❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒

↬30

Î𝚗 ᵤᵣᗰă 𝚌ᵤ 𝚝ᵣₑᵢ ₐ𝚗ᵢ

     — Ce ascunzi de mine? țipă Taehyung, iar JungKook își mușcă vinovat buza de jos.

     — E vorba despre Jimin, nu?

     Întrebarea îl făcură pe JungKook să râdă ca un nebun. Se enervase. Simți cum furia îl cuprinse în total și nu se putu abține, așa că îi luase palma celui mare, lăsându-i două verighete, cu inițiala lor și data când dragostea lor a născut împreună cu privirile profunde. Taehyung își închide ochii, simțind cum vinovăția îl macină acum.

     — Am vrut să avem ceva al nostru, dar tu știi doar să spui de Jimin. Îl iubești? Ești cu mine doar pentru că vrei să fii aproape de el? De ce ești obsedat de el? Park îmi este cel nebun prieten, în timp ce tu îmi ești prima și ultima iubire! De câte ori să-ți spun că eu nu-l iubesc pe Jiminie așa cum te iubesc pe tine? Îți place să te îndoiești de mine? Te înțeleg, eu și Jimin suntem apropiați, dar noi doi locuim împreună! Dorm cu tine, mă trezesc cu tine, mănânc cu tine, fac duș cu tine, învăț cu tine și, la dracu, lucrăm în același restaurant! Dacă nu ai încredere în lucrurile astea, de ce nu ai în iubirea mea față de tine? De ce nu o vezi?

     Taehyung privi cele două verighetele de un negru mat. Simți cum cuvintele iubitului său i-au înconjurat inima și nu mai poate ieși la lumină. Pentru că avea dreptate. Al naibii de mult.

     Fără să-i răspundă iubitului său, Taehyung îl strânsese puternic la piept și își ceru scuze în repetate rânduri.

     — Mi-e frică! Mi-e frică că într-o zi te vei sătura de dragostea mea și vei pleca în brațele lui. Sunt gelos pe prietenia voastră și nu mă pot controla! Inima îmi spune că ești doar al meu, în timp ce rațiunea mă bântuie, spunându-mi că vei pleca și tu la fel ca ceilalți... am crescut cu teama asta până să te cunosc.. Te iubesc Iepuraș, dar mintea mea nu mă ascultă... nu-mi ascultă inima...

     Cel mic se retrase din îmbrățișare, privindu-l acum pe Taehyung cum plânge.

     — Lasă-mă să-ți ucid aceste gânduri rele și să te iubesc.