus ordonând tăcere.
-Chiar dacă Susana Aguilar nu mai locuiește la moșia Almonte și a divorțat de tatăl meu, acea femeie este mama mea. Te previn, respect-o și ascult-o, altfel vei suporta consecințele!
    În timp ce se uita la bărbatul intimidant din fața ei care o sufoca cu mirosul parfumului scump, Alejandra se întreba unde a dispărut cel care i-a luat apărarea și a lăudat-o. Tot ce și-a imaginat, războiul încheiat, a fost doar în capul ei!
-Voi face cum ați spus, dar îmi puteți răspunde la o singură întrebare, vă rog?
    Lui Federico nici prin cap nu îi trece ceea ce șatena vrea să îl întrebe și fiind curios până peste cap, îi oferă permisiunea fiind pregătit de orice.
    De când s-a întors a înțeles că Alejandra Fuentes e o femeie dată naibii care te șochează când te aștepți mai puțin.
-Când v-ați pierdut latura omenească? Uneori am impresia că în loc de inimă aveți un cub de gheață!
    Și-a îndreptat degetul arătător spre partea corpului în care se află inima lui Federico și i-a prezentat cea mai vagă expresie. Alejandra a obosit să fie certată pentru că se apără de relele de pe moșia Almonte.
-Cumva ai ajuns la limită, domnișoară Fuentes? Am reușit să te gonesc de la moșie?
-Nu, nu voi pleca nicăieri, din păcate trebuie să vă dați mai mult interesul pentru a mă retrage!
    Federico credea că acele cuvinte sunt pe jumătate adevărate. Poate că încă îi face față dar vocea ei nesigură îi spune că nu pentru mult timp.
    S-a apropiat cât de mult a putut de făptura micuță din fața lui și când a considerat că i-a întrecut intimitatea, și-a trecut mâna pe linia pălăriei ei.
-Sunt curios, ai fost obraznică cu mama pentru că s-a luat de iubițelul tău? E nevoie să îți spun că relațiile între angajați sunt interzise?
    I-a fost greu Alejandrei să se concentreze pe întrebare fiind atinsă de șeful ei într-un mod indecent, deși din exterior nu ar părea așa.
    Nu i-a atins trupul, i-a mângâiat pălăria, dar tot i-au făcut corpul să tremure.
-Nu vă faceți griji, eu și Cruz suntem doar prieteni! Din păcate nu sunt îndrăgostită de el deși este un bărbat cu adevărat minunat!
    Și-a strâns pumnii ascunși în buzunarele pantalonilor. Acel răspuns îl enervează, și la modul în care se uită în ochii lui, pare că Alejandra vede prin scutul lui.
-Mama mea îți provoacă dureri de stomac, domnișoară Fuentes, dar știi că i-am moștenit caracterul? Ești sigură că nu te vei arde dacă te joci cu focul?
    Toți spectatorii de la rodeo au golit arena dar niciunul nu se uită spre bărbatul si femeia care se confruntă în priviri. Vorbesc despre eveniment, câștigător și organizare.
    Dacă vor continua să se lupte, Alejandra și Federico vor rămâne ultimii de acolo.
-Oh, nici nu mi-am dat seama că îi semănați! Sunteți atât de blând încât uneori mă întreb dacă vreun sfânt a coborât pe Pământ!
-Mă simt onorat să primesc complimente de la tine! Dacă aș fi fost o culoare, probabil că eram alb, fiind pur și drept ca acea culoare.
    De data asta Federico s-a gândit să răspundă unei ironii cu o altă ironie. Urăște albul, dar din culorile existente, e singura care semnifică blândețea.
-Nu știu ce să spun despre asta, nu cred că albul este o culoare care vă prinde!
    Dar creierul său de director al unei bănci i-au oferit o idee strălucită. Un mod de a răspunde afirmației fetei astfel încât să o enerveze.
    I-a furat pălăria de pe cap, așezând-o cu grijă pe al său pentru a nu își deranja părul.
Îi face cu ochiul angajatei sale zâmbind pentru prima oară scoțând dantura perfectă la vedere.
-Acum te-ai convins, Fuentes? Nu-i așa că arăt ca un înger când port alb?
    Dar fiindcă ceasul a început să ticăie pentru cel cu îndatoriri, a plecat pur și simplu de lângă Alejandra cu direcția spre mașină. Și cu pălăria ei.
    Fata care a rămas fără drept de replică îl fixează cu privirea repetând neîncetat cât de mult îl urăște pe moștenitorul averii Almonte.