Kᵢᗰ Tₐₑ𝓱yᵤ𝚗g
Las apa fierbinte să-mi arunce orice nerv din corp și mă relaxez. Sau măcar să mă desprind de amintirile care zac în mine.
Aud ușa camerei mele, însă bănuiesc că e Jin care verifică dacă sunt viu, așa că ignor.
Mă întorc cu spatele la ușă, continuând să mă pierd din nou în gânduri, însă ușa băii se deschide.
— YA, Jin, sunt viu, acum poți pleca, zic, încă cu spatele, însă nu aud nici un cuvânt din partea lui.
— Și dacă nu vreau să plec?
Inima îmi bate nebunește la auzul vocii sale, făcându-mi corpul să se întoarcă spre el și privindu-l cum vine spre mine gol.
— Vreau să mă ierți.
YOU ARE READING
❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒
Short Story↬ Volumele 1-2 ✦ ❥ Volumul 1 ╚»★«╝ 𝐎 𝐜𝐚𝐟𝐞𝐚, 𝐏𝐚𝐫𝐢𝐬 ș𝐢 𝐭𝐮, 𝐚𝐭â𝐭 𝐚𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐬ă-𝐦𝐢 𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐢𝐚ță ╚»★«╝ ❥ Volumul 2 ☆ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪɪ ☆ 2 ani mai târziu de la căsătorie, familia Kim se mărește, astf...