❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒

ɪɪ ↬ 31

ⱼₑₒ𝚗 ⱼᵤ𝚗gKₒₒ𝓴

     — Ne cunoaștem?  întreb curios. Nu îmi amintesc să te cunosc. Tu nu-mi răspunzi, dar îți pot citi tristețea în privirea pe care o ferești de mine.

     Prietenii mei trec pe lângă tine, venind lângă mine.

     De am aceasta stare? Deși nu te recunosc, inima mea se poarta de parca te cunoaște...

     — El e prietenul nostru, Jin începu să-mi vorbească.

     — N-ați apucat să vă cunoaște-ți, vorbi și Namjoon.

     Eu incuvințez tăcut, privindu-te.

     Tot ce-mi amintesc este că eram într-o mașina, apoi totul s-a făcut negru și m-am trezit aici... fără un trecut și singur.

    Ce caut eu in Paris? Și ce-i cu verigheta de pe deget? Sunt însurat? Atunci de ce nu a venit soția mea la mine?

     — De ce nu a venit?

     Băieții se încruntă vizibil, apoi se privesc vizibil.

    — Cine să vină? Jin întreabă primul, iar eu oftez.

     Le arăt verigheta de pe deget și îi obserb cum se schimba la fața. De ce arată de parca ar leșina?

    — Am o soție? Altfel de ce aș avea verigheta?

    Mă înfrunt vizibil și încerc să-mi dau seama ce înseamnă aceasta verigheta, dar mintea mi-e goală.

     — Cum te numești? mă uit spre ușa salonului unde ești tu, în picioare și tăcut. Deschizi buzele să-mi vorbești, dar te blochezi.

     Ușa se deschide vârtej, iar un alt tip întră în salon. El cine mai e?

     — Salut! Scuze de deranj, venisem sa-mi iau soțul acasă.

     Tipul își trecuse un braț după gâtul tău, dar tu nu reacționezi deloc la gestul lui.

     Te dai în spate, coborând privirea în pământ și ieși din salon fără sa mai spui ceva.

     Tipul – adica soțul tău – așa cum s-a prezentat, iese și el din salon cu zâmbetul pe buze.

     De ce mă simt... vinovat?

     De ce nu-mi amintesc de tine?